Ștefan Macovei este un tânăr absolvent al Facultății de Agricultură USV Iași, specializarea Ingineria și managementul afacerilor agricole, care în Bucovina, la Mănăstirea Humorului, județul Suceava, dezvoltă o afacere în agricultură.
Dragostea pentru animale, combinată cu educația și perseverența, l-au ajutat să-și transforme pasiunea din copilărie într-o afacere prosperă, cu rasa de vaci Angus.
„Pasiunea pentru creșterea animalelor vine din familie. Am crescut mereu în preajma lor, dar doar pentru consum propriu. După terminarea liceului am avut o perioadă de incertitudine, însă la îndrumarea unui bun prieten, căruia îi mulțumesc, am ales să merg pe drumul agriculturii”, povestește tânărul fermier.
Drumul său în zootehnie a început modest, dar cu viziune. A crescut inițial 30 de tăurași din rase diferite, pe care i-a vândut, iar profitul obținut l-a reinvestit cumpărând 11 exemplare de bovine din rasa Black Angus, zece femele și un mascul.
Astăzi, efectivul fermei sale a ajuns la 30 de capete Angus, o rasă renumită pentru calitatea superioară a cărnii.
„Consider că în această activitate cel mai important este să iubești animalele, pentru că doar așa poți rezista. Este un domeniu frumos, dar solicitant. Apar mereu situații neprevăzute, care cer răbdare, perseverență și foarte multă muncă”, mărturisește Ștefan Macovei.
Deși nu a beneficiat încă de fonduri europene, tânărul își dorește să acceseze pe viitor un proiect care să îi permită extinderea activității.
În prezent, ferma sa colaborează cu Bucovina Gourmet FoodTruck, oferind carne de vită de cea mai bună calitate, provenită exclusiv din animale crescute în gospodăria proprie.
Pe termen lung, planurile sunt și mai ambițioase: deschiderea unei carmangerii locale, unde să fie valorificată întreaga producție.
„Pentru mine, investițiile locale sunt extrem de importante – sprijină economia zonei, creează locuri de muncă și întăresc legătura dintre producători și comunitate”, subliniază fermierul din Mănăstirea Humorului.
La baza reușitei sale stă pasiunea și sprijinul necondiționat al familiei.
„Tot ceea ce am reușit până acum se datorează părinților mei, care mi-au fost mereu alături – moral și în munca de zi cu zi din fermă”, spune cu recunoștință tânărul bucovinean.















