Agroserv Măriuța SA, compania românească din spatele brandului Lăptăria cu Caimac, anunță lansarea unui plasament privat pentru o nouă emisiune de obligațiuni corporative, în valoare de până la 3 milioane de euro.
Inițiativa face parte din strategia de consolidare financiară și dezvoltare sustenabilă a companiei, care îmbină producția agricolă, creșterea bovinelor și procesarea laptelui într-un model integrat unic pe piața locală.
Refinanțare și susținerea creșterii pe termen lung
Fondurile obținute din noua emisiune vor fi utilizate în principal pentru refinanțarea obligațiunilor MILK25E, emise în 2020 și ajunse la maturitate, precum și pentru susținerea strategiei de creștere pe termen lung.
Compania își propune să mențină un nivel ridicat de stabilitate financiară și flexibilitate operațională într-un context economic dinamic.
Obligațiunile vor fi denominate în euro, cu o valoare nominală de 100 de euro fiecare, o dobândă fixă de 9,5% pe an și scadență la trei ani, până în 2028.
Dobânda va fi plătită trimestrial, iar titlurile vor fi garantate — un aspect rar întâlnit în emisiunile corporative de pe piața locală.
Garanțiile constau într-un mix de ipoteci și gajuri pe creanțe, menite să ofere investitorilor un grad suplimentar de siguranță.
Agroserv Măriuța: „O emisiune de obligațiuni cu garanții reale – un pas firesc în evoluția noastră”
„Prin lansarea unei emisiuni de obligațiuni garantate, ne dorim să oferim un grad suplimentar de siguranță și încredere celor care aleg să investească în afacerea noastră. Agroserv Măriuța a demonstrat reziliență și capacitate de creștere”, a declarat Cornel Dănilă, director general Agroserv Măriuța.
Acesta a subliniat că, în prima jumătate a anului 2025, compania a raportat vânzări de 50,6 milioane de lei, cu 20% mai mult față de aceeași perioadă din 2024, și un profit net de 3,4 milioane de lei, marcând o revenire consistentă după pierderea din anul precedent.
„Fabrica de lactate rămâne principalul motor de creștere, iar încrederea consumatorilor în brandul Lăptăria cu Caimac confirmă stabilitatea modelului nostru integrat – de la cultivarea terenurilor, la creșterea bovinelor și procesarea laptelui”, a adăugat Dănilă.
Detalii tehnice și garanții
Noua emisiune, aprobată de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din 27 octombrie 2025, se va desfășura între 28 și 30 octombrie 2025, sub forma unui plasament privat adresat unui număr maxim de 149 de investitori de retail și investitori calificați.
Tranzacția este intermediată de BT Capital Partners. Obligațiunile vor fi tranzacționate ulterior pe piața AeRO a Bursei de Valori București, sub simbolul MILK28E.
Garanțiile includ:
- 53 de parcele de teren agricol și 2 terenuri suplimentare, totalizând peste 70 de hectare, evaluate la 733.200 de euro (conform unei evaluări independente din octombrie 2025);
- un gaj asupra creanțelor rezultate dintr-un contract de furnizare cu un important lanț de retail din România.
Totodată, compania s-a angajat ca până la sfârșitul anului 2026 să aducă garanții suplimentare până la cel puțin 100% din valoarea emisiunii.
În caz contrar, deținătorii obligațiunilor vor avea dreptul de a solicita răscumpărarea anticipată începând cu 1 ianuarie 2027.
Agroserv Măriuța, model integrat de agricultură modernă
Fondată în 1994, Agroserv Măriuța este una dintre puținele companii agricole complet integrate din România, cu activități care acoperă întreg lanțul valoric: cultivarea terenurilor, creșterea bovinelor și procesarea laptelui.
Compania exploatează aproximativ 2.800 de hectare de teren agricol și deține un efectiv de peste 3.000 de vaci Holstein Friesian, producând zilnic circa 40 de tone de lapte crud.
Din 2018, laptele este procesat intern sub brandul Lăptăria cu Caimac, un nume care a devenit sinonim cu transparența, calitatea și inovația în industria lactatelor.













