Lupoaia (Orobanche cumana), parazitul rădăcinilor de floarea-soarelui, continuă să fie una dintre cele mai mari provocări pentru cultivatori.
În fiecare an, fermierii pot pierde producții semnificative din cauza acestei buruieni agresive, care interferează cu metabolismul plantei-gazdă și îi epuizează apa și nutrienții.
Pe fondul extinderii acestui parazit și al evoluției sale rapide, au apărut de-a lungul timpului numeroase mituri despre modul de combatere. Mai jos demontăm aceste mituri.
Mitul 1: „O rotație foarte lungă (ex. 9 ani) elimină infestarea cu lupoaie”
Semințele de lupoaie pot rămâne viabile în sol decenii întregi, depășind cu mult un ciclu de 9 ani de rotație. Studiile arată că o singură plantă parazit poate produce zeci de mii de semințe, care pot supraviețui în sol până la 20 de ani în așteptarea unei gazde.
Acest mit își are originea într-o observație de început de secol XX, când introducerea porumbului între două culturi de floarea-soarelui (într-o rotație de 9 ani) părea să reducă infestarea.
Astăzi, știm că porumbul acționează ca plantă capcană: el stimulează germinarea semințelor de lupoaie din sol prin exudatele sale radiculare, dar nefiind o gazdă compatibilă, parazitul nu se poate atașa și moare.
Astfel, porumbul și alte culturi ne-gazdă (de ex. sorg, iarba de Sudan) diminuează treptat banca de semințe a parazitului din sol.
Cercetările arată că folosirea sistematică a culturilor capcană în rotație poate reduce în fiecare sezon cu 50-60% cantitatea de semințe viabile de lupoaie din sol.
Totuși, o pauză de câțiva ani nu garantează eradicarea completă a infestării, având în vedere longevitatea semințelor.
Prin urmare, rotația culturilor trebuie combinată și cu alte măsuri, nu doar prelungită în timp, pentru a controla eficient lupoaia.
Mitul 2: „Arătura adâncă combate eficient lupoaia”
Din contra, lucrările adânci ale solului pot agrava problema. După o arătură adâncă, semințele microscopice de lupoaie găsesc condiții ideale pentru supraviețuire în profunzimea solului – ferite de lumină și cu activitate microbiană mai redusă, își pot prelungi viabilitatea față de condițiile de la suprafață.
Cercetările au constatat că semințele parazitului rezistă mai mult timp îngropate în straturi adânci, mai ales în solurile sărace în materie organică.
Mai devreme sau mai târziu, o nouă mobilizare a solului le va readuce în stratul superior, unde vor întâlni din nou o gazdă și vor relua ciclul de infestare.
În plus, arătura intensă contribuie la eroziunea solului și poate răspândi semințele pe suprafețe mai mari odată cu deplasarea particulelor de sol.
Studii de caz au arătat că evitarea arăturii adânci (practicarea unor lucrări minime sau semănatul direct) s-a dovedit o metodă eficientă de a reduce infestările și de a împiedica extinderea parazitului.
Practic, lăsând semințele în straturile superioare, crește șansa ca acestea fie să germineze în prezența unei culturi capcană și să moară, fie să fie distruse de condițiile de la suprafață în absența unei gazde.
Mitul 3: „Semințele de lupoaie se răspândesc mai ales prin vânt pe distanțe mari”
Deși semințele de lupoaie sunt extrem de mici (cca. 200-300 µm, ca pudra de piper) și aparent ușor de luat de vânt, în realitate marea lor majoritate rămân aproape de planta-mamă.
Parazitul a evoluat cu anumite adaptări care limitează dispersia eoliană: semințele au o încărcătură electrostatică ce le face să se agațe de particulele de sol imediat ce cad din capsulă.
Observațiile din teren arată că peste 95% din semințe se regăsesc în sol pe o rază de cel mult ~0,5–1 metru de planta de lupoaie de origine.
Prin urmare, vântul nu este principalul vector de infestare pe distanțe lungi. Răspândirea în teritorii noi are loc mai degrabă pasiv, prin activități umane și factori mecanici: cu utilajele agricole (pe anvelope, echipamente necurățate), cu animalele care tranzitează parcelele sau prin apă (scurgeri de pe versanți)
De asemenea, o sursă majoră de diseminare la distanță este sămânța de floarea-soarelui contaminată.
Mitul 4: „Un câmp poate deveni instantaneu puternic infestat (nivel maxim) dacă semăn cu sămânță de floarea-soarelui contaminată”
Introducerea semințelor de lupoaie prin material semincer este posibilă, însă infestarea masivă a câmpului nu se produce peste noapte.
Marile companii producătoare previn acest risc cultivând semințele hibride în zone libere de lupoaie, adesea în alte țări sau pe teren irigat unde parazitul nu există.
Astfel, semințele certificate de floarea-soarelui (clasa genetică 1) sunt în general lipsite de impurități de lupoaie.
În schimb, folosirea semințelor necertificate sau contrafăcute poate introduce ocazional semințe de buruieni parazite.
Chiar și așa, dacă pe o parcelă curată ajung câteva semințe de Orobanche, infestarea inițială va fi limitată la un număr foarte mic de plante-parazit apărute izolat.
Adesea aceste prime plante trec neobservate de fermier. Pentru ca un câmp să ajungă la un grad 4 de infestare (nivel foarte ridicat) sunt necesare mai multe cicluri de multiplicare a parazitului.
Din momentul introducerii accidentale a câtorva semințe, pot fi necesare 3–4 culturi succesive de floarea-soarelui până când populația de lupoaie să explodeze la nivel devastator.
Pentru a preveni acest scenariu, se recomandă evitarea totală a semințelor de proveniență dubioasă și folosirea doar a semințelor certificate.
Dacă totuși observați primele semne de lupoaie, acționați rapid: cultivați hibrizi cu rezistență genetică la lupoaie și aplicați erbicide de tip Clearfield® (imidazolinone) pe acea solă, pentru a elimina focarele primare și a împiedica înmulțirea masivă a semințelor parazitului în sol.
Mitul 5: „E suficient un singur hibrid foarte rezistent și scapi definitiv de lupoaie”
Dacă ar fi fost așa de simplu, problema lupoaiei ar fi fost rezolvată demult. În practică, nu există o soluție miraculoasă unică care să garanteze eradicarea definitivă a parazitului.
De peste 100 de ani, agricultorii și cercetătorii au încercat să țină pasul cu lupoaia prin introducerea periodică de noi hibrizi rezistenți – însă de fiecare dată parazitul a evoluat în răspuns.
Așadar, bazarea exclusivă pe un singur hibrid (oricât de performant) nu poate preveni apariția de noi infecții sau răspândirea unor rase mai virulente.
Singura cale demonstrată științific de a gestiona pe termen lung această problemă este aplicarea unui sistem integrat de combatere, adaptat condițiilor fiecărui câmp.
Mitul 6: „Hibrizii de floarea-soarelui rezistenți la lupoaie nu pot fi infestați”
Din păcate, nicio rezistență genetică nu este absolută sau eternă. Deși cultivarea hibrizilor rezistenți rămâne principala metodă de protecție, există situații în care chiar și aceștia suferă infestări sporadice.
Mecanismul de rezistență poate eșua în anumite circumstanțe, în special din cauza stresului abiotic sau a îmbătrânirii plantei spre finalul ciclului de cultură.
S-a observat că, pe măsură ce floarea-soarelui ajunge la maturitate și semințele se formează, apărarea naturală împotriva parazitului slăbește – prin urmare, infecții târzii cu lupoaie pot apărea chiar și la hibrizii considerați rezistenți.
Aceste cazuri izolate de tije de lupoaie pe plante rezistente nu trebuie ignorate, deoarece ele oferă parazitului ocazia de a genera noi mutații.
Semințele de lupoaie formate pe un câmp infestat conțin adesea un amestec de rase, incluzând multe mutații noi apărute aleator.
Dacă în sezonul următor se plantează un hibrid rezistent doar la anumite rase, este posibil ca unele dintre aceste rase noi să nu mai fie oprite de genele de rezistență existente și să vedem din nou plante parazite în cultura rezistentă.
Istoria ne arată că lupoaia are o capacitate extraordinară de adaptare: de îndată ce un nou hibrid rezistent este introdus pe scară largă, în doar câteva generații apar populații ale parazitului care îl pot parazita.
Hibrizii moderni aduc ameliorări importante, însă strategia de a ne baza exclusiv pe apariția continuă a unor hibrizi tot mai rezistenți s-a dovedit nesustenabilă.
De aceea, specialiștii recomandă ca noii hibrizi cu rezistență extinsă la lupoaie să fie utilizați doar când este necesar, pe baza identificării raselor prezente în parcela respectivă.
Cu alte cuvinte, nu are sens să semănați un hibrid ultra-rezistent într-o zonă unde încă predomină rasele mai puțin virulente – ar fi mai eficient să păstrați acei hibrizi de ultimă generație ca soluție pentru zonele deja afectate de rasele agresive.
În paralel, pentru a proteja durabilitatea rezistențelor existente, acestea trebuie întărite prin metode suplimentare de control (chimice și agrotehnice).
Componente-cheie ale unei strategii integrate de control a lupoaiei:
- Cultivați hibrizi de floarea-soarelui rezistenți genetic la lupoaie, aleși în funcție de rasele existente în zonă (informați-vă la institutele agricole sau companii despre rasele identificate local). Nu vă bazați însă doar pe rezistența genetică – folosiți-o ca parte a unui plan mai amplu.
- Utilizați tehnologii de tip Clearfield®, adică hibrizi toleranți la erbicide imidazolinone (ex. imazamox) împreună cu aplicarea acestor erbicide în post-emergență, la momentul optim. Erbicidele sistemice (precum imidazolinonele) pot distruge lupoaia care parazitează floarea-soarelui, fiind absorbite prin planta-gazdă. Această combinație de rezistență genetică + erbicid este astăzi una dintre cele mai eficiente soluții pentru a controla lupoaia în sezon. Atenție însă la doze și sincronizare – respectați indicațiile tehnologice pentru eficacitate maximă împotriva parazitului.
- Introduceți în asolament culturi provocatoare (capcană) precum porumbul, sorgul, meiul ș.a. Alternarea floarea-soarelui cu astfel de culturi non-gazdă stimulează germinarea semințelor de lupoaie din sol fără ca parazitul să supraviețuiască, reducând treptat rezerva de semințe infestante. Această practică este bună mai ales după un episod de atac, pentru curățarea solului înainte de următoarea floarea-soarelui.
- Evitați lucrările adânci ale solului în terenurile infestate. Adoptați sistemul lucrări minime sau no-till, astfel încât semințele de lupoaie să rămână aproape de suprafață. Acolo, ele fie vor germina anticipat (și vor pieri în absența unei gazde, sau vor fi distruse de erbicide aplicate la suprafață), fie se vor degrada mai rapid în timp. În orice caz, nu le protejați prin îngropare adâncă.
- Igienizați utilajele agricole atunci când le mutați de la un câmp infestat la unul curat. Curățați combinele, tractoarele, remorcile de pământ și resturi vegetale pentru a nu transporta semințe de lupoaie într-o parcelă nouă. De asemenea, evitați să folosiți la semănat sămânță produsă în gospodărie sau provenită din loturi infestate – riscul de contaminare este ridicat.
- Monitorizați permanent câmpul și aplicați tratamente localizate la primele semne de apariție a parazitului. Dacă observați tulpini de lupoaie în cultura de floarea-soarelui, marcați zona și, după recoltare, interveniți acolo cu măsuri mai intense (de exemplu, erbicidare totală pe miriște, rotație prelungită cu culturi capcană pe acea solă, etc.) pentru a împiedica formarea unui focar extins.
