18.3 C
București
miercuri, 24 septembrie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleFermierii danezi, în vizorul unei noi taxe pentru emisiile din zootehnie

Fermierii danezi, în vizorul unei noi taxe pentru emisiile din zootehnie

Guvernul danez a pus la punct un plan pentru a implementa prima taxă din lume care se va aplica pentru emisiile poluante ale animalelor de fermă, unul dintre principalele obiective fiind acela de a ajuta fermierii să evite acest gen de emisii, transmite Bloomberg.

Ministrul danez pentru tranziția ecologică, Jeppe Bruus, a declarat că Guvernul de la Copenhaga investește miliarde de coroane în tehnologii care vor ajuta fermierii să își reducă emisiile, ceea ce va duce la diminuarea sumelor pe care vor trebui să le plătească.

‹ adv ›

Soluțiile ar putea include aditivi pentru hrana animalelor și alternative la pesticide.

„Ideea principală cu privire la taxa pe emisii este evident aceea că ea nu ar trebui să genereze niciun venit”, a spus Bruus, într-un interviu acordat la New York, în cadrul unui eveniment intitulat „Parteneriate pentru Viitor”, organizat de consulatul Danemarcei.

„Ideea este că nu ar trebui să plătească taxa pentru că nu poluează”, a adăugat oficialul.

Anul trecut, Danemarca a devenit una dintre primele țări din lume care a propus acest tip de taxă care vizează animalele de fermă, o sursă majoră de emisii care provoacă încălzirea planetei.

Noua Zeelandă a anunțat o propunere similară în 2022, dar a renunțat la plan doi ani mai târziu, în urma protestelor fermierilor.

Danemarca, un important exportator de carne de porc și lactate, își propune să penalizeze fermierii pentru fiecare tonă de dioxid de carbon generată din creșterea vacilor și porcilor începând cu 2030.

‹ adv ›

Inițiativa, care face parte din eforturile Danemarcei de a îndeplini obiectivul vizând o reducere a emisiilor cu 70% în 2030, față de nivelurile din 1990, include și stimulente pentru fermieri să investească în tehnologii de reducere a poluării.

În paralel, Guvernul de la Copenhaga face propriile investiții, inclusiv într-un aditiv pentru hrana animalelor numit Bovaer, fabricat de DSM Firmenich AG, care limitează eructațiile vacilor prin reducerea unei enzime care produce metan, un gaz cu efect de seră puternic.

De asemenea, Executivul investește 10 miliarde de coroane (1,6 miliarde de dolari) în piroliză, o tehnologie care transformă gunoiul de grajd producător de metan în produse utilizabile precum energia și îngrășămintele.

Ideea este aceea de a stimula dezvoltarea de noi tehnologii, dar procedurile lente de aprobare ale Uniunii Europene ar putea reprezenta un obstacol major, a spus Bruus.

Companiile care creează biopesticide – metode de combatere a dăunătorilor mai ecologice – așteaptă până la opt ani pentru aprobările europene, ceea ce le-a făcut pe aceste firme să ia în considerare mutarea în SUA, unde există mai puține reglementări, potrivit lui Bruus.

Orizontul de timp de cinci ani, pentru intrarea în vigoare a taxei, oferă oficialilor timpul necesar pentru a stabili detaliile, de exemplu, despre cum să contabilizeze emisiile care variază în funcție de rasa animalului.

Guvernul ține deja evidențe detaliate ale fermelor ca parte a reglementărilor agricole existente, dar ar putea avea nevoie de informații suplimentare, a declarat Niels Peter Norring, director pentru politici climatice și politici europene la Consiliul Danez pentru Agricultură și Alimentație.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Reuters: România este responsabilă pentru jumătate din exporturile de grâu ale UE

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene, în perioada...
‹ adv ›

Australia, în alertă după ce a găsit larve ce le-ar putea pune în pericol exporturile agricole

Autoritățile australiene au intrat în stare de alertă după ce larve de gândac Khapra (Trogoderma granarium) au fost descoperite în scutece...

India riscă pierderi de 50 mld. de dolari din cauza taxelor vamale agricole

Economistul agricol Ashok Gulati a avertizat că India ar putea pune în pericol exporturi în valoare de 50 de...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole