25.4 C
București
vineri, 19 septembrie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleCE solicită opinii cu privire la revizuirea legislaţiei UE privind bunăstarea animalelor...

CE solicită opinii cu privire la revizuirea legislaţiei UE privind bunăstarea animalelor de fermă

Comisia Europeană a anunţat vineri că a deschis o consultare publică în vederea obţinerii de contribuţii cu privire la revizuirea legislaţiei UE privind bunăstarea animalelor de fermă.

Fermierii, cetăţenii, întreprinderile, autorităţile naţionale şi regionale, ONG-urile şi alte părţi interesate sunt încurajate să îşi împărtăşească opiniile, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

‹ adv ›

Revizuirea acestei legislaţii decurge din scrisoarea de misiune adresată comisarului Varhelyi (Oliver Varhelyi, comisarul european pentru bunăstarea animalelor, n.r.) va avea loc în contextul Viziunii pentru agricultură şi alimentaţie, adoptată în februarie anul trecut, în care Comisia s-a angajat să facă schimburi strânse cu fermierii, cu sectorul aprovizionării cu alimente şi cu societatea civilă pe tema bunăstării animalelor.

Executivul comunitar intenţionează să prezinte prima sa propunere de revizuire a legislaţiei UE spre sfârşitul anului viitor.

Prezenta propunere se va baza pe dovezi şi va fi o continuare a răspunsului Comisiei la iniţiativa cetăţenească Să punem capăt erei cuştii. Aceasta va aborda, de asemenea, problema standardelor de bunăstare a animalelor referitoare la produsele importate în UE.

Activitatea Comisiei privind revizuirea va fi sprijinită de alte activităţi de consultare, cum ar fi sondaje specifice pentru principalele părţi interesate în cauză, precum şi contribuţii ştiinţifice furnizate de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA).

„Modernizarea unora dintre normele noastre privind bunăstarea animalelor este o aşteptare clară a cetăţenilor noştri. Pentru a răspunde acestei solicitări, asigurându-ne în acelaşi timp că fermierii europeni rămân competitivi, solicităm opiniile tuturor părţilor interesate cu privire la normele privind bunăstarea animalelor de fermă. Avem nevoie ca toţi cei prezenţi să vină cu soluţii viabile şi adaptate exigenţelor viitorului, bazate pe dovezi solide”, a declarat comisarul european pentru sănătate şi siguranţa alimentară, Oliver Varhelyi.

‹ adv ›

Consultarea, disponibilă pe portalul Exprimaţi-vă părerea, va rămâne deschisă până la 12 decembrie 2025.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Comisia Europeană propune spre adoptare acorduri comerciale cu Mercosur şi Mexic

Comisia Europeană a prezentat, miercuri, Consiliului propunerile sale pentru...
‹ adv ›

CE a adoptat propunerea privind posibilităţile de pescuit pentru 2026 în Marea Baltică

Comisia Europeană a adoptat, marţi, propunerea sa privind posibilităţile de pescuit pentru 2026 în Marea Baltică, stabilind capturile totale...

Comisia Europeană a aprobat achiziționarea TBI Bank de către Advent International

Comisia Europeană a aprobat marți, conform normelor UE privind fuziunile, achiziționarea TBI Bank EAD din Bulgaria de către Advent...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole