Omida fructelor la roșii și ardei – sfaturi la combatere

Omida fructelor este larva unei molii nocturne numite molia fructelor sau Helicoverpa armigera, un dăunător polifag extrem de periculos.

La nivel global, această specie atacă peste 180 de plante gazdă, incluzând culturi de mare valoare precum porumbul, bumbacul, soia, tomatele și ardeii.

Larvele provoacă pagube directe, hrănindu-se cu frunze, boboci, flori, fructe și semințe, ceea ce poate duce la pierderi semnificative de recoltă.

În absența controlului, pagubele pot atinge praguri economice ridicate (de exemplu, s-au raportat pierderi de până la 70% din producția de tomate în câmp neprotejat).

Helicoverpa armigera – capacitate remarcabilă de multiplicare și adaptare

Durata ciclului de viață este puternic influențată de temperatură și disponibilitatea hranei. În condiții tropicale sau foarte calde, poate dezvolta până la 10-11 generații pe an. În schimb, în condițiile temperate din țara noastră dezvoltă de obicei 2-3 generații pe sezon.

Larvele mature ajung la 30-40 mm lungime, având colorit variabil (de la verde-gălbui la maroniu-roșiatic, adesea cu dungi longitudinale închise).

La completa dezvoltare, larva părăsește planta și pătrunde în sol (adesea la 5-25 cm adâncime) unde se transformă în pupă într-un cocon.

Dăunătorul iernează în stadiul de pupă în sol, urmând ca în primăvara următoare să apară noii fluturi adulți, reluând astfel ciclul. În total, un ciclu de viață (ou-adult) poate fi completat în 4-6 săptămâni în condiții calde favorabile (durata prelungindu-se însă în condiții mai reci).

Omida fructelor – semnele atacului și pagubele produse

Larvele tinere (stadiile I-II) sunt adesea găsite pe frunze și flori, unde rod epiderma și țesuturile superficiale, lăsând perforații mici sau zone transparente.

Aceste simptome timpurii pot trece neobservate. Începând cu stadiul al III-lea larvar, omizile devin foarte vorace și încep să perforeze și să pătrundă în fructe, hrănindu-se din interior cu pulpa și semințele acestora.

La tomate și ardei (precum și la alte Solanacee – vinete, de exemplu), larvele sapă galerii adânci în fruct, umplute cu excremente umede de culoare închisă, vizibile la exteriorul găurilor de intrare.

În ardei dulci sau iuți, se pot observa orificii de intrare, excremente în interior și pulpa distrusă. Un semn al infestării este prezența grămezilor de excremente lângă perforații sau la baza mugurilor/fructelor.

Monitorizarea dăunătorului

Se recomandă inspecții frecvente ale culturii, încă de la începutul perioadei de vegetație, întrucât Helicoverpa poate ataca plantele chiar din faze timpurii.

Verificați săptămânal partea inferioară a frunzelor și mugurilor de flori pentru a descoperi ouăle de Helicoverpa (sferice, ~0,5 mm, de culoare albă-gălbuie) depuse izolat.

Pentru monitorizarea zborului adulților (moliilor) se utilizează capcane luminoase și capcane feromonale.

Capcanele feromonale conțin un atractant sexual specific care capturează masculii de Helicoverpa și ajută la estimarea densității populației.

Montați 1-2 capcane feromonale la fiecare hectar, de preferință la înălțimea vârfului plantelor, și verificați-le zilnic/săptămânal.

Un număr crescut de capturi de molii sau observarea depunerii de ouă semnalează că eclozarea larvelor este iminentă, moment în care trebuie pregătite măsurile de combatere.

Astfel, tratamentul insecticid trebuie aplicat imediat după eclozare, când larvele abia ies din ou și încă se hrănesc la exteriorul frunzelor/fluorilor.

Odată ce omizile pătrund în fruct, eficacitatea oricărui insecticid scade dramatic, acestea devenind protejate în interior.

Măsuri preventive și metode culturale

Prevenirea infestărilor începe cu igiena culturală și măsuri agronomice. Iată câteva practici recomandate:

• Lucrările solului și rotația culturilor: Prelucrați solul după recoltare, pentru a distruge sau expune stadiul ce iernează în sol. Evitați succesiuni de culturi foarte atractive pentru Helicoverpa (ex. roșii după porumb sau mazăre) pe aceeași solă. De asemenea, strângeți și distrugeți toate resturile vegetale (vii sau uscate).
• Combaterea buruienilor: Helicoverpa armigera are numeroase plante gazdă alternative, inclusiv specii de buruieni comune. Buruienile înflorite din apropierea culturii pot servi ca platformă de hrănire și reproducere pentru molii.
• Culturi-capcană (plante momeală): Aceasta este o metodă de atragere și sacrificare a dăunătorilor pe plante preferate, protejând cultura principală. Plantele-capcană se seamănă fie pe perimetru, fie intercalat printre rândurile culturii principale. Cercetările indică rezultate promițătoare cu mai multe specii:
• Porumb – ademenește moliile să depună ouă pe câteva rânduri de porumb plantate pe marginea parcelei de tomate. S-a observat că omizile preferă știuleții de porumb, reducând atacul în tomate. Acești porumbi pot fi apoi tratați țintit cu insecticid sau distruși împreună cu larvele.
• Floarea-soarelui – studii în Asia de Sud și Australia au arătat că florile mari și galbene de floarea-soarelui atrag fluturii de Helicoverpa pentru ovipoziție. În plus, s-a constatat că aceste plante-capcană atrag și prădători naturali (buburuze, insecte entomofage) și chiar păsări insectivore, sporind efectul de control natural al dăunătorilor.

• Năut, fasole, mazăre sau bumbac – au fost raportați ca atractanți pentru Helicoverpa în diferite sisteme agricole.

• Crăițe (Tagetes patula/erecta) – intercalarea rândurilor de crăițe în cultura de tomate poate reduce atacul omizii fructelor. Se presupune că florile de crăiță perturbă comportamentul de ovipoziție, protejând tomatele din jur.

Important: Plantele-capcană trebuie semănate mai devreme decât cultura principală (cu ~2-3 săptămâni înainte) astfel încât la momentul răsăririi/înfloririi culturii principale, plantele capcană să fie deja atractive pentru fluturi.

• Bariere fizice și excludere: În spații protejate (sere, solarii), utilizați plase anti-insecte fine la aerisirile serelor și la uși, pentru a preveni intrarea moliilor în tunel. Plasele cu ochiuri de ~0.8 mm pot opri pătrunderea. În câmp deschis, barierele fizice sunt mai greu de aplicat, dar pot fi folosite capcane luminoase.
• Fertilizarea echilibrată și îngrijirea culturii: Mențineți plantele viguroase prin irigare și nutriție adecvată. Plantele sănătoase pot tolera mai bine unele daune și pot compensa pierderile de fructe.

Metode de combatere biologică

• Protejarea și stimularea prădătorilor și paraziților naturali: În mod natural, multe specii de insecte entomofage se hrănesc cu ouăle sau larvele mici ale omizii fructelor. Printre acești prădători se numără buburuze, Chrysoperla, ploșnițe prădătoare (ex: Orius – care atacă ouăle în inflorescențe, Nesidiocoris tenuis în sere, etc.) .
• Parazitoizii: Eliberarea planificată de Trichogramma spp. în culturi este o metodă biologică eficientă. Speciile Trichogramma pretiosum sau Trichogramma evanescens sunt utilizate în SUA și Europa împotriva omizilor fructelor.
• Bio-insecticide microbiene (patogeni naturali): Există în comerț produse de biocontrol pe bază de microorganisme entomopatogene specifice, care infectează și omoară larvele de Helicoverpa. Două soluții notabile, folosite internațional, sunt:
  • Baculovirusurile (NPV) – virusuri specifice lepidopterelor, în special Helicoverpa armigera nucleopolyhedrovirus (HearNPV). Acest virus provoacă o boală letală la omizi. Produse pe bază de baculovirusuri găsiți la companii cum ar fi Andermatt Biocontrol.
• Bacteriile entomopatogene (Bt): Bacillus thuringiensis subsp. kurstaki este o bacterie ce produce toxine letale pentru larve. Bt acționează cel mai bine pe larvele tinere (I-III); după ingerarea frunzelor tratate, omizile încetează să se hrănească și mor în câteva zile. Dezavantajul este persistența redusă (toxinela Bt sunt sensibile la UV și spalare), de aceea pot fi necesare reaplicări la 7-10 zile în perioadele de zbor intens.
  • Ciuperci entomopatogene: De exemplu, specia Isaria fumosorosea provoacă infecții letale la larvele de Helicoverpa, sporii ciupercii aderând pe corpul omizii și germinând în interiorul acesteia. Și Beauveria bassiana este raportată ca având eficacitate asupra larvelor, deși mai redusă.
  • Nematozi entomopatogeni: Ex. Steinernema carpocapsae pot fi aplicate în sol pentru a parazita pupele sau omizile din sol, reducând populația care iernează. Aceasta e o metodă complementară utilă mai ales în solarii sau în câmpurile cu infestări cronice.
• Bio-insecticide pe bază de extracte botanice: Neem (Azadirachta indica) – uleiul sau extractul de neem conține azadiractina, substanță ce acționează ca insecticid de contact și ingestie, având efect antihrănire și perturbând creșterea larvelor. Tratamentele cu extract de neem imediat după eclozare pot reduce considerabil supraviețuirea omizilor.

În practică, combinația și alternarea acestor metode biologice oferă cele mai bune rezultate. De exemplu, un program IPM în cultura de tomate poate include: eliberare de Trichogramma pentru a parazita ouăle, aplicare de Bt sau neem pe larvele mici, atragerea prădătorilor cu plante companion și aplicarea punctuală a NPV dacă infestarea escaladează.

Combaterea chimică rațională

Tratamentul chimic împotriva omizii fructelor trebuie privit ca o ultimă soluție, folosită rațional, doar când celelalte metode nu reușesc să mențină dăunătorul sub control.

Helicoverpa armigera a dezvoltat rezistență la multe insecticide clasice, de aceea utilizarea nechibzuită a substanțelor chimice poate deveni ineficientă și dăunătoare.

Fermierii ar trebui să urmeze principiile:

• Sincronizare optimă: Aplicați insecticidele în momentul oportun – ideal imediat după eclozarea ouălor sau când larvele sunt în primele două stadii de viață (lungime sub 1 cm), înainte ca acestea să pătrundă în fructe; dacă se observă larve mai mari deja intrate în fructe, eliminați manual fructele atacate și concentrați-vă pe protejarea celor rămase și a următorului val de ouă. Tratamentele efectuate preventiv calendaristic (fără legătură cu observația dăunătorului) nu sunt recomandate, deoarece pot distruge insectele utile și favoriza apariția rezistenței.
• Alegerea insecticidelor selective: Optați pentru produse cu spectru îngust și mai sigure pentru entomofauna utilă și pentru consumatori.
  • Diamidele (ex: chlorantraniliprol). Au eficacitate de lungă durată (protecție 2-3 săptămâni).
  • Spinosine (ex: spinosad – derivat natural, sau spinetoram – derivat de sinteză, ex. Delegate). Cercetări au arătat că spinetoram aplicat pe tomate infestate a dus la mortalitate ridicată a omizilor (>85%) și protecție îndelungată a fructelor.
  • Avermectine (ex: emamectin benzoat). Este un derivat din fermentația Streptomyces, cu acțiune translaminară și eficacitate ridicată asupra larvelor mici.
  • Piretroizii de sinteză (deltametrin, lambda-cihalotrin etc.) au fost mult timp folosiți contra Helicoverpa, însă în multe zone s-a constatat rezistență ridicată la aceste substanțe.
• Alternarea claselor de insecticide: Respectați principiul rotației substanțelor active pentru a întârzia apariția rezistenței. Nu aplicați de două ori consecutiv un insecticid din aceeași grupă (conform clasificării IRAC). De exemplu, dacă ați folosit un piretroid, următoarea intervenție (dacă este necesară) ar trebui să fie cu o substanță din altă grupă (ex. spinosad sau diamidă). Helicoverpa are un istoric notoriu de dezvoltare a rezistenței.

Vedeți detalii despre Clasificarea modurilor de acțiune a insecticidelor și acaricidelor.