Franţa ar putea avea probleme în a-şi vinde recolta mai mare de grâu pe care o prognozează pentru acest an, deoarece opţiunile de export ale celui mai mare producător de grâu din Uniunea Europeană s-au redus odată cu diminuarea cererii venite din Algeria şi China, precum şi a concurenţei puternice a grâului mai ieftin provenit din bazinul Mării Negre, transmite Reuters.
Cererea modestă de peste hotare ar putea obliga Franţa să depoziteze cantităţi mari de grâu sau să direcţioneze mai mult grâu spre pieţele de nutreţuri pentru animale.
Fiecare din aceste opţiuni ar putea ţine preţurile la grâu sub costurile de producţie, un fenomen care a alimentat protestele fermierilor în ultimele 12 luni.
Vânzările de grâu către Algeria şi China, printre cei mai mari cumpărători de grâu francez în precedenţii ani, au stagnat în ultimul sezon din cauza disputelor diplomatice între autorităţile de la Paris şi Alger dar şi a diminuării importurilor de grâu ale Chinei, pe fondul producţiei interne mari.
În 2024, cererea de grâu a Marocului şi Africii de Vest a absorbit o recoltă de grâu mai mică decât de obicei a Franţei, însă în 2025 această cerere ar putea să nu mai fie suficientă.
Săptămâna trecută, organismul public FranceAgriMer a prognozat că recolta de grâu a Franţei ar urma să ajungă la 32,6 milioane de tone în acest an, în creştere cu 27% comparativ cu recolta dezastruoasă de anul trecut.
De asemenea, FranceAgriMer a prognozat că în sezonul 2025/26 exporturile de grâu ale Franţei în afara UE se vor situa la un nivel modest de 7,5 milioane de tone, astfel că la finalul sezonului stocurile de grâu se vor situa la cel mai ridicat nivel din ultimii 21 de ani.
„Realitatea dură este că Franţa va avea dificultăţi în a-şi atinge programul de export de 7,5 milioane de tone de grâu”, susţine Rory Deverell, proprietarul firmei Black Silo Commodity Consulting.
Potrivit analiştilor, Rusia şi alţi producători de grâu din bazinul Mării Negre vor acoperi cea mai mare parte a cererii de grâu pe termen scurt, o dovadă în acest sens fiind decizia de săptămâna trecută de a cumpăra un milion de tone de grâu provenit din zona Mării Negre.
„Rusia, Ucraina, România şi Bulgaria este posibil să domine exporturile de grâu în lunile următoare. Vestul UE se confruntă cu ameninţarea de a fi doar un exportator de nişă la grâu”, spune un trader german.
La fel ca şi Franţa, Germania şi Polonia ar putea avea şi ele probleme în a-şi exporta grâul, în condiţiile în care exporturile totale ale UE ar urma să fie impulsionate, din nou, de România şi Bulgaria.
Pieţele de nutreţuri, unde preţurile sunt mai mici, ar putea oferi oportunităţi pentru grâul din Europa Occidentală, în special dacă grâul nu va îndeplini cerinţele de calitate pentru a fi folosit ca grâu de panificaţie.
Însă asta ar putea însemna exporturi spre destinaţii mai îndepărtate din Asia de Sud-Est, sau livrări în interiorul UE, în condiţiile în care reintroducerea de către UE a cotelor pentru grâul ucrainean, a redus concurenţa pentru grâu folosit ca nutreţ în interiorul blocului comunitar.
Însă traderii avertizează că o recoltă consistentă de grâu în Spania ar putea reduce cererea de la un mare cumpărător tradiţional de grâu din UE, în timp ce grâul se va confrunta şi cu concurenţa venită din partea porumbului.
„Este greu de văzut unde ar putea fi vândut grâul din vestul Uniunii Europene”, a spus un alt trader german.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.