1.9 C
București
luni, 9 februarie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleProducătorii de fructe şi legume solicită autorităţilor măsuri urgente, după ce culturile...

Producătorii de fructe şi legume solicită autorităţilor măsuri urgente, după ce culturile au fost afectate de ger

Producătorii de fructe şi legume solicită autorităţilor măsuri urgente, în condiţiile în care culturile horticole au fost afectate de ger, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Grupurilor şi Organizaţiilor de Producători Agricoli „Fruleg- Ro”.

Reprezentanţii celor mai mari asociaţii de producători agricoli, Fruleg, OIPA şi LAPAR, au discutat recent cu reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) despre criza majoră din sectorul horticol.

‹ adv ›

Totodată, în cadrul întâlnirii, s-a discutat despre finalizarea, până vineri, 9 mai, a proceselor-verbale de constatare a calamităţilor de către direcţiile agricole judeţene, pentru estimarea bugetului necesar despăgubirilor, precum şi despre identificarea exploataţiilor viabile, cu potenţial de redresare.

O altă temă abordată a fost elaborarea unui act normativ adaptat pierderilor din horticultură, pe baza devizelor de întreţinere validate ştiinţific împreună cu institutele de cercetare, ca reper pentru elaborarea normelor privind acordarea despăgubirilor, precum şi constituirea unui grup de lucru permanent pentru soluţii pe termen lung.

Totodată, s-a discutat despre dezvoltarea sistemelor de asigurări agricole, esenţiale în faţa riscurilor climatice.

„Aceste mecanisme trebuie îmbunătăţite în cadrul grupurilor de lucru mixte, pentru a oferi fermierilor un cadru predictibil de protecţie. Fără măsuri urgente, România riscă nu doar pierderea recoltei actuale, ci şi degradarea capacităţii de producţie pe termen lung. Dispariţia fructelor româneşti de pe rafturi va direcţiona banii consumatorilor spre importuri, afectând economia naţională.

În lipsa rezultatelor, sectorul horticol riscă prăbuşirea, cu efecte asupra întregii societăţi. Fruleg, OIPA şi LAPAR (Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, n.r.) îşi reafirmă angajamentul de a colabora cu MADR, Ministerul Mediului şi toate instituţiile implicate, pentru ca România să-şi protejeze producţia internă şi identitatea agricolă”, se mai precizează în comunicat.

Organizaţiile interprofesionale (OIPA) sunt grupuri de actori economici din acelaşi sector, respectiv producători, procesatori, distribuitori etc.

‹ adv ›

Asociaţia „Fruleg- Ro” reuneşte cele mai mari 50 de organizaţii şi cooperative de producători de fructe şi legume din întreaga ţară, ce exploatează marea majoritate a suprafeţelor organizate în structuri industriale.

Vezi aici despre ANM: Cod galben de averse torenţiale pe parcusul zilei de miercuri, în 8 judeţe.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Tarifele vamale au dus la scăderea exporturilor germane spre SUA

Exporturile Germaniei către Statele Unite au scăzut cu 9,3%...
‹ adv ›

Iranul elimină subvențiile pentru importurile de alimente, cu excepția grâului

Iranul a început anul 2026 cu eliminarea subvențiilor guvernamentale pentru importul tuturor principalelor produse alimentare, cu excepția grâului, potrivit...

Nou sprijin pentru antreprenori: credite garantate de până la 150.000 de euro

Întreprinderile mici şi mijlocii vor putea accesa credite garantate de până la 150.000 euro (echivalent lei), pentru investiţii, capital...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole