12.2 C
București
marți, 28 octombrie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleComisia Europeană analizează măsuri de urgenţă pentru combaterea gripei aviare în Polonia

Comisia Europeană analizează măsuri de urgenţă pentru combaterea gripei aviare în Polonia

Comisia Europeană intenţionează ca, săptămâna viitoare, să adopte măsuri de urgenţă pentru a opri răspândirea gripei aviare în două regiuni din Polonia, a declarat vineri un purtător de cuvânt al executivului comunitar, transmite Reuters.

În ultimele două luni, în Polonia au fost confirmate 73 de focare de gripă aviară înalt patogenă, dintre care 53 în regiunile Masovia şi Polonia Mare.

„Dat fiind numărul mare de focare din cele două regiuni, este necesar să fie adoptate măsuri suplimentare de urgenţă, care să se aplice în acele zone cu grad mare de risc şi să fie consolidate măsuri de prevenţie şi control”, a informat purtătorul de cuvânt.

„Se preconizează ca aceste măsuri să fie adoptate de Comisie în următoarea săptămână. De asemenea, măsurile au în vedere, prin adoptarea de măsuri preventive, să protejeze industria poloneză a cărnii de pasăre”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

‹ adv ›

Sursa citată nu a oferi detalii cu privire la ce fel de măsuri de urgenţă ar putea fi adoptate, dar a precizat că măsurile au fost discutate cu autorităţile naţionale şi regionale, care şi-au dat acordul.

Cotidianul polonez Gazeta Wyborcza a publicat joi un articol conform căruia Comisia Europeană ar fi dorit să interzică exportul de carne de pasăre din Polonia, din cauza gripei aviare.

Cu toate acestea, vineri, ministrul polonez al Agriculturii, Czeslaw Siekierski, a declarat pentru agenţia de presă PAP că este „devreme” să se vorbească de o astfel de posibilitate.

Vezi aici despre Prioritățile ADAMA pentru fermele din România.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Importurile de ulei de floarea-soarelui în UE au scăzut cu 25%

De la debutul actualului sezon (1 iulie 2024) și...
‹ adv ›

CE solicită opinii cu privire la revizuirea legislaţiei UE privind bunăstarea animalelor de fermă

Comisia Europeană a anunţat vineri că a deschis o consultare publică în vederea obţinerii de contribuţii cu privire la...

Comisia Europeană propune spre adoptare acorduri comerciale cu Mercosur şi Mexic

Comisia Europeană a prezentat, miercuri, Consiliului propunerile sale pentru semnarea şi încheierea Acordului de parteneriat UE-Mercosur (APEM) şi a...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole