33.1 C
București
duminică, 28 iunie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleBurduja: Suntem statul membru ce a redus cel mai mult emisiile de...

Burduja: Suntem statul membru ce a redus cel mai mult emisiile de gaze cu efect de seră, raportat la 1990

România este statul membru al Uniunii Europene care a redus cel mai mult emisiile de gaze cu efect de seră (GES) faţă de nivelul din 1990, respectiv cu 77%, comparativ cu 31% media UE, potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja.

„Smart Deal sau Green Deal? Am datoria să vă prezint cifrele şi să spun lucrurilor pe nume, chiar dacă asta deranjează.
Tranziţia energetică nu înseamnă sacrificiu necondiţionat, ci construcţie pentru un viitor mai bun. Şi nu putem construi o economie curată, cu adevărat puternică, fără să avem o fundaţie solidă.

Spuneţi-i patriotism energetic sau pur şi simplu bun simţ. Asta înseamnă investiţii în regenerabile, da, şi o utilizare inteligentă a tuturor resurselor pe care le avem: gaze naturale, energie nucleară şi, temporar, cărbune.

Cum stă România la capitolul emisii de CO2? Ei bine, suntem statul membru care a redus cel mai mult emisiile de gaze cu efect de seră (GES) faţă de nivelul din 1990, respectiv cu 77%, comparativ cu 31% media Uniunii. Iată că putem fi şi noi campioni europeni la un capitol, dar cu ce preţ?”, a scris ministrul, marţi, pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că emisiile generate de România în prezent reprezintă aproximativ 2,6% din totalul emisiilor UE de GES, deci un procent de sub 0,3% din emisiile globale.

„Nu ar trebui să ne susţinem poziţia la nivel european şi să arătăm, aşa cum deja a făcut-o Mario Draghi, într-un raport apreciat în unanimitate la Bruxelles, că terapia şoc a „înverzirii” trebuie bine cântărită şi echilibrată cu măsuri de creştere a competitivităţii economiei europene?

La fel de important, nu ar trebui să analizăm implicaţiile asupra securităţii energetice – deci asupra securităţii naţionale – atunci când ne asumăm să închidem grupuri pe cărbune fără să punem în loc capacităţi echivalente de producţie în bandă?

Nu înseamnă asta o dependenţă periculoasă faţă de importuri, în cel mai bun caz, şi faţă de importuri toxice de la cei care practică şantajul energetic de decenii, în cel mai rău caz? În interesul cui?”, a mai scris ministrul pe reţeau de socializare.

‹ adv ›

Acesta a menţionat că nu este pentru renunţarea la fondurile UE din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, din Fondul pentru Modernizare, că nu „sabotează” Green Deal-ul şi că nu anulează strategia de decarbonare a sistemului energetic naţional.

„O dovadă clară este Strategia Energetică a României pentru 2025-2035, pe care am adoptat-o după mai bine de 17 ani şi care prevede creşterea ponderii energiei regenerabile la 44% până în 2035 şi la 76% până în 2050, consolidând rolul energiei curate în mixul energetic. Întrebarea nu este dacă mai facem toate acestea, ci în ce ritm şi cu ce costuri”, a punctat Sebastian Burduja.

Vezi aici despre Comisia Europeană anunţă fondul pentru IMM-uri ediţia 2025.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Canicula și tensiunile geopolitice pun presiune asupra prețurilor la rapiță

Condițiile meteorologice din principalele țări producătoare de rapiță au...
‹ adv ›

ANPC a amendat cu peste 3,8 millioane de lei operatori economici din domeniul alimentar

Inspectorii din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi de peste 3,8 milioane lei pentru nereguli...

Cea mai importantă investiție din lumea vinului. Cum poate un an dificil să afecteze nu doar recolta, ci și brandul construit în decenii

În viticultură, reducerea costurilor nu este întotdeauna echivalentă cu eficientizarea activității. Specialiștii din domeniu atrag atenția că economiile realizate...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole