Aproximativ 17.000 de pui au fost salvaţi vineri în urma unui incendiu izbucnit într-o hală de creştere a puilor de găină, în localitatea Mihăileşti, după ce aproximativ 50 de baloţi de paie şi un tablou electric au luat foc de la un scurtcircuit.
„ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în această dimineaţă la Mihăileşti, în urma izbucnirii unui incendiu la o hală de creştere a puilor de găină.
La caz s-au deplasat echipaje din cadrul Secţiei Mihăileşti, Detaşamentului Bolintin Deal, poliţia, o ambulanţă SMURD, dar şi reprezentanţi ai societăţii de furnizare a energiei electrice.
Salvatorii au constatat faptul că, ardeau aproximativ 50 de baloţi de paie şi tabloul electric, iar hala era inundată cu fum. Pompierii au folosit un ventilator pentru evacuarea fumului, incendiul fiind stins la timp şi astfel fiind salvaţi aproximativ 17 mii de pui care se aflau în hală”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Giurgiu.
Potrivit pompierilor cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.