2.6 C
București
luni, 23 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleTăieri la cireș - cum formăm Axul înalt fusiform

Tăieri la cireș – cum formăm Axul înalt fusiform

Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp

Sistemul de tăieri la cireș Axul înalt fusiform (Tall Spindle Axe, TSA) reprezintă pomi cu o coroană naturală, care formează un lider (ax) central.

Sistemul de tăieri la cireș Ax înalt fusiform

Tăierile sunt orientate spre modificarea modului de ramificare, dacă habitusul natural permite, formarea unor etaje anuale cu 4–5 ramuri laterale puternice.

Ulterior, anual, ne orientăm spre formarea a zece sau mai multe ramuri laterale ce se amplasează spiralat în jurul axului.

‹ adv ›

Numărul de ramuri laterale se menține în fiecare an și pe toată perioada formării coroanei, astfel încât, la final, să obținem pomi de o formă conică.

Sistemul Ax înalt fusiform TSA este un sistem de conducere care se potrivește foarte bine pentru soiurile altoite pe portaltoi de pitic și semiviguroase sau pe portaltoi de vigoare slabă, dar plantate pe soluri slabe.

Recomandările vin din faptul că în acest caz creșterea se bazează pe lăstari laterali moderat dezvoltați amplasați pe singurul ax vertical.

Pentru pomii de cireș altoiți pe portaltoaie semiviguroase și viguroase, distanța de plantare dintre rânduri este de la 4,0 m la 4,5 m, iar între pomi pe rând de la 2,0 m la 2,5 m.

Pentru pomii altoiți pe portaltoaie pitice și semipitice distanțele sunt de la 3,35 m la 3,65 m între rânduri și, respectiv, de la 1,5 m la 1,8 m între pomi pe rând.

Vezi detalii despre La ce distanță se plantează cireșul în funcție de forma coroanei.

Sistemul de conducere fructifică pomi relativ compacți și fără suport de susținere, care vor produce în timp recolte bune și fructe de calitate înaltă ce se pot culege, în mare parte, de la nivelul solului.

Tăieri la cireș în anul l

În anul întâi, la plantare, pomul nu se scurtează. Ramurile laterale se scurtează până la mugurele vegetativ în partea bazală. Pe ax se selectează câte un mugur la fiecare 10–11 cm pentru a forma o spirală continuă de ramuri laterale în jurul axului.

Mugurii selectați trebuie să fie stimulați să formeze lăstari noi prin aplicarea preparatelor (de ex. Promalin), efectuându-se incizii sau tăieturi deasupra lor ori în locul unde au fost rupți mugurii și există posibilitatea de a apărea alți lăstari.

Drept urmare, în primul an de vegetație trebuie să se formeze 8–12 lăstari laterali noi bine distribuiți pe axul central.

În perioada de vegetație, când lăstarii ating lungimea de 8–10 cm, se instalează un clește pentru rufe pe trunchi sub un unghi de 90° deasupra lăstarului pentru a mări unghiul de inserție.

Prima perioadă de repaus:

Tăieri la cireș în anul ll

Dacă în anul precedent nu au fost obținute 6 sau mai multe ramificații laterale, în perioada de repaus vegetativ toate ramurile existente trebuie să fie tăiate din nou deasupra mugurelui vegetativ din partea bazală a ramurii anuale.

Al doilea sezon de creștere:

În cazul în care în primul an au fost obținute 6 sau mai multe ramuri laterale, atunci acestea sunt doar slab scurtate.

Ramura anuală de prelungire a axului central trebuie să fie tratată la fel ca și în anul precedent în ceea ce privește îndepărtarea, selectarea și stimularea mugurilor.

Scopul creșterii anuale este de a obține 8–12 lăstari laterali noi bine distribuiți pe lider și un număr dublu de lăstari formați pe ramurile dezvoltate în primul an.

Tăieri în anul lll și următorii

În al treilea an, în perioada de repaus se selectează și se stimulează mugurii de pe ax. Acest procedeu se face până când se va ajunge la înălțimea unui pom matur.

Majoritatea ramurilor anuale trebuie slab scurtate. Ramurile care se suprapun, slabe, care atârnă sau cu unghiuri foarte ascuțite trebuie suprimate pentru a permite luminii să se distribuie uniform în toate zonele unde se dezvoltă formațiunile de rod.

Ramurile din partea bazală a coroanei trebuie lăsate mai lungi decât cele mijlocii sau cele din partea de sus a pomului pentru a menține forma bazitonică a lui.

Odată ce pomul a ajuns la înălțimea de maturitate, prin tăieri la cireș axul se scurtează la o ramură laterală relativ mai slabă, în perioada de după recoltare (mijlocul verii) pentru a minimiza creșterea.

Ulterior, are loc tăierea ciclică a ramurilor de semischelet cu vârsta de 4–5 ani, la cep, pentru a stimula înlocuirea ramurilor de fructificare.

Sursă: Baze științifice ale tehnologiilor intensive de cultivare a fructelor de cireș. Autori: Balan Valerian, doctor habilitat, profesor universitar, Peșteanu Ananie, doctor, conferentiar universitar, Manziuc Valerii, doctor, conferentiar universitar, Vamașescu Sergiu, doctor, cercetător stiintific, Vasile Șarban, cercetător științific. Universitatea Tehnică a Moldovei.

Sursă imagini: Cherry Training Systems. Oregon State University.

Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Mana de sol sau putregaiul coletului la pomi

Putregaiul coletului și al fructelor sau mana de sol...
‹ adv ›

La ce distanță se plantează cireșul în funcție de forma coroanei

Atunci când proiectăm o livadă de cireș trebuie să luăm în calcul condițiile geografice, fertilitatea solului, vigoarea asociației soi–portaltoi,...

De ce pomii cresc prost după plantare. 7 greșeli frecvente

Plantarea pomilor necesită respectarea unor reguli generale pentru a asigura o prindere și dezvoltare optimă. Mai jos, regăsiți câteva...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole