21.6 C
București
luni, 29 aprilie, 2024

-

HomepageAdvTalentA - Programul gratuit de instruire destinat femeilor inovatoare din agricultură continuă...

TalentA – Programul gratuit de instruire destinat femeilor inovatoare din agricultură continuă și în 2021

Compania agricolă Corteva Agriscience anunță startul unui nou sezon al programului TalentA, începând cu data de 4 iunie 2021.

TalentA este un program educațional gratuit pentru dezvoltarea competențelor profesionale în managementul afacerilor și agricultură, dedicat femeilor inovatoare din mediul rural, fondat și dezvoltat de Corteva Agriscience.

În program se pot înscrie femeile care lucrează în agricultură şi locuiesc în zone rurale, cu vârsta peste 18 ani, studentele la Universitățile Agricole indiferent de statut, care doresc să dezvolte proiecte noi și sunt hotărâte să facă din afacerea lor o afacere sustenabilă, dinamică şi competitivă, precum şi să contribuie la dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc şi muncesc.

Toate femeile care se vor înscrie în program pot participa la cursurile gratuite de dezvoltare a competențelor.

Astfel, Corteva Agriscience va contribui prin programul TalentA la dezvoltarea comunităților rurale. Prin intermediul microproiectelor înscrise în acest program de investiții se urmărește securitatea alimentară prin:

  • asigurarea hranei necesare și combaterea sărăciei;
  • asigurarea accesului la apă potabilă;
  • susținerea risipei alimentare;
  • combaterea schimbărilor climatice;
  • conservarea ecosistemelor.

Implementat cu succes anul trecut, în 2021 Corteva Agriscience a decis să mărească valoarea premiilor acordate la finalul instruirii, pentru a asigura facilitarea implementării celor mai bune planuri de afaceri la 15 000 $*:

  • locul I – 6.000 $,
  • locul II – 5.000 $,
  • locul III – 4.000 $.

* calcul în moneda națională la cursul de schimb al BNR, valabil în ziua transferului de fonduri

Proiectul se va derula pe parcursul a 4 luni și va include 2 module: cursuri online pentru implementarea Modului de Business (10 lecții) și Implementarea Modulului de agribusiness (9 lecții).

Cursurile vor fi susținute de specialiștii Corteva și membri echipei Starperfomining. La final, după construirea și trimiterea proiectelor inovatoare, se vor selecta proiectele câștigătoare.

Ceremonia de Premiere  va avea loc in data de 15 octombrie – Ziua Mondială a Femeilor din Mediul Rural.

„Prima ediție a programului TalentA a demonstrat dorința fermierilor din mediul rural de a inova și de a implementa programe pentru dezvoltarea comunităților lor. Având în vedere rezultatele și răspunsul pozitiv al primilor absolvenți, Corteva Agriscience a decis să mărească valoarea premiilor în 2021. Ne adresăm în continuare doamnelor fermier din mediul rural pentru că dorim să sprijinim îmbunătăţirea calităţii vieţii în aceste zone. Cu acest program, le oferim acces la informație și la finanțare, dar și suport să-şi dezvolte şi să-şi modernizeze afacerea, să o facă competitivă, productivă şi creativă”, a spus Maria Cîrja

Corteva Agriscience
Corteva Agrisciencehttps://www.corteva.ro
Corteva Agriscience oferă fermierilor din întreaga lume cel mai complet portofoliu de produse agricole din industrie.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Cricova – soiuri noi pentru vinuri și spumante selecte și oportunități excelente în turism

Combinatul de Vinuri „Cricova” din Republica Moldova marchează un...

Îngrășăminte specializate Dr Green – soluții avansate în fertilizarea culturilor

Dr Green este o companie poloneză modernă, în creștere rapidă, care produce îngrășăminte foliare inovatoare pentru toate culturile agricole.  Dr Green...

Un nou CEO BASF: Martin Brudermüller este înlocuit de Markus Kamieth

La încheierea Adunării Anuale a Acţionarilor 2024 din cursul zilei de astăzi, Dr. Markus Kamieth a devenit noul Preşedinte...

Alertă dezvoltare boli la cerealele păioase

Senzorii instalați pe stațiile meteo au detectat un nivel de infecție de 70% până la 100%, cu Septoria tritici (grâu), Rhynchosporium secalis (orz)...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole