Principalele boli la măr sunt rapănul (Venturia inaequalis), făinarea (Podosphaera leucotricha), focul bacterian (Erwinia amylovora), boala pustulelor de funingine (provocată de specii diferite de ciuperci) și putregaiul lenticelar (cauzat de ciuperci din genul Neofabraea).
Toate aceste boli pot afecta și părul și vor fi explicate în detaliu în continuare.
Rapănul la măr (Venturia inaequalis)
Rapănul (Venturia inaequalis) este boală fungică care provoacă cele mai mari pagube la cultivarea merelor și poate ataca, de asemenea, părul și scorușul.
Daunele bolii pot apărea atât în câmp (înainte de recoltare), cât și după recoltare în timpul depozitării fructelor.
Ciuperca de rapănul mărului iernează în frunzele infectate de pe sol, în organe de fructificație, numite peritecii. În timpul iernii și primăverii timpurii, ciuperca formează organe de fructificație în frunzele căzute.
Sporii fungici primari (numiți ascospori) sunt eliberați din organele de fructificație în perioadele ploioase din primăvară.
Sporii sunt transportați de vânt și ploaie pe frunze și fructe, unde germinează și penetrează țesutul plantei, ducând la infecții. Infecțiile primare cu rapăn la măr pot apărea de la începutul dezmuguririi și până la una-două săptămâni după căderea petalelor.
Simptomele apar la una-două săptămâni după infecție.
Sporii fungici secundari (numiți conidii) sunt produși pe leziuni și cauzează infecții suplimentare pe frunze și fructe în perioadele ploioase. Infecțiile secundare pot continua să apară pe tot parcursul sezonului de vegetație.
Simptome și daune provocate de rapănul mărului
Simptomele apar pe frunze și fructe. Leziunile pe frunze apar inițial ca pete circulare de culoare verde deschis, care ulterior devin verzi-măslinii și catifelate.
Petele pot rămâne distincte sau se pot contopi în zone mai mari de infecție. Dacă infecțiile timpurii sunt severe, frunzele se pot răsuci, încreți și rupe, și deseori cad prematur.
Vezi detalii despre Rapănul mărului – controlul în livezile ecologice sămânțoase.
Făinarea la măr
Făinarea (Podosphaera leucotricha) poate afecta numeroase plante, inclusiv mărul, fiind gazda sa principală, dar și părul, prunul, piersicul și moșmonul. Ciuperca iernează sub formă de miceliu în mugurii floriferi și vegetativi infectați în anul precedent.
Primăvara, mugurii infectați ies din starea de repaus și ciuperca infectează lăstarii în dezvoltare și țesutul tânăr al frunzelor.
Pentru a germina, sporii ciupercii au nevoie de umiditate relativă ridicată a aerului (mai mare de 70%, care este comună în microclimatul de pe suprafața inferioară a frunzelor) la temperaturi între 10 și 25°C.
Spre deosebire de majoritatea patogenilor fungici foliari, frunzele umede descurajează dezvoltarea infecției.
Frunzele cele mai tinere sunt cele mai susceptibile și devin din ce în ce mai rezistente pe măsură ce se maturizează. Infecțiile secundare pot apărea pe tot parcursul vegetației.
Făinarea poate ataca frunzele, florile și fructele. Pe frunze se dezvoltă pete albe de creștere fungică pe suprafața inferioară a frunzei. În condiții favorabile, petele se măresc și se contopesc pentru a acoperi întreaga suprafață inferioară.
Frunzele bolnave se răsucesc în sus și devin înguste, zbârcite, pitice și fragile. Florile infectate se zbârcesc și nu produc fructe. Simptomele pe fructe nu sunt de obicei vizibile, decât dacă boala a atins nivele ridicate la soiurile susceptibile. Pe fructe se dezvoltă o plasă netedă, asemănătoare cu rugina.
Umiditatea ridicată, coroanele îndesite și umbra excesivă promovează declanșarea făinării. Prin urmare, pomii trebuie plantați în zone însorite, cu un bun flux de aer pentru a reduce umiditatea în livadă.
De asemenea, se recomandă evitarea soiurilor susceptibile. Eliminați lăstarii afectați în timpul vegetației și ramurile infectate în timpul tăierii de iarnă.
Pentru controlul direct cu produse de protecție a plantelor, se pot efectua tratamente cu sulf sau bicarbonat de sodiu.
Dacă au fost întâmpinate probleme cu această boală în anii precedenți la soiurile susceptibile, se recomandă tratamente începând cu dezmugurirea pomilor. Produse pe bază de Bacillus subtilis sunt eficiente pentru combaterea făinării în sistem ecologic.
Focul bacterian (Erwinia amylovora)
Riscul de atac depinde de condițiile meteorologice din perioada înfloririi, de intensitatea infestării în baza infecţiei din anul precedent și de bacteriile care au supraviețuit peste iarnă, precum și de sensibilitatea soiurilor.
Vara, infectarea se poate produce și prin rănile cauzate de grindină. În anumite țări, există obligația de raportare locală, în caz de infestare.
Cum se previne?
- Alegerea soiurilor robuste rezistente la focul bacterian.
- Verificarea prezenței infecției la pomii fructiferi cu trunchi înalt și la alte plante gazdă pe o rază de aproximativ 500m.
- În caz de suspiciune vizuală (frunze cafenii în iunie/iulie, ramuri cu frunze cafenii în timpul iernii), raportare despre infecţia cu focul bacterian făcută inspectorului zonal ANSA. Nu se ating părțile suspecte ale plantei.
- Respectarea măsurilor de igienă atunci când se tăie pomii. Nu se răspândește la temperaturi negative.
Consultarea prognozelor referitor la atacul de foc bacterian și, dacă există risc de infecție, tratarea pomilor se va face cu produse pe bază de aluminiu sau «Blossom Protect» în perioada înfloririi (efect parțial).
Vezi și articolul Pătarea frunzelor sau Marssonina la măr – tratamente în sistem ecologic.
Boala pustulelor de funingine
Boala pustulelor de funingine apare pe frunze, fructe și tulpină sub forma unei pelicule negre, superficiale, formată din miceliul ciupercii.
Ea este o boală care poate afecta o gamă largă de plante gazdă, inclusiv pomi de măr și păr, dar și citricele, măslinul, specii horticole precum vinetele, ardeiul dulce și dovleceii, cât și ornamentale precum leandrul, gardenia și iasomia.
Boala pustulelor de funingine este cauzată de mai multe specii variate de ciuperci, care diferă în funcție de regiune și chiar sezon.
Ciupercile pot ierna pe vârfurile ramurilor, crăpăturile scoarței, lemnul mort sau fructele mumificate ale pomilor și plantelor lemnoase.
Aceste ciuperci trăiesc din exsudat, depunerile zaharoase care se formează pe părțile plantei din excrementele unor insecte sugătoare, în special afide și păduchi țestoși.
În perioada de vegetație, ciupercile produc spori care sunt transportați de apă sau vânt pe suprafețele acoperite cu exsudatul plantei sau a insectelor.
În condiții umede, sporii germinează și pustulele de funingine se dezvoltă pe mediul disponibil. Temperaturile calde și clima umedă favorizează proliferarea bolii. Aceasta apare de obicei vara și proliferează până la recoltare, dar și în timpul depozitării.
Boala pustulelor de funingine acoperă fructele, ramurile și frunzele cu o peliculă sau crustă subțire neagră.
Culoarea neagră a bolii este dată de prezența pigmenților de culoare închisă în „firele” miceliene care alcătuiesc principalele părți ale coloniilor de pustule de funingine.
Multe dintre aceste ciuperci sunt lipicioase, ceea ce le ajută să adere la suprafețele pe care cresc și să absoarbă umiditatea necesară.
Stratul negru poate provoca îngălbenirea frunzelor atunci când fotosinteza este blocată. Boala pustulelor de funingine provoacă daune indirecte prin deprecierea aspectului fructelor, iar pelicula neagră de pe frunze blochează fotosinteza.
Soiurile târzii sunt mai afectate de boala pustulelor de funingine decât cele timpurii, prin urmare, folosirea soiurilor timpurii limitează daunele.
Măsuri preventive
De asemenea, pot fi implementate diferite măsuri preventive pentru a limita umiditatea aerului în livadă.
Acestea includ selectarea unui teren bine aerisit înainte de plantare, un sistem de tăiere care promovează aerisirea coroanei, cosirea regulată a ierbii și utilizarea unui sistem de irigare prin picurare în locul aspersiunii.
Controlul direct cu produse de protecție a plantelor include tratamente cu produse pe bază de sulf, bicarbonați de potasiu sau natriu și bacteria Bacillus subtilis.
Eficiența acestor produse este încă neclară, deoarece agenții patogeni variază de la o regiune la alta.
Stratul negru de pe fructe cauzat de boala pustulelor de funingine poate fi îndepărtat după recoltare înainte de depozitare prin scufundarea fructelor în apă fierbinte sau prin perierea lor.
Unele mașini speciale de periat pot fi utilizate în procesul de sortare post-recoltă pentru acest scop.
Putregaiul lenticelar (putregaiul amar)
Putregaiul lenticelar, cunoscut și sub numele de „putregai amar”, este cauzat de ciuperci din genul Neofabraea (anterior denumit Gloeosporium), inclusiv Neofabraea perennans, alba, malicortis și kienholzii. Această boală afectează în principal merele și perele.
Ciupercile iernează în livezi ca saprofite pe fructe mumificate, lemn tăiat, țesut mort de scoarță și frunze uscate. Sporii produși pe aceste zone de iernare sunt dispersați prin picături de apă și infectează fructele de la căderea petalelor până la recoltare.
Infecția rămâne latentă, iar simptomele se manifestă abia după 3-4 luni de depozitare. Infecțiile sunt mai frecvente în anii ploioși și la soiurile târzii care tind să beneficieze de mai multă ploaie.
Simptomele putregaiului lenticelar
Simptomele includ leziuni circulare, plate până la ușor scufundate, cu un halou brun deschis până la brun închis în jurul unui centru mai deschis la culoare.
Ciuperca produce de obicei leziuni pe „umerii” fructului, dar acestea pot apărea și în jurul pedunculului sau caliciului, unde pătrunde printr-o rană sau fisură mică.
Leziunile brune se extind rapid, iar numeroase pustule albe se dezvoltă, reprezentând fructificațiile ciupercii. În stadii avansate, spori de culoare crem pot apărea în centrul leziunii.
Este foarte dificil să se facă diferența între infecțiile de putregaiul lenticelar cauzate de diferitele specii de Neofabraea pe fructe.
Măsuri preventive și control
Măsurile preventive includ tăierea și îndepărtarea ramurilor cu cancere, eliminarea fructelor putrezite, recoltarea în condiții uscate și în momentul optim pentru fiecare soi în parte, precum și reducerea perioadei de depozitare.
Soiurile susceptibile la putregaiul lenticelar trebuie evitate. Controlul direct include tratamente cu Aureobasidium pullulans și Bacillus subtilis sau produse pe bază de argilă acidă ori cupru, care au o eficacitate parțială.
Se recomandă utilizarea cuprului doar ca ultimă soluție. Tratamentul în perioada post-recoltă cu apă fierbinte este eficient împotriva dezvoltării putregaiului lenticelar.
