Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) intenţionează să sprijine proiectarea şi implementarea viitoarelor licitaţii pentru energie din surse regenerabile în România, conform unui Memorandum de Înţelegere semnat, vineri, de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi şefa BERD pentru România, Victoria Zinchuk, informează un comunicat de presă al instituţiei financiare internaţionale.
Graţie sprijinului oferit de BERD, România a demarat în luna septembrie prima licitaţie pentru 1,5 GW de capacităţi de generare a energiei regenerabile, 500 MW de energie fotovoltaică şi 1 GW de energie eoliană onshore.
La aceasta s-a adăugat un mecanism de tip Contract for Difference (CfD) pentru construirea de instalaţii de producţie a energiei regenerabile.
Acesta a reprezentat un pas înainte în planurile ambiţioase ale României de a-şi creşte producţia de energie regenerabilă, comentează BERD în documentul citat.
Memorandumul de Înţelegere semnat vineri stabileşte obiectivele BERD şi ale României pentru următorii paşi.
Pe lângă sprijinul BERD pentru implementarea celei de-a doua runde de licitaţii pentru energie din surse regenerabile până la sfârşitul anului 2025, obiectivele includ dezvoltarea unei scheme de sprijin pentru capacităţi de stocare (de exemplu, pentru energie hidro prin pompare) şi licitaţii pentru soluţii de stocare competitive, precum şi reformele necesare pe partea de reglementare, pentru conectarea capacităţilor de stocare şi a le permite să participe la diferite pieţe de energie.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a precizat, în context, că acest parteneriat va facilita crearea unui sistem energetic modern, capabil să răspundă nevoilor energetice ale României şi să stimuleze investiţiile în surse regenerabile.
Investiţiile în energia regenerabilă sunt esenţiale pentru ca România să îşi poată îndeplini angajamentele climatice prezentate în Planul naţional pentru energie şi climă al ţării.
Acestea vizează o pondere de 34% a energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie până în 2030. De asemenea, în 2035, sursele cu emisii scăzute de carbon ar trebui să aibă o pondere de 44% în consumul final brut de energie.
Programul BERD pentru energie regenerabilă este o prioritate strategică pentru sectorul energetic, ajutând ţările să extindă energia din surse regenerabile prin dezvoltarea unor cadre de reglementare care, împreună cu licitaţii competitive bine concepute, sunt favorabile investiţiilor sectorului privat.
Prin Programul pentru Energie Regenerabilă, BERD sprijină în prezent 16 ţări aflate în diferite stadii de dezvoltare a pieţei de energie electrică, iar sprijinul său acoperă peste 15 licitaţii.
Până în prezent, licitaţiile susţinute de BERD au condus la atribuirea a peste 5.000 MW de capacitate în 7 ţări. Un total de 5 proiecte cu o capacitate combinată de aproximativ 690 MW au ajuns la încheierea financiară.
În România, BERD sprijină pe deplin tranziţia ţării către o energie mai curată. De la începutul acestui an, BERD a finanţat capacităţi regenerabile de aproape 1 GW în şase proiecte.
Aceste investiţii, în valoare de peste 180 de milioane euro din fondurile BERD, au mobilizat alt miliard de euro din finanţare privată şi publică.
BERD este o instituţie financiară internaţională care promovează dezvoltarea sectorului privat şi a iniţiativelor antreprenoriale în 36 de ţări de pe trei continente.
Acţionariatul băncii este compus din 73 de ţări, UE şi BEI. Investiţiile BERD au ca scop transformarea economiilor din regiunile de operare, astfel încât acestea să devină competitive, incluzive, bine guvernate, verzi, reziliente şi integrate.
BERD a investit până în prezent aproape 11,5 miliarde de euro în 550 de proiecte în România.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.