Majoritatea dintre noi consideră solul ca fiind habitatul natural al plantelor, și, prin urmare, solul ar trebui să le ofere un mediu hrănitor și de susținere, nu-i așa? Ei bine… lucrurile nu stau tocmai așa.
Solul nu este un mediu prea primitor pentru creșterea plantelor. Nu oferă tot ceea ce o plantă are nevoie, în mod gratuit și fără rezerve. Dovada acestui fapt constă în cantitatea imensă de modificări pe care plantele le aduc solului doar pentru a-și îmbunătăți șansele de supraviețuire.
Plantele investesc multă energie în acest proces și o fac în avantajul lor. Organismele (care, desigur, includ și plantele) sunt chiar unul dintre cei cinci factori de formare a solului, alături de climă, relief/topografie, roci și timp.
Rădăcinile plantelor modifică solul în moduri diferite, în funcție de arhitectura rădăcinii
Structura rădăcinii este denumită arhitectura rădăcinii. Termenul include aranjamentul fizic al rădăcinilor, numărul, grosimea, lungimea, adâncimea, unghiurile de ramificare și distribuția diferitelor ordine ale rădăcinilor.
Rădăcinile reprezintă principalul mijloc de achiziție a resurselor de către plante, eliberează compuși chimici complecși în sol care afectează stocarea carbonului și influențează alte organisme din sol și lasă solul schimbat.
Un mod simplu de a începe a înțelege arhitectura rădăcinilor este conceptul de ordine a rădăcinilor. În imaginea 1 avem o plantă tânără de muștar. Cea mai mare rădăcină centrală este rădăcina principală sau seminală, urmată din ramificații de ordinul I, II etc.
Acest proces poate continua, dar de obicei nu foarte mult, deoarece rădăcinile mici încep să producă fire radiculare foarte fine, care maximizează suprafața în raport cu volumul, favorizând absorbția apei și a nutrienților.
Într-un sistem de rădăcini fasciculate (Imaginea 2), cum ar fi cel al plantei de porumb, există mai multe rădăcini care provin din semințe, fără a avea o rădăcină primară clară.
Cum influențează rădăcinile solul
Rădăcina pivotantă reprezintă o strategie de supraviețuire care se bazează pe accesul la apa și nutrienții aflați mai adânc în sol.
Rădăcinile fasciculate reprezintă o strategie care pune accentul pe explorarea solului mai aproape de suprafață și pe un contact sporit cu particulele de sol pentru a obține nutrienți cu mobilitate redusă.
Distribuția arhitecturii rădăcinilor duce la distribuții variate ale perturbărilor fizice în sol, cât și în extragerea diferitor nutrienți din diferite profiluri ale solului.
Din acest motiv, este recomandată alternarea culturilor cu sistem radicular diferit atât după masa lor, cât și după adâncimea de penetrare în sol, cât și includerea culturilor de acoperire.
Toate acestea afectează proprietățile de infiltrare și retenție a apei în sol.
Țesuturile rădăcinilor conțin mult mai multă lignină decât țesuturile aeriene ale plantelor. Lignina se descompune mai lent decât alte componente ale reziduurilor vegetale. Acest lucru contribuie la un carbon organic mai stabil și de durată în sol.
Rădăcinile se adaptează în funcție de accesul la nutrienți
Sistemul radicular se poate adapta în funcție de amplasarea nutrienților în sol (poate maximiza creșterea în zonele bogate în nutrienți și poate minimiza creșterea în zonele deficitare).
Acest lucru este extrem de important pentru supraviețuirea plantelor, în special în solurile deficitare.
Solul acționează puțin ca un burete, exercitând o presiune care reține apa în matricea sa de solide și spații. Rădăcinile plantelor trebuie să exercite o presiune opusă și mai mare asupra apei pentru a o absorbi. Cu cât este mai puțină apă, cu atât mai multă energie este necesară.
Plantele apreciază, de asemenea, prezența „micilor prieteni și ajutoare” din sol, inclusiv bacterii, fungi, nematozi, artropode și insecte care le pot facilita accesul la nutrienți.
Vezi și Micoriza – ce este și ce oferă plantelor. Cum sporim ciupercile micorizice în sol.
Multe dintre aceste organisme se hrănesc cu materia organică din sol, așa că solurile cu foarte puțină materie organică tind să susțină niveluri scăzute de organisme benefice.
Plantele preferă un mediu „murdar,” plin de viață. Motivele sunt mai complexe, dar rezultatul este simplu: mai multe rădăcini cresc în sol atunci când este prezentă materia organică.
Mai mult, organismele benefice sunt cunoscute și pentru faptul că pot atenua efectele negative ale altor microorganisme dăunătoare, care pot consuma rădăcinile plantelor sau le pot infecta, provocând boli.
Ele pot concura cu organismele dăunătoare pentru hrană și alte resurse, reducând numărul acestora. În multe cazuri, pot chiar să ajute activ la apărarea plantelor împotriva bolilor și a atacurilor asupra rădăcinilor.
Rădăcinile plantelor încheie un ciclu în sol. Cu cât pătrund mai adânc, cu atât oferă mai multe beneficii pentru fertilitatea solului și stocarea stabilă a carbonului în sol. Cât timp sunt vii și active, rădăcinile redistribuie carbonul și nutrienții în tot profilul solului.
Când rădăcinile mor, ele se descompun, lăsând în urmă mai multă materie organică – oferind beneficii reziduale pentru plantele din sezonul următor.
Referințe:
