8 C
București
luni, 9 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleWojciechowski: PAC are nevoie de un buget separat; fermierii trebuie să fie...

Wojciechowski: PAC are nevoie de un buget separat; fermierii trebuie să fie siguri că vor primi banii

Politica Agricolă Comună (PAC) are nevoie de un buget separat, iar fermierii trebuie să fie siguri că vor primi banii fără discuţii despre statul de drept sau alte condiţii care nu ţin de PAC, a afirmat, miercuri, la Bucureşti, comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski.

Aflat într-o vizită oficială în România, comisarul a participat la Conferinţa Naţională a Clubului Fermierilor Români.

„Aceasta este îngrijorarea mea: viitorul buget al Politicii Agricole Comune. În primul rând, ar trebui să fie un buget absolut separat.

PAC are nevoie de un buget separat, iar fermierii trebuie să fie siguri că vor primi banii fără condiţii, fără discuţii despre statul de drept, de exemplu, sau alte condiţii externe PAC.

Acesta este acordul dintre Uniunea Europeană şi fermieri: îţi îndeplineşti obligaţiile, primeşti banii. Dacă se va ajunge la conceptul de a include toţi banii într-un singur buget pentru toate politicile, acest lucru este periculos pentru fermieri”, a susţinut oficialul european, răspunzând unei întrebări venite de la fermieri.

În plus, acesta a avertizat că un buget unic înseamnă mai puţini bani pentru fermieri, din cauza inflaţiei.

„A doua observaţie este legată de cum va fi inclus viitorul buget. Un buget unic înseamnă, practic, mai puţini bani pentru fermieri din cauza inflaţiei. De multe ori am spus că avem nevoie de un buget mai puternic.

În prezent, cheltuim doar 0,4% din PIB-ul Uniunii Europene pentru fermieri, pentru multe provocări şi obligaţii care le revin fermierilor.

Este absolut necesar să punem presiune pentru un buget mai puternic, pentru că provocarea este, de exemplu, convergenţa externă, care este imposibil de realizat fără un buget mai puternic. Un buget unic înseamnă, de asemenea, că o convergenţă externă va fi imposibilă din punct de vedere politic. Este o provocare uriaşă şi o problemă absolut crucială pentru a asigura creşterea bugetului pentru Politica Agricolă Comună.

De multe ori am prezentat această poziţie, o prezint acum, chiar înainte de sfârşitul mandatului meu, şi sper că politicienii vor înţelege cât de important este acest lucru. Trebuie să asigurăm securitatea alimentară şi să avem siguranţă alimentară, iar acest lucru este imposibil fără un sprijin mai puternic pentru fermierii noştri”, a transmis Janusz Wojciechowski.

‹ adv ›

Declaraţiile au fost făcute în contextul unor informaţii apărute în spaţiul public potrivit cărora preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vrea să reorganizeze complet politica bugetară a Uniunii Europene, iar bugetul agricol nu ar mai fi separat, aşa cum este în prezent.

Anterior, ministrul român al Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat că nu doreşte ca Politica Agricolă Comună „să fie la grămadă cu toate fondurile europene”.

„Nu doresc ca politică agricolă să fie la grămadă cu toate fondurile europene. De aceea, marţi sau miercuri vom avea o întâlnire cu formele asociative.

Aşa cum am anunţat şi la COPA-COGECA, voi demara un referendum, astfel încât politica agricolă comună să rămână separată din 2027 de celelalte fonduri europene.

Pot veni alte personaje din mediul politic care să nu aloce aceeaşi bani agriculturii din România. Nu vrem să avem acest risc pentru fermierii români şi nu vreau să am acest risc pentru dumneavoastră, ca şi instituţii publice.

Vorbim de APIA şi AFIR care au fonduri europene, instituţii puternice, unele dintre cele mai puternice din România în accesarea fondurilor europene. Nu voi accepta acest lucru ca Politica Agricolă Comună să fie la grămadă şi să nu fie separat”, a subliniat Florin Barbu, pe 1 noiembrie. 

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Anul 2024 – cel mai călduros an din istorie

Anul 2024 va fi cel mai călduros de la...
‹ adv ›

Grupul Electrica a anunţat luni că este supus unui atac cibernetic

Grupul Electrica a anunţat luni că este supus unui atac cibernetic iar echipele de specialişti colaborează cu autorităţile naţionale...

Păduchi la găini – principalele simptome, combatere

Infestarea cu păduchi la găini este o problemă frecventă și dificil de gestionat în gospodării și ferme. Acești paraziți...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole