Livrarea în România de către compania Fargo Jet, din Dakota de Nord, a primei aeronave echipate şi destinate creşterii precipitaţiilor este un alt exemplu al parteneriatului strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România, precum şi al relaţiei noastre bilaterale de comerţ şi investiţii, care continuă să crească, a declarat, vineri, ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec.
Diplomatul american a deschis evenimentul ce a marcat inaugurarea primei aeronave echipate şi destinate creşterii precipitaţiilor în România. Aceasta a fost livrată de Fargo Jet şi a fost achiziţionată de compania românească Intervenţii Active în Atmosferă (IAA).
Kathleen Kavalec a precizat că acest avion, achiziţionat de compania românească Intervenţii Active în Atmosferă (IAA), va contribui la creşterea precipitaţiilor, la protecţia împotriva furtunilor cu grindină, la salvarea culturilor de seceta devastatoare în zonele agricole care nu au acces la irigaţii, dar şi la sprijinirea rezistenţei agriculturii în faţa schimbărilor climatice cu care se confruntă România.
În acest sens, ambasadorul SUA în România a dat ca exemplu livrarea ambulanţelor aeriene de la Fargo Jet către Ministerul de Interne.
La rândul său, preşedintele Fargo Jet Center, James Sweeney, a subliniat importanţa parteneriatului companiei pe care o reprezintă cu IAA pentru aducerea în regiune „a celei mai bune tehnologii”, respectiv primul avion de însămânţare a norilor.
El a arătat că Fargo Jet Center şi Weather Modification International furnizează această tehnologie de peste 60 de ani, în mai mult de 30 de ţări.
Potrivit Ministerului Agriculturii din Ungaria, vara anului 2024 a afectat considerabil cultura de floarea-soarelui. Precipitațiile din toamnă au provocat...