12.3 C
București
miercuri, 20 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMADR demarează plățile avans pentru fermieri începând cu 16 octombrie 2024

MADR demarează plățile avans pentru fermieri începând cu 16 octombrie 2024

MADR este pregătit să demareze plata avansului pentru plățile directe începând cu data de 16 octombrie, în acest sens fiind publicat în transparență decizională pe site-ul instituției proiectul de Ordin pentru aprobarea în anul 2024 a realocării sumelor și stabilirea condițiilor de acordare a avansului pentru plățile directe finanțate din FEGA, din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027.

Prin demararea plăților de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură la data stabilită, MADR își propune să asigure astfel capitalul financiar necesar pentru a permite beneficiarilor să-și elaboreze propriul plan de afaceri și program de dezvoltare pe termen scurt, în condiții de predictibilitate a nivelului sumelor pe care urmează să le primească.

Nivelul avansului este prevăzut la 70% din cuantumul plății, urmând a fi acordat pentru următoarele intervenții aferente plăților directe din Planul strategic PAC 2023 – 2027:

‹ adv ›
  • PD-01 Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS)
  • PD-02 Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS)
  • PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri
  • PD-04 Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil
  • PD-05 Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale)
  • PD-06 Înierbarea intervalului dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiști
  • PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte
  • PD-22 Sprijin cuplat pentru venit – carne de vită
  • PD-23 Sprijin cuplat pentru venit – bivolițe de lapte
  • PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine.

Cuantumul maxim planificat per hectar în cazul PD-05 Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale) este de 98,80 euro/ha, pentru PD-06 Înierbarea intervalului dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiști, de respectiv 102,60 euro/ha, iar în cazul PD-04 Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil nivelul este stabilit la 69,76 euro/ha, prin redistribuirea fondurilor rămase disponibile în cadrul PD-05 și PD-06.

În cazul intervențiilor PD-01, PD-02 și PD-03, valoarea cuantumului per hectar la care se raportează nivelul avansului ia în calcul raportarea alocării financiare disponibile la suprafețele solicitate pentru plată în anul 2024, rezultând un cuantum maxim de 96,39 euro/ha pentru PD-01, 52,34 euro/ha pentru PD-02 și 42,47 euro/ha pentru PD-03.

Totodată, proiectul de ordin vizează aprobarea procentului maxim al avansului și cuantumul per cap animal la care se raportează acesta, pentru sprijinul cuplat din sectorul zootehnic. Astfel, cuantumurile minime propuse sunt de 296,12 euro/cap în cazul PD-21, 190,82 euro/cap pentru PD-22, 160 euro/cap pentru PD-23, respectiv 12,54 euro/cap în cazul PD-24.

Proiectul poate fi consultat aici.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

3 COMENTARII

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

MADR lansează Ghidul pentru energia regenerabilă în agricultură și industria alimentară

Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru Schema de ajutor...
‹ adv ›

Ajutorul de minimis pentru legumele din spații protejate, prelungit până pe 18 noiembrie 2024

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a decis, joi, prelungirea până la data de 18 noiembrie a termenului...

Ministerul Agriculturii propune referendum pentru separarea PAC de alte fonduri europene

Ministerul Agriculturii va demara un referendum, astfel încât politica agricolă comună să rămână separată de celelalte fonduri europene, din...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole