-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANM: Cod galben de averse în jumătate din ţară, până duminică

ANM: Cod galben de averse în jumătate din ţară, până duminică

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă atenţionare Cod galben de averse, valabilă până duminică la prânz în jumătate din ţară, precum o informare de ploi moderate cantitativ, ce vizează toate regiunile, până luni dimineaţa.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 5 octombrie, ora 15:00 – 6 octombrie, ora 12:00, Codul galben de averse va fi în vigoare în zone din Moldova, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sud-estul Transilvaniei.

Ploile vor avea caracter torenţial, izolat fiind însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi de grindină. În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor fi de 20 – 30 l/mp şi, izolat, de peste 40 – 50 l/mp.

‹ adv ›

De asemenea, în intervalul 5 octombrie, ora 10:00 – 7 octombrie, ora 10:00, va fi în vigoare o informare de ploi moderate cantitativ.

Astfel, sâmbătă, va ploua în majoritatea regiunilor, iar duminică şi duminică spre luni (6 şi 7 octombrie), mai ales în jumătatea de est a teritoriului.

În plus, vor fi averse, însoţite pe spaţii mici de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 15 – 25 l/mp şi pe arii restrânse de peste 40 – 50 l/mp.

‹ adv ›

Urmărește actualizările ANM pe acest link.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

ANM: Canicula se extinde în jumătate de țară. Cod portocaliu în opt județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o...
‹ adv ›

ANM: Cod galben de caniculă pentru mai multe regiuni din România

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis noi atenţionări Cod galben de caniculă, valabile miercuri şi joi în mai...

ANM: Cod galben de caniculă în trei sferturi din ţară, inclusiv în Bucureşti, sâmbătă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de caniculă, ce vizează trei sferturi din...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole