8 C
București
luni, 9 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANM: Cod portocaliu şi Cod galben de ploi abundente în întreaga ţară

ANM: Cod portocaliu şi Cod galben de ploi abundente în întreaga ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, ce vor cuprinde întreaga ţară până luni seara.

Conform prognozei de specialitate, primul Cod galben va fi valabil în intervalul 28 septembrie, ora 18:00 – 29 septembrie, ora 10:00, în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei şi local la munte, unde vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 50 – 60 km/h. Izolat, vor fi vijelii şi va cădea grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 litri/mp, izolat de peste 30 – 40 litri/mp.

De asemenea, în perioada 29 septembrie, ora 10:00 – 30 septembrie, ora 22:00, va intra în vigoare un al doilea Cod galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului.

‹ adv ›

Astfel, aversele se vor extinde în toată ţara, dinspre vest către est şi în intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi cuprinse între 25 şi 40 litri/mp şi local peste 50 litri/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45 – 65 km/h, în timp ce în Moldova şi în estul Munteniei temporar vor fi şi rafale de peste 70 km/h.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 29 septembrie, ora 10:00 – 30 septembrie, ora 12:00, va fi Cod portocaliu de ploi torenţiale şi abundente în judeţele nordul şi estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, Carpaţii Meridionali şi Orientali, inclusiv în Bucureşti.

Cantităţile de apă vor fi de 50 până la 90 litri/mp şi, izolat,, vor depăşi 100 l/mp.

ANM precizează că vremea se va răci accentuat în toată ţara. La munte, la altitudini în general de peste 1.700 de metri, şi cu precădere în Carpaţii Orientali, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Urmărește actualizările ANM pe acest link.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

ANM: Cod galben de ninsori în zonele de munte din trei județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni o...
‹ adv ›

INHGA: Debitul Dunării la intrarea în ţară, în scădere până la 4.000 mc/s

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în următoarele zile până la valoarea de...

ANM: Cod galben de precipitaţii cantitative şi ninsori în zone din cinci judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), transmite că în judeţele Dâmboviţa, Prahova şi zona de munte a judeţelor Argeş, Braşov...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole