Agricultura românească se află, astăzi, într-un punct critic. Nu este prima oară când ne confruntăm cu secetă, dar provocările din acest an se adaugă unor probleme mult mai complexe care s-au acumulat de-a lungul ultimilor trei ani.
Acest cumul de factori, de la volatilitatea prețurilor la perturbările lanțurilor de aprovizionare, a dus la o criză de lichiditate care amenință să destabilizeze întregul ecosistem agricol.
Sunt de peste două decenii în acest domeniu și am văzut cum agricultura a rezistat unor provocări majore, dar criza actuală este una care ne obligă să regândim abordarea.
Dacă privim agricultura ca pe un ecosistem complex, observăm că fiecare jucător – fermier, bancă, furnizor de inputuri, instituție de leasing sau chiar statul – joacă un rol esențial. Nu putem discuta despre redresarea agriculturii fără să ținem cont de toți acești actori.
Fără inputuri, fără finanțare, fără utilaje moderne, fermierul nu poate lucra pământul. Iar furnizorii de inputuri agricole nu își pot continua activitatea fără plata fermierilor. Este un sistem în lanț, iar orice blocaj are consecințe grave asupra tuturor.
Seceta este, de fapt, doar un factor agravant. Principala noastră provocare este lipsa de lichiditate.
Este esențial să înțelegem că fermierii nu au mecanismele de protecție și de hedging specifice altor industrii.
Ciclul agricol este lung, de un an, și dacă în această perioadă apar schimbări majore de prețuri sau condiții climaterice, fermierii sunt primii loviți. Ei nu pot absorbi aceste șocuri rapid.
Intervențiile punctuale dezechilibrează ecosistemul agricol
Există mai multe măsuri în discuție în prezent. Prima vizează ajutoarele pentru secetă și crearea unui fond de risc, o soluție necesară, dar insuficientă fără un sistem național de asigurare împotriva secetei.
În ultimii 10 ani, banii alocați pentru despăgubiri ar fi putut construi un astfel de fond, capabil să gestioneze riscurile climatice, precum în alte țări dezvoltate.
O altă măsură discutată este suspendarea plății datoriilor și dobânzilor cu rată de peste 2% + ROBOR până la sfârșitul lui 2025.
Aceasta oferă un răgaz, dar adună penalități și datorii, împingând fermierii într-o situație financiară mai dificilă la finalul perioadei. În loc să echilibreze, această amânare creează un blocaj major în 2025, când fermierii vor trebui să facă față unor datorii cumulate.
De asemenea, suspendarea datoriilor poate ajuta pe termen scurt, dar nu rezolvă problema esențială: lipsa de lichiditate și necesitatea de a menține ciclul agricol în funcțiune.
Expunerea totală în agricultură este de aproximativ 54 miliarde de lei, din care 58% sunt datorii bancare, 30% provin de la IFN-uri și leasinguri, iar doar 12% sunt furnizorii de semințe și produse fitosanitare.
Majoritatea creditelor cu dobândă ROBOR + 2% sunt garantate de stat sau acordate grupurilor mari de ferme și firme din agricultură.
La prima vedere, măsura în discuție ar proteja doar băncile care creditează în baza garanțiilor oferite de către stat, restul creditorilor și furnizorilor fiind blocați în recuperarea datoriei.
Acest blocaj poate avea două efecte negative: pământul va rămâne nelucrat, iar fermierii vor fi loviți de un tsunami la sfârșitul anului 2025.
Fermierii vor fi in imposibilitatea de a începe un nou ciclu agricol, deoarece nici băncile, nici furnizorii nu vor putea oferi credite noi, peste cele restante.
Credeți că 2025 va fi un an atât de bun încât fermierul va face producție de 3 ori mai mare decât într-un an normal, pentru a putea să își acopere toate datoriile și toate penalitățile?
Sunt de peste 25 de ani în agricultură și vă spun că eu nu cred că aceasta este soluția care va debloca ecosistemul agricol. Este necesară o soluție care să fluidizeze piața și să susțină continuarea activității agricole, esențială pentru economie și siguranța alimentară.
Soluția pentru agricultură: Tăierea masivă a datoriilor fermelor și injectarea de lichiditate
Agricultura este un business pe termen lung, nu doar de la un an la altul. În ecosistemul agricol avem băncile și instituțiile financiare nebancare (IFN-uri) care joacă un rol important.
Acestea sunt instituții reglementate care functionează în baza unor principii sănătoase și transparente, au instrumente prin care pot să gestioneze situații de criză, inclusiv posibilitatea de a rostogoli datorii de la un an la altul.
Nu vom ajuta fermierii dacă le blocăm capacitatea de a continua ciclul agricol.
Abordările simpliste, care vizează doar una dintre verigile lanțului agricol, vor transfera problema la furnizorii de inputuri agricole, care trebuie să asigure semințe și produse fitosanitare fermierilor pentru noul ciclu de producție.
Propunerea mea este să implementăm un instrument clasic de scontare a facturilor, cu implicarea băncilor.
Acestea ar putea cumpăra facturile furnizorilor de inputuri cu un discount de 50%, generând lichiditatea necesară în piață. Fermierii ar rămâne să plătească doar jumătate din datorii, eșalonate pe o perioadă de 5 ani, cu o dobândă rezonabilă.
Pentru fermieri această soluție vine să scadă povara la jumatate și să eșaloneze datoria rămasă pe termen lung.
Pentru furnizorii de inputuri, încasarea imediată a facturilor, chiar și cu un discount de 50%, le permite să reia activitatea, pornind noul ciclu agricol.
Pentru bănci este o oportunitate de finanțare și un instrument normal prin care plasează în piață o sumă de maxim 3 miliarde de lei, pe 5 ani, cu dobândă.
Această soluție de injectare de lichiditate nu este o noutate. Piețele din întreaga lume apelează la astfel de măsuri atunci când contextul economic o impune. Statul poate avea rolul de mediator în discuțiile dintre părțile implicate, pentru a pregăti și implementa soluția.
Cred că singura cale de ieșire din această situație dificilă este colaborarea între toți jucătorii din ecosistem. Fiecare are un rol important, și trebuie respectat, indiferent de dimensiunea lui. Cea mai bună soluție este ca toate părțile – fermierii, furnizorii, băncile și autoritățile – să se așeze la aceeasi masa pentru a găsi o rezolvare. Deciziile impuse fără consultare nu vor rezolva problemele, ba chiar le-ar putea agrava.
Agricultura românească nu poate fi privită izolat, este un ecosistem complex, interdependent, care necesită o abordare integrată, este un motor esențial al economiei, iar deblocarea acestui motor este crucială pentru siguranța alimentară a tuturor.
