Ambasadorul României pentru Agricultură Ecologică, Viorel Morărescu, director în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), susţine că există o tendinţă de creştere a numărului de operatori români înscrişi în agricultura ecologică şi a suprafeţelor de teren, existând 14.000 de operatori şi aproape 700.000 de hectare.
În calitate de participant la ediţia a doua a Festivalului European BIO şi al Tradiţiilor Locale, care se desfăşoară, începând de vineri până duminică, pe Platoul Fâncel din comuna Ibăneşti, Viorel Morărescu susţine că există o tendinţă spre sectorul de agricultură ecologică în România, însă e nevoie de o promovare şi conştientizare, atât a producătorului, cât şi consumatorului, în privinţa a ceea ce înseamnă agricultura ecologică şi importanţa ei.
Ambasadorul României pentru Agricultură Ecologică consideră că, deşi anumite produse ecologice sunt mai scumpe, acestea aduc beneficii în planul sănătăţii şi astfel costurile se reduc simţitor.
Potrivit reprezentantului MADR, România are potenţial natural şi uman să dezvolte agricultura ecologică, ceea ce înseamnă reducerea consumului de îngrăşăminte chimice, de produse de protecţie a plantelor, iar astfel mediul şi apa devin mai sănătoase.
Viorel Morărescu crede că, pe lângă adoptarea agriculturii ecologice, România ar avea mult de câştigat dacă s-ar reîntoarce la soiurile şi rasele autohtone.
În satul alegoric amenajat pe Platoul Fâncel, comuna Ibăneşti, a debutat, vineri, a doua ediţie a Festivalului European BIO şi al Tradiţiilor Locale, în cadrul căreia se urmăreşte lansarea unei iniţiative de promovare a agriculturii ecologice în regiunea estică a Europei, precum lansarea brandului „BIO-Carpatica”, un brand comun al celor opt ţări traversate de Munţii Carpaţi.
Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru Schema de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei...