25 C
București
luni, 22 iunie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleRezultatele acțiunii de control a Autorității Naționale Fitosanitare - „Cireașa și Căpșuna”

Rezultatele acțiunii de control a Autorității Naționale Fitosanitare – „Cireașa și Căpșuna”

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF), a coordonat în perioada 30 mai – 5 iulie, acțiunea de control „Cireașa și Căpșuna”.

Necesitatea acesteia s-a impus întrucât suntem în plin sezon de comercializare a legumelor și fructelor românești, iar obiectivul principal avut în vedere îl constituie verificarea acestora din punct de vedere al conformității și al siguranței pentru consum.

‹ adv ›

Printr-o bună organizare a managementului acestei acțiuni, s-a reușit depășirea numărului de probe stabilite spre a fi prelevate. Astfel, au fost analizate în laborator 233 probe, cu 19 probe mai mult față de programarea inițială a inspectorilor fitosanitari pentru această operațiune.

În urma analizării acestor probe s-a constatat existența unui număr redus de neconformități, doar 3 dintre acestea fiind depistate cu cantități peste limita legală a reziduurilor de pesticide.

Așadar, procentul neconformităților este de 1,28% din totalul celor analizate, toate cele trei probe fiind determinate la căpșuni.

După constatarea acestor abateri s-au aplicat sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare, respectiv amendarea producătorului și interzicerea comercializării produselor neconforme.

‹ adv ›

Fermierii ale căror produse sunt conforme au posibilitatea de a afișa rezultatele analizelor la punctele de vânzare, dovedind astfel calitatea produselor românești.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Sprijin pentru crescătorii de porci și bovine și măsuri noi împotriva pestei porcine africane

Ministrul interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna,...
‹ adv ›

„Babic de Buzău” a fost înregistrat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat pe 11.06.2026, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1253 al Comisiei...

Sprijinul de 20 de euro/cap de animal pentru biosecuritatea suinelor, lansat în consultare publică

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat, joi, în dezbatere publică, proiectul de Hotărâre a Guvernului privind instituirea...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole