Mii de kilograme de roșii sfârșesc aruncate la gunoi, aproape de București. Fermierii se plâng că Programul Tomata i-a încurajat pe foarte mulți să cultive roșii, iar acum rămân cu marfa pe câmp.
Cu banii primiți la vânzarea en-gross a tomatelor, nu își acoperă nici măcar costurile pentru cules și transport, așa că, decât să rămână și mai mult în pagubă, sunt nevoiți să renunțe la recoltă – practic, la toată munca lor.
Digi24 a realizat un reportaj într-o seră din comuna Vidra care aparține fermierului Petrică Bolocan, unde tone de roșii, bune de mâncat, riscă să fie aruncate la gunoi și în acest an.
Fermierul a mărturisit despre faptul că și în sezonul trecut a aruncat aproximativ 5 tone de roșii, iar în acest an urmează să arunce încă minim 3 tone.
De fapt, a aruncat două tone de roșii în acest sezon. Se întâmplă acest lucru pentru că în România nu există piață de desfacere pentru culturile precum roșii, vinete și castraveți, iar intermediarii care cumpără aceste roșii de la agricultorii din România o fac la un preț foarte mic, pentru că marfa în acest sezon este foarte multă.
Adică cumpără aceste roșii cu 1 leu, însă agricultorii nu sunt de acord cu acest lucru și menționează faptul că pentru un 1 kg sunt gata să primească cel puțin 4 lei pentru a avea profit. Însă, ei au ajuns la situația în care sunt gata să vândă aceste roșii cu 2 lei/ kg, doar pentru a nu arunca aceste roșii la gunoi.
Astfel de situații s-au mai întâmplat și anii trecuți în România, atunci când diverse legume precum castraveți, vinete dar și roșii au ajuns drept compost pentru solarele din România.
O soluție ar fi, spun agricultorii, ca programul de subvenționare oferit de către stat să fie valabil și pentru alte culturi din agricultură, precum castraveți, vinete și, de asemenea, ca autoritățile să le permită acestor fermieri să-și comercializeze marfa din țară în Casa Comerțului Unirea, acolo unde statul a pregătit toate condițiile necesare pentru a comercializa aceste culturi.
Petrică Bolocan, fermier:
Întrebat dacă crede că este un preț rezonabil? El, a răspuns: