26.9 C
București
joi, 10 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleCancerul bacterian – principala cauză a „morții sâmburoaselor” – sfaturi pentru control

Cancerul bacterian – principala cauză a „morții sâmburoaselor” – sfaturi pentru control

Cancerul bacterian, întâlnit în unele surse și ca declinul bacterian sau ulcerația bacteriană, produs de bacteria Pseudomonas syringae poate asigura pagube importante în livezi de sâmburoase.

Potrivit specialiștilor FIBL, cancerul bacterian este principala cauză responsabilă de „moartea sâmburoaselor”.

Patogenul infectează multe specii, inclusiv cireșul, vișinul, piersicul, caisul și prunul, și supraviețuiește pe suprafața frunzelor multor buruieni găsite pe solul livezilor.

‹ adv ›

Bacteria este epifită, ceea ce înseamnă că colonizarea de către patogen poate să aibă loc pe orice țesut al plantei fără a provoca infecție sau simptome. Totuși, în condiții favorabile, populațiile epifitice pot provoca rapid infecții.

Mai multe studii indică faptul că, în unele țări, cuprul a devenit mai puțin eficient în controlul bolii cancerului bacterian.

Cancerul bacterian – simptome generale

Pe frunze:

Trunchi și lăstari

  • Adâncituri roșiatic-violete în scoarță;
  • Arsuri sub formă de dungi pe țesutul sănătos de sub scoarță;
  • Crăparea cojii, urmată de scurgerea de clei;
  • Uscarea subită a pomilor (în special în anii 3–6).

Cancerul bacterian – condiții necesare pentru infecție

Pseudomonas syringae pv. syringae (cunoscută ca ulcerația bacteriană sau apoplexia sâmburoaselor și a pomilor) fiind mai dăunătoare la cireș, piersic și cais, iar Pseudomonas syringae pv. Morsprunorum (întâlnită în unele surse ca ulcerația și ciruirea bacteriană a frunzelor de sâmburoase) la vișin și prun (soiuri europene).

Condițiile necesare pentru o infecție cu cancer bacterian sunt:

  1. Prezența patogenului: Patogenul poate fi prezent pe solul livezii în buruieni, în pomii vecini infectați sau poate veni odată cu pomii din pepiniere.
  2. Vreme răcoroasă: (între 15 și 25 °C): În perioadele de sfârșit de iarnă/primăvară, cu precipitații frecvente, umiditate ridicată, temperaturi scăzute și vânt, este favorizată răspândirea patogenului.
  3. Înghețul: Pseudomonas syringae poate forma gheață în interiorul celulei plantei și poate genera deteriorări. În timpul vremii reci sau a înghețurilor, bacteria prosperă, deoarece poate intensifica deteriorarea celulei și poate genera răni. În această perioadă se recomandă utilizarea diferitor metodelor antiîngheț, pentru a reduce riscul de infecție.
  4. Răni la plante sau deschideri naturale: Multe dintre infecțiile observate au fost asociate tăierilor după plantarea în primăvară. Infecția se poate agrava după irigare sau ploaie. Este important de reținut că, orice rană a pomului creează un potențial risc de infecție.

Recomandări de primăvară pentru noile plantații:

  • Selectați pomi sănătoși din pepiniere.
  • Înainte de plantare, analizați semnele sau simptomele, cum ar fi cancerele sau scurgerile de clei.
  • Evitați să plantați soiurile sensibile în zonele reci.
  • Acordați prioritate perioadei de plantare când riscul de îngheț este scăzut.
  • Utilizați materiale de plastic pentru pomi sau vopsea pentru a proteja pomii tineri (evitați cartonul).
  • Când irigați după plantare, evitați să udați pomii, de exemplu, utilizând doar irigarea prin picurare.
  • Preîntâmpinați deteriorarea pomilor după plantare, îndepărtând frunzele sau ramurile laterale de la baza pomilor dacă se așteaptă condiții reci și umede.
  • Amânați tăierile până când este uscat și cald, permițând rănilor să se vindece înainte de irigare.
  • Dacă pomii au nevoie de tăiere, nu o faceți în condiții de frig și umezeală.
  • Controlați buruienile.
  • Limitați stresul. Seceta și excesul de apă cauzează stres la pomii tineri și pot crește probabilitatea apariției infecțiilor de bacteriene.
  • Fiți precauți în ceea ce privește irigarea pentru protecția împotriva înghețului în cazul arborilor recent plantați și al tăierilor recente de formare.

Recomandări de primăvară pentru pomii mai bătrâni:

  • Nu tăiați ramurile în condiții umede și reci.
  • Îndepărtați lăstarii când condițiile sunt uscate.
  • La soiurile susceptibile, se recomandă tăierea în timpul verii, în condiții uscate.
  • Când îndepărtați trunchiurile din cauza cancerului bacterian, nu replantați imediat sau în apropierea pomilor infectați.
  • Îndepărtați cancerele. Tăierea porțiunilor afectate ale trunchiului și a ramurilor se face până la lemnul sănătos.
  • Eliminați din livadă și apoi ardeți tot materialul infectat, inclusiv ramurile sau pomii.
  • Cauterizarea cancerelor pe ramuri cu un arzător portabil pe propan ar trebui să se facă în timpul primăverii.

Tehnici de gestionare chimică Dacă infecția cu P. syringae este prezentă în pom, controlul infecției și al răspândirii se poate face prin:

  • Aplicarea tratamentelor cu zeamă bordeleză au redus numărul mugurilor pieriți;
  • Acoperirea sau vopsirea în alb cu adaos de cupru a trunchiului și a ramurilor mai puternice, toamna târziu, împiedică încălzirea lemnului și, astfel, formarea de fisuri în cazul înghețului.
  • În plantațiile cu risc sporit se fac 1–2 tratamente cu cupru în faza de cădere a frunzelor (efect parțial).
  • Aplicarea tratamentelor cu produse antibacteridice, inclusiv produse ce conțin cupru, la căderea frunzelor, în perioada de repaus, umflarea mugurilor și la înflorire completă a redus vârfurile moarte.
  • Antibioticele și produsele biologice aplicate înainte de producerea rănilor au redus incidența apariției infecției.
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

De ce cad perele înainte de coacere – cauze, combatere

Căderea perelor înainte de coacere este un fenomen ce...
‹ adv ›

Kaki sau curmal japonez – cum se cultivă și îngrijește

Kaki este fructul unor arbori din familia Ebenaceae, genul Diospyros, apreciat pentru gust, aromă, dar și pentru conținutul sporit...

VIDEO. Tăieri la cireș – sfaturi și particularități

Atunci când vorbim despre tăieri la cireș, trebuie să cunoaștem particularitățile generale ale speciei. În primii 2-3 ani după...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole