18 C
București
vineri, 4 octombrie, 2024

-

HomepageAdvCEC Bank a finanţat peste 3.000 de proiecte din fonduri europene

CEC Bank a finanţat peste 3.000 de proiecte din fonduri europene

Fondurile europene au un rol esenţial în dezvoltarea României, CEC Bank finanţând, de la demararea exerciţiului financiar 2007-2013 şi până în prezent, peste 3.000 de proiecte investiţionale, a declarat Ramona Ivan, director Relaţii cu Instituţii Naţionale şi Internaţionale în cadrul CEC Bank, cu ocazia Zilei Europei.

Conform unui comunicat al băncii, CEC Bank a acordat în perioada 2007-2024 un număr de 3.243 de credite pentru finanţarea proiectelor cu componentă nerambursabilă, cu o valoare totală de 9,4 miliarde de lei. Proiectele finanţate au avut o componentă de grant în valoare de 22,3 miliarde de lei.

„Dacă analizăm structura acestor credite, observăm că principalele finanţări au fost acordate în cadrul programelor de finanţare rurală (PNDR şi POPAM) cu un număr de 2.140 proiecte şi o valoare cumulată a finanţării de 3,5 miliarde de lei, urmate de programul operaţional regional (POR) cu 612 proiecte finanţate, cu o valoare cumulată de 2,75 miliarde de lei”, se menţionează în comunicat.

În cadrul acestor finanţări, un număr de 521, cu o valoare cumulată de 2,7 miliarde de lei, au fost finanţări acordate autorităţilor administraţiei publice locale (AAPL), în vederea implementării unor proiecte cu impact asupra comunităţilor respective, iar 2.722 credite, însumând 6,7 miliarde de lei, au fost acordate companiilor, în vederea dezvoltării proiectelor investiţionale propuse de acestea.

„CEC Bank a finanţat proiecte eligibile care au generat valoare adăugată semnificativă pentru dezvoltarea industriei, agriculturii şi infrastructurii rurale, reabilitării infrastructurii urbane, reabilitării reţelelor de apă şi canalizare şi altele”, a adăugat Ramona Ivan, citată în comunicat.

Totodată, CEC Bank îşi reafirmă angajamentul pe termen lung faţă de economia românească, fiind implicată în derularea tuturor programelor guvernamentale.

De exemplu, în cadrul ediţiilor anterioare ale programului IMM Invest, CEC Bank a acordat aproximativ 7.200 de finanţări în valoare cumulată de peste 7 miliarde de lei.

Acest program îşi propune sprijinirea antreprenorilor în obţinerea finanţărilor necesare pentru depăşirea dificultăţilor economice actuale, amplificate în ultima perioadă de invazia Rusiei asupra Ucrainei.

CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de 83,5 miliarde lei, la sfârşitul anului 2023.

Grupul CEC Bank a luat fiinţă prin preluarea, la data de 27 iulie 2023, de către CEC Bank SA, a pachetului majoritar de acţiuni (99,993%) al Fondului de Garantare a Creditului Rural – IFN SA (FGCR), alături de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

FGCR are ca obiect principal de activitate asumarea de angajamente de garantare şi emiterea de garanţii pe seama fondurilor publice, a surselor proprii şi a oricăror alte surse pentru credite şi alte instrumente de finanţare care pot fi obţinute de persoane fizice şi juridice – producători agricoli şi procesatori de produse agroalimentare, pentru realizarea producţiei agricole, stocarea/procesarea produselor agricole şi realizarea obiectivelor de investiţii în aceste domenii.

În prezent, FGCR acordă garanţii pe seama surselor puse la dispoziţie de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi în condiţiile stabilite printr-o serie de acte normative.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

CEC Bank
CEC Bankhttps://www.cec.ro
La CEC Bank găsești soluții de finanțare complete în domeniul agricol: vegetal, zootehnic, al acvaculturii sau al pisciculturii.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Corteva – investiție de 25 mil. dolari în inovatorul de editare genetică Pairwise

Corteva va investi 25 de milioane de dolari pentru...

Dezinfecția aerului cu IONNY® – eficient și sigur

Dezinfecția aerului cu IONNY® are loc prin generarea de ioni activi care distrug o gamă largă de agenți patogeni,...

Mari fermieri din Europa se reunesc la RALF 2024 pentru a discuta viitorul agriculturii

Evenimentul din acest an, RALF 2024 – Romanian Agriculture Leadership Forum, va avea loc pe 7 și 8 noiembrie...

Grain Academy 2024 – Explorare profundă a sectorului cerealelor din Balcani și din regiunea Mării Negre, specific și oportunități

Analiză a dinamicii complexe de pe piețele de cereale din Balcani și regiunea Mării Negre Conferința Grain Academy 2024 va...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole