1.4 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleFAO: Prețurile mondiale la alimente au ajuns la cel mai înalt nivel...

FAO: Prețurile mondiale la alimente au ajuns la cel mai înalt nivel din mai 2014

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut în aprilie pentru a 11-a lună consecutiv, ajungând la cel mai ridicat nivel din mai 2014, pe fondul avansului preţurilor la zahăr, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

În aprilie, acest indice a crescut până la 120,9 puncte, de la o valoare de 118,9 puncte în februarie (o cifră revizuită uşor în sus faţă de valoarea iniţială de 118,5 puncte).

‹ adv ›

Noile estimări indică în acest sezon o creştere a producţiei de grâu şi de porumb, a anunţat organizaţia cu sediul la Roma.

În aprilie, preţurile la cereale au înregistrat o creştere cu 1,2% faţă de luna precedentă, şi de 26% faţă de perioada similară din 2020.

Îngrijorările privind situaţia culturilor din Argentina, Brazilia şi Statele Unite au dus la creşterea preţului porumbului cu 5,7% luna trecută, preţul grâului s-a menţinut în mare parte stabil, în timp ce a scăzut preţul orezului.

În aprilie, preţul zahărului a crescut cu 3,9% faţă de luna precedentă, şi cu 60% faţă de perioada similară din 2020, din cauza temerilor privind recolta slabă din Brazilia, în timp ce preţul uleiurilor vegetale a urcat cu 1,8%.

Preţurile la lactate s-au majorat cu 1,2% în aprilie, iar preţul cărnii cu 1,7%, pe fondul majorării cererii din estul Asiei.

Conform noilor estimări ale FAO, producţia mondială de cereale în sezonul 2020 va fi de 2,767 miliarde tone, datele reprezentând o creştere de 2,1% faţă de sezonul 2019.

În sezonul 2021/22, producţia de grâu ar urma să crească la 778,8 milioane tone, fiind anticipată o creştere de 6% a producţiei în Uniunea Europeană.

Preţurile la alimente înregistrează cea mai lungă perioadă de creştere din ultimul deceniu pe fondul valului de achiziţii al Chinei şi al livrărilor limitate pentru mai multe produse de bază, ceea ce riscă să accelereze inflaţia.

Această îngrijorare este una pronunţată în special în rândul ţărilor sărace care sunt dependente de importuri şi au plase de siguranţă şi o putere de cumpărare limitate şi care în prezent se confruntă şi cu efectele pandemiei.

  • Citește despre ->
  • FAO
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

FAO: Preţurile mondiale la alimente au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele 18 luni

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut luna...
‹ adv ›

FAO: Preţurile mondiale la alimente au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut luna trecută, ajungând la cel mai ridicat nivel din iulie 2023...

FAO: Preţurile mondiale la alimente au scăzut uşor în iulie

Indicele global al preţurilor produselor alimentare s-a atenuat uşor în iulie, scăderile consemnate la cereale fiind compensate parţial de...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole