17.7 C
București
sâmbătă, 19 aprilie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAjutor de 56 mln de euro pentru sprijinirea sectorului porcinelor şi al...

Ajutor de 56 mln de euro pentru sprijinirea sectorului porcinelor şi al păsărilor din România

Comisia Europeană a aprobat, vineri, o schemă de ajutoare în valoare de aproximativ 56 milioane euro (278,6 milioane de lei) notificată de România pentru sprijinirea sectorului porcinelor şi al păsărilor, în contextul războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 9 martie 2022 şi modificat ulterior la 20 noiembrie 2023 pentru a sprijini măsurile în sectoarele care sunt esenţiale pentru a accelera tranziţia verde şi reducerea dependenţei de combustibilii fosili.

‹ adv ›

În cadrul schemei, ajutorul va fi acordat sub formă de granturi directe. Măsura va fi deschisă crescătorilor de porcine şi păsări care se confruntă cu riscul pierderii lichidităţii financiare din cauza dificultăţilor de pe piaţa agricolă, provocate de războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei.

Sprijinul nu va depăşi 280.000 de euro pentru fiecare beneficiar şi va fi acordat până la data de 30 iunie 2024.

Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107, alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat. 

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Comisia Europeană analizează măsuri de urgenţă pentru combaterea gripei aviare în Polonia

Comisia Europeană intenţionează ca, săptămâna viitoare, să adopte măsuri...
‹ adv ›

CE salută acordul provizoriu referitor la Legea privind monitorizarea solului

Comisia Europeană (CE) salută acordul politic provizoriu la care au ajuns joi Parlamentul European şi Consiliul cu privire la...

Uniunea Europeană a adoptat prima sa ripostă la tarifele lui Trump

Uniunea Europeană a adoptat miercuri primele sale măsuri de ripostă la tarifele vamale introduse de Donald Trump, taxând la...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole