1.4 C
București
vineri, 22 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleWWF: România trebuie să se angajeze într-o tranziţie energetică curată şi echitabilă

WWF: România trebuie să se angajeze într-o tranziţie energetică curată şi echitabilă

România trebuie să se angajeze într-o tranziţie energetică curată şi echitabilă pentru a se alinia la o traiectorie cu mult sub 1,5 grade Celsius, obiectiv referitor la limitarea încălzirii globale, stabilit la Paris în 2015, afirmă reprezentanţii WWF-România.

„UE este un lider mondial în ceea ce priveşte acţiunile pentru combaterea schimbărilor climatice, iar România, cu dotările sale naturale incredibile, are un rol crucial de jucat. Pentru a se alinia la o traiectorie cu mult sub 1,5 grade Celsius, România trebuie să se angajeze într-o tranziţie energetică curată şi echitabilă, inclusiv prin adoptarea unor obiective mai ambiţioase în materie de climă şi energie şi prin conservarea pădurilor, râurilor şi lacurilor, care sunt esenţiale pentru atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea”, a declarat Barbara Bendandi, director de Conservare WWF România – Fondul Mondial pentru Natură.

Potrivit activiştilor de mediu, România este foarte vulnerabilă la efectele schimbărilor climatice – secetă, temperaturi ridicate, valuri de căldură, precipitaţii abundente, alunecări de teren, cutremure şi inundaţii – care produc impact asupra sectoarelor agriculturii, resurselor de apă, silviculturii, infrastructurii, energiei şi sănătăţii.

„De asemenea, sectorul financiar este în pericol din cauza acestor ameninţări, după cum a precizat Banca Naţională a României în ultimul său raport asupra stabilităţii financiare, în decembrie 2022. Companiile nefinanciare sunt supuse riscurilor legate de schimbările climatice, care generează 40% din valoarea adăugată brută a economiei. Conform unui sondaj Banca Europeană de Investiţii, efectele schimbărilor climatice sunt resimţite în viaţa de zi cu zi de 88% dintre români, unsprezece puncte peste media europeană de 77%.

În conformitate cu pachetul ‘Pregătiţi pentru 55’, UE a transmis propria contribuţie stabilită la nivel naţional (CSN), care va permite reducerea emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030 faţă de nivelurile din 1990 şi atingerea neutralităţii climatice până în 2050. Acest document a fost convenit de toate statele-membre, inclusiv România”, susţine organizaţia de mediu.

Anul 2023 a fost marcat de fenomene meteorologice extreme în care au fost doborâte numeroase recorduri climatice. Serviciul European Copernicus pentru Schimbări Climatice a anunţat că data de 17 noiembrie ar putea fi marcată în istorie drept prima zi în care temperatura medie globală a depăşit pragul critic de +2 grade Celsius faţă de perioada preindustrială, notează sursa citată.

„În timpul discuţiilor de la COP28, ţările sunt în dezacord cu privire la faptul că acest exerciţiu ar trebui să fie impus tuturor ţărilor sau doar celor mai bogate ţări din lume să facă mai mult, deoarece acestea au eliberat cele mai multe emisii care au încălzit planeta din punct de vedere istoric. WWF – Fondul Mondial pentru Natură solicită acţiune politică urgentă şi puternică, prin care să angajeze toate ţările. În acest context, WWF reiterează importanţa unor eforturi mai mari pentru a integra adaptarea la schimbările climatice şi rezilienţa la acestea în politicile si programele existente din toate sectoarele relevante.

Liderii trebuie să stabilească un plan global pentru eliminarea treptată a tuturor combustibililor fosili. Eşecul de a acţiona decisiv pentru a pune capăt erei combustibililor fosili va condamna lumea la perturbări climatice tot mai mari. Încheierea producţiei, a utilizării combustibililor fosili şi trecerea la energie 100% regenerabilă este soluţia care va avea cel mai mare impact asupra schimbărilor climatice la scară largă. De asemenea, este esenţial ca ţările să continue să recunoască interdependenţa dintre criza climatică şi criza biodiversităţii”, se menţionează în comunicatul citat.

‹ adv ›

Cea de-a 28-a Conferinţă a Părţilor (COP28) asupra schimbărilor climatice, desfăşurată sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), se va desfăşura în Dubai, în perioada 30 noiembrie – 12 decembrie.

WWF România – Fondul Mondial pentru Natură este una dintre cele mai importante organizaţii specializate în conservarea mediului şi acţionează pentru reducerea efectelor schimbărilor climatice.

Zonele de conservare prioritare ale organizaţiei sunt: Maramureş, Transilvania, sud-vestul Carpaţilor, Apuseni, Lunca şi Delta Dunării. WWF România face parte din reţeaua WWF, existentă de peste 60 de ani, în mai mult de o sută de ţări, de pe şase continente.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Incendiu violent la un saivan din Slănic; mai multe animale au ars

Un incendiu violent a cuprins, joi seară, un saivan...
‹ adv ›

România garantează produse alimentare sigure, conforme cu reglementările europene, afirmă Mortasivu

Românii pot avea garanţia că pe piaţă sunt produse sigure şi în acord cu reglementările europene şi internaţionale, în...

Bugetul Programului de susținere a producției de cartof a fost majorat

În cadrul unei Hotărâri aprobate joi, Guvernul a suplimentat cu 3 milioane de lei suma alocată Programului de susținere...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole