14.2 C
București
duminică, 26 mai, 2024

-

HomepageAdvOTP Bank România a înregistrat un profit net consolidat de 236 mln...

OTP Bank România a înregistrat un profit net consolidat de 236 mln de lei în primele nouă luni

OTP Bank România a înregistrat un profit net consolidat de 236 milioane lei în primele nouă luni ale acestui an, după o creştere cu 15% a venitului total, a anunţat vineri banca.

Conform sursei citate, profitul operaţional înregistrat în primele nouă luni a fost de 203 milioane lei, în creştere cu 39% faţă de acelaşi interval al anului trecut, după o creştere cu 15% a venitului total, în timp ce venitul net din dobânzi a urcat cu 6% y-o-y, iar comisioanele nete au crescut cu 15%, în mare parte din zona comisioanelor din depozite şi tranzacţii.

Potrivit băncii, cheltuielile de exploatare au crescut cu 7% comparativ cu perioada similară din anul trecut, însă sub nivelul ridicat al inflaţiei care s-a situat la o valoare de 2 cifre până în luna august 2023, cu presiune şi asupra cheltuielilor salariale, compensată parţial de contribuţia mai mică la Fondul de Garantare al Depozitelor.

„Marcăm o realizare importantă a băncii, cu un nivel record al profitabilităţii pentru al doilea trimestru consecutiv, o performanţă financiară excelentă datorată orientării strategice pentru consolidarea afacerilor şi nivelul de satisfacţie al clienţilor. Noile dezvoltări şi optimizările pe care le-am adus în zona operaţională şi de produs au susţinut indicatorul de profit operaţional, iar acesta este de fapt rezultatul proiectelor de investiţii anterioare, a procesului de consolidare început anul acesta şi a eforturilor unei echipe dedicate. Am reuşit să obţinem aceste rezultate în ciuda uşoarei contracţii în zona de creditare, ceea ce indică abordarea prudentă şi concentrarea pe menţinerea unui portofoliu sănătos”, a declarat Gyula Fater, CEO OTP Bank România.

Potrivit acestuia, volumul depozitelor a cunoscut o creştere importantă, în special în sectorul de retail.

„Obiectivul nostru, pe măsură ce navigăm în complexităţile mediului economic actual, este să asigurăm poziţia financiară solidă a băncii şi să continuăm să oferim clienţilor noştri experienţe şi servicii excelente”, a adăugat Gyula Fater.

Banca precizează că veniturile nete din dobânzi au crescut cu 6%, la un total de 513 milioane lei.

„Venitul net din dobânzi în primele nouă luni a fost determinat de nivelul mediu mai ridicat al dobânzilor pentru creditele corporative şi cele de retail, în timp ce volumul acestora a rămas stabil. În trimestrul al treilea, costul riscului s-a ridicat la 26 milioane lei (2 miliarde forinţi)”.

Conform băncii, principalul motiv pentru apariţia acestui cost de risc de credit este provizionul suplimentar pentru restructurarea unui împrumut sindicalizat al unui client corporate, a cărui expunere a fost reclasificată în Stadiul 3 din motive de precauţie.

Totodată, volumul creditelor brute a scăzut cu 2% în primele nouă luni ale anului 2023 şi cu 1% faţă de trimestrul precedent.

„Acest lucru a fost determinat în mare parte de cererea constantă de împrumuturi corporate, în timp ce zona de leasing a crescut cu 14%. În cadrul structurii creditelor, volumele de credite din stadiile 1+2 au scăzut cu 1% la nivel trimestrial, datorită diminuării creditării din zona retail, compensată parţial de creşterea volumelor de leasing”.

De asemenea, volumul depozitelor a crescut cu 4% comparativ cu trimestrul al doilea din 2023, după o creştere cu 7% a depozitelor retail, în timp ce depozitele corporate au rămas stabile. Comparând primele nouă luni din 2023 cu acelaşi interval al anului trecut, depozitele au crescut cu 11%, determinate de o creştere de 27% în segmentul retail. Raportul credite nete/depozite a scăzut la 109% (cu 18 pp mai mic comparativ cu sfarşitul anului 2022).

În conformitate cu standardele locale de raportare, activele băncii au atins nivelul de 20 miliarde lei, în scădere cu 3% faţă de nivelul consemnat în luna septembrie 2022.

Rata de adecvare a capitalului băncii a atins nivelul de 21,31% (-22 bps de la an la an), impactată de scăderea ajustărilor tranzitorii aferente CET1.

În primele nouă luni ale acestui an, OTP Group a înregistrat un profit consolidat ajustat de 779 miliarde forinţi (10,07 miliarde lei), în timp ce profitul consolidat a fost de 858 miliarde forinţi (11,095 miliarde lei).

OTP Bank România este subsidiara OTP Group, o bancă universală cu o prezenţă foarte bună în Europa Centrală şi de Est, activă atât în segmentul retail, cât şi corporate. În România, membrii Grupului OTP sunt: OTP Bank România, OTP Consulting, OTP Leasing, OTP Asset Management, OTP Factoring, OTP Advisors şi Fundaţia OTP Bank România.

Cu peste 41.000 de angajaţi în prezent, în 12 ţări din regiunea ECE şi Asia Centrală, Grupul oferă servicii financiare universale pentru peste 17,5 milioane de clienţi. OTP Group are sediul central în Ungaria. Grupul bancar este listat la Bursa de Valori din Budapesta din anul 1995. 

OTP Bank
OTP Bankhttps://www.otpbank.ro
OTP Bank România oferă soluții financiare complete în domeniul agricol, fiind activă atât în segmentul retail, cât și corporate.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Pyxides, trei substanțe active consacrate într-o combinație unică

Porumbul este planta de cultură cea mai sensibilă și...

Exim Banca Românească şi Export Credit Greece vor colabora pentru dezvoltarea comerţului şi investiţiilor

Exim Banca Românească, în calitate de agenţie de export a României, şi Export Credit Greece au semnat un memorandum...

Ghidul fermierului care cultivă floarea-soarelui. De la cultivare și îngrijire, la tratament, riscuri și recoltare

Particularități generale ale culturii de floarea-soarelui România se situează pe primul loc în UE, la suprafața cultivată cu floarea-soarelui și...

CFRO: Au început înscrierile în programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, Ediția 2024-2025

Clubul Fermierilor Români anunță că în prezent există o Comunitate de peste 300 de absolvenți, construită în cadrul Programului „Tineri Lideri pentru...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole