17.2 C
București
sâmbătă, 13 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleIohannis: Efectele schimbărilor climatice devin tot mai acute pentru cetăţenii României

Iohannis: Efectele schimbărilor climatice devin tot mai acute pentru cetăţenii României

Efectele schimbărilor climatice devin tot mai acute pentru cetăţenii României, a declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis, la evenimentul „Schimbări climatice şi dezvoltare: perspective pentru România”.

„Efectele acestor schimbări climatice devin tot mai evidente şi mai acute pentru cetăţenii României, fie că este vorba de valuri de căldură care-şi pun amprenta asupra sănătăţii, de fenomenul de secetă cu impact negativ în economie sau de furtuni violente care distrug bunuri şi pun în pericol vieţile oamenilor”, a spus şeful statului.

Iohannis a subliniat că tranziţia climatică să fie „echitabilă, incluzivă şi compatibilă cu creşterea economică”.

El a amintit că la Cotroceni este prezentat, în cadrul evenimentului, Raportul de ţară privind clima şi dezvoltarea, elaborat de Banca Mondială, în colaborare cu Guvernul României şi cu Administraţia Prezidenţială.

„Una dintre concluziile-cheie ale raportului arată că în cazul României există potenţial pentru a îmbunătăţi semnificativ calitatea vieţii cetăţenilor noştri şi, în acelaşi timp, pentru a parcurge procesul decarbonizării, necesar atingerii neutralităţii climatice”, a arătat şeful statului.

Iohannis a adăugat că raportul avansează o serie de recomandări care se aliniază cu direcţiile pe care şi el le-a susţinut şi promovat la nivel naţional şi internaţional în ceea ce priveşte abordarea problematicii schimbărilor climatice.

„De exemplu, raportul subliniază că persoanele deja defavorizate din punct de vedere socio-economic sunt mai expuse riscurilor climatice şi mai puţin reziliente în faţa acestora, atât în România, cât şi la nivel internaţional.
Măsurile care vizează transformările climatice servesc interesului tuturor, iar costurile inacţiunii sau acţiunii amânate sunt enorme. Prin urmare, trebuie să creăm instrumente financiare şi sociale noi, care să se concentreze mai eficient asupra cetăţenilor cu grad ridicat de vulnerabilitate în contextul schimbărilor climatice”, a punctat Klaus Iohannis.

Potrivit acestuia, consolidarea resursei umane prin educaţie şi prin dezvoltare de competenţe devine esenţială pentru o tranziţie verde de succes, de care să beneficieze întreaga societate.

„Raportul indică modurile în care putem reconcilia acţiunea climatică cu dezvoltarea socială şi economică a ţării noastre prin investiţii, dezvoltarea de industrii verzi şi integrarea în lanţuri valorice globale verzi. Sunt evidenţiate, de asemenea, domenii în care România are un avantaj competitiv, extinzând astfel experienţa şi cunoştinţele la nivel naţional în aceste zone”, a arătat şeful statului.

Klaus Iohannis a apreciat că, pentru a gestiona eficient schimbările climatice, este necesar „un pact transpartinic care să asigure angajamentul şi continuitatea în atingerea obiectivelor climatice pe termen mediu şi lung”.

De asemenea, a arătat el, este nevoie de un parteneriat pentru tranziţie climatică între instituţiile statului, societatea civilă, sectorul privat şi mediul academic, de cercetare şi inovare.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Satu Mare: Percheziţii la un punct de lucru de unde s-ar fi intoxicat sute de familii de albine

Două percheziţii domiciliare au avut loc, vineri, în judeţul Satu Mare, în cazul sutelor de familii de albine care...

Patru operatori de cereale din Portul Constanța – amendaţi cu câte 15.000 lei pentru poluarea aerului

Patru operatori de cereale din Portul Constanţa au fost amendaţi cu câte 15.000 lei de Garda de Mediu pentru...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole