18.3 C
București
duminică, 19 aprilie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleModificările la Legea ambroziei au fost promulgate. Proprietarii de terenuri, obligaţi să...

Modificările la Legea ambroziei au fost promulgate. Proprietarii de terenuri, obligaţi să distrugă planta în 15 zile de la avertisment

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, completările la Legea privind combaterea ambroziei prin care proprietarii de terenuri sunt obligaţi să distrugă planta în maximum 15 zile de la avertisment.

„În scopul distrugerii buruienii ambrozia şi al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole vor desfăşura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităţilor publice locale, lucrări de întreţinere a terenurilor prin smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia”, prevede actul normativ.

Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole pot solicita efectuarea acestor lucrări de către autorităţile administraţiei publice locale.

‹ adv ›

Autorităţile administraţiei publice locale vor proceda la efectuarea lucrărilor, pe cheltuiala solicitantului, în măsura în care dispun de mijloacele necesare efectuării acestora sau îl vor informa pe acesta că nu pot da curs solicitării şi că obligaţia legală prevăzută subzistă.

Modalitatea de plată a contravalorii prestaţiilor serviciilor de curăţare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia se stabileşte de către autorităţile administraţiei publice locale.

În situaţia în care autorităţile locale, la expirarea termenului de 15 zile de la transmiterea avertismentului, constată că proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole nu au efectuat lucrări de curăţare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia, pot interveni pe terenurile infestate pentru a le curăţa.

În toate cazurile în care proprietarul notificat nu permite accesul pe terenul supus lucrărilor de intervenţie în vederea executării acestora de către autoritatea administraţiei publice locale, primarul solicită autorizarea instanţei judecătoreşti competente, prin ordonanţă preşedinţială, dată cu citarea părţilor.

‹ adv ›

Costurile generate de efectuarea lucrărilor de prevenire, combatere şi distrugere a speciei Ambrosia artemisiifolia vor fi suportate de către proprietarii, deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole, stipulează legea.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Cotaţiile la grâu cresc, pe fondul problemelor legate de îngrăşăminte şi vremea nefavorabilă

Piața globală a grâului traversează o perioadă de volatilitate...
‹ adv ›

Macfrut 2026: cea mai internaționalizată ediție din istoria evenimentului

Ediția din 2026 a Macfrut, organizată în perioada 21–23 aprilie la Rimini Expo Centre (Italia), se anunță a fi...

Algeria cumpără circa 400.000 de tone de grâu dur la licitație internațională

Agenția de stat pentru cereale din Algeria (OAIC) a achiziționat aproximativ 400 de mii de tone de grâu dur...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole