11.6 C
București
sâmbătă, 14 februarie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleComisia Europeană plăteşte a doua cerere de plată a României din PNRR,...

Comisia Europeană plăteşte a doua cerere de plată a României din PNRR, de 2,76 miliarde euro

Comisia Europeană plăteşte vineri a doua cerere de plată a României, de 2,76 miliarde euro, din cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

„Plata de vineri, în valoare de 2,76 miliarde de euro, în granturi şi împrumuturi, a fost posibilă în urma îndeplinirii de către România a celor 49 de jaloane şi obiective legate de a doua tranşă. Ele acoperă reforme cheie în domenii cum ar fi tranziţia verde şi digitală – adoptarea legii privind decarbonizarea şi intrarea în vigoare a legii privind serviciile de cloud utilizate în sectorul public”, precizează CE.

România a prezentat şi reformele pentru îmbunătăţirea aplicării politicilor publice, a promovării turismului şi culturii, dezvoltării resurselor umane în sectorul sănătăţii, îmbunătăţirea colectării taxelor şi sustenabilitatea pensiilor, modernizarea infrastructurii sistemului de educaţie, precum şi întărirea independenţei sistemului judiciar şi a luptei contra corupţiei.

‹ adv ›

Plăţile din cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR), instrumentul-cheie aflat în centrul NextGenerationEU, se bazează pe performanţă şi depind de implementarea de către România a investiţiilor şi reformelor stabilite în Planul său de Redresare şi Rezilienţă.

În 16 decembrie 2022, România a prezentat CE a doua cererea de plată, de 2,8 miliarde de euro, pe baza îndeplinirii celor 51 de jaloane şi obiective. În 27 iunie 2023, Comisia Europeană a aprobat o evaluare preliminară parţial pozitivă a celei de-a doua cereri de plată a României, şi a găsit că două jaloane legate de investiţiile în energie nu au fost îndeplinite în mod satisfăcător.

Comisia Europeană recunoaşte primele măsuri luate deja de România pentru îndeplinirea acestor jaloane obligatorii, deşi încă mai rămân multe de făcut. Măsurile vor fi luate conform procedurii „suspendarea plăţii”, care dă statelor membre timp suplimentar pentru îndeplinirea jaloanelor obligatorii.

Opinia favorabilă a Comitetului economic şi financiar privind cererea de plată a deschis calea pentru ca CE să adopte o decizie finală privind plata fondurilor.

‹ adv ›

Planul general de redresare şi rezilienţă al României va fi finanţat cu peste 29 miliarde de euro, în granturi şi împrumuturi. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

UE propune suspendarea unei scheme de import de zahăr fără taxe vamale

Comisia Europeană a propus suspendarea unei scheme care permite...
‹ adv ›

Comisia Europeană creează un grup operativ pentru consolidarea controalelor la import

Comisia Europeană a instituit un grup operativ pentru a menţine şi a consolida capacitatea UE de a se asigura...

Bruxelles-ul alocă 160 de mil. de euro pentru sprijinirea sectorului agroalimentar al UE

Comisia Europeană a lansat, joi, cererile de propuneri din 2026 pentru sprijinirea campaniilor şi a evenimentelor care promovează produse...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole