3.7 C
București
vineri, 8 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleReuters: Un nou atac cu drone asupra portului Izmail

Reuters: Un nou atac cu drone asupra portului Izmail

Rusia a atacat luni noaptea cu drone iraniene Shahed portul Izmail din Ucraina, informează aviaţia militară ucraineană şi guvernatorul regiunii Odessa, conform Reuters şi AFP.

Atacul, care a durat peste două ore, a avariat o clădire din port, depozite şi peste 30 de camioane şi autoturisme, a anunţat pe Telegram guvernatorul Oleh Kiper. Doi şoferi de camion au fost răniţi, unul din ei având nevoie de îngrijiri în spital.

Apărarea antiaeriană ucraineană afirmă că a doborât 26 din cele 38 de drone lansate de ruşi.

‹ adv ›

Portul Izmail de la Dunăre, la frontiera cu România, este una din cele mai importante rute de export al cerealelor ucrainene, după ce Rusia a refuzat în iulie să prelungească acordul privind transportul pe Marea Neagră.

Marţi, un alt atac a produs pagube la o firmă locală din oraşul Krivoi Rog din regiunea Dnepropetrovsk din sudul Ucrainei; primarul localităţii, Oleksandr Vilkul, a declarat că nu s-au raportat imediat victime. Reuters nu a fost în măsură să confirme informaţia din surse independente, iar Rusia nu a comentat. Primele rapoarte arată că a fost vorba de o rachetă balistică.

Vilkul a afirmat că ruşii au lovit şi districtul Nikopol.

Ucrainenii au atacat la rândul lor cu drone regiunea Kursk din Rusia, întrerupând alimentarea cu energie electrică în şapte localităţi, a anunţat guvernatorul regiunii, Roman Starovoit, precizând că nimeni nu a fost rănit sau ucis.

Ministerul rus al Apărării anunţase deja că apărarea antiaeriană a distrus o dronă lansată de ucraineni în Kursk, la ora locală 05:30 (02:30 GMT), după ce anterior apăruseră informaţii despre doborârea mai multor drone în regiunea respectivă, vecină cu Ucraina.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Despăgubiri de peste 5,3 mln de lei pentru fermierii afectaţi de secetă

Producătorii agricoli vâlceni ale căror culturi au fost afectate...
‹ adv ›

Ajutorul de minimis pentru legumele din spații protejate, prelungit până pe 18 noiembrie 2024

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a decis, joi, prelungirea până la data de 18 noiembrie a termenului...

AgroMeteo: Condiții favorabile pentru dezvoltarea culturilor de toamnă

Rezerva de umiditate în stratul de sol 0-20 centimetri la cultura grâului de toamnă se va situa la valori...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole