Comisia Europeană a făcut duminică un apel către Polonia, Ungaria şi Slovacia să adopte o atitudine constructivă, după ce aceste state au anunţat că, în mod unilateral, vor continua să interzică importurile de cereale ucrainene, în pofida deciziei Comisie de a pune capăt restricţiilor, transmite Reuters.
Ucraina era unul din cei mai mari exportatori mondiali de cereale, înainte ca invazia rusească din 2022 să îi reducă capacitatea de a expedia produse agricole prin porturile sale de la Marea Neagră. De atunci încoace, fermierii ucraineni s-au bazat pe exporturile realizate prin ţările vecine, inclusiv prin România.
Cu toate acestea, afluxul de cereale şi oleaginoase ucrainene în ţările vecine au afectat veniturile fermierilor est europeni astfel că guvernele din regiune au interzis importurile de produse agricole din Ucraina.
În luna mai a acestui an Uniunea Europeană a intervenit pentru a împiedica acţiunile unilaterale ale ţărilor membre şi a impus propriul său embargou cu privire la importurile din Ucraina în ţările vecine. Conform restricţiilor introduse de Bruxelles, Ucrainei i s-a permis să exporte produse agricole prin cele cinci ţări membre UE din Europa de Est, cu condiţia ca aceste produse să fie vândute în altă parte.
Vineri, executivul comunitar a decis să nu prelungească aceste restricţii, după ce Ucraina a promis că va lua măsuri pentru a controla exporturile de produse agricole spre ţările vecine.
Însă, Polonia, Slovacia şi Ungaria au anunţat vineri că vor păstra propriile lor restricţii cu privire la importurile de cereale ucrainene, în pofida deciziei Comisiei.
Conform autorităţii portuare, în primele opt luni ale anului 2023, Ucraina a exportat 9,2 milioane de tone de cereale prin portul Constanţa, însă ritmul livrărilor a încetinit, pe măsură ce atacurile ruseşti asupra porturilor de la Dunăre s-au intensificat. Comparativ, pe tot parcursul anului 2022, Ucraina a expediat 8,6 milioane de tone de cereale prin portul Constanţa.