15.8 C
București
vineri, 3 mai, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleBTA: Eliminarea embargoului pentru importurile de cereale ucrainene va ieftini alimentele, spune...

BTA: Eliminarea embargoului pentru importurile de cereale ucrainene va ieftini alimentele, spune premierul bulgar

„Credem că este corect să permitem importurile din Ucraina”, a declarat miercuri premierul bulgar Nikolai Denkov, înaintea şedinţei de guvern, transmite BTA.

Denkov a adăugat că eliminarea embargoului pentru importurile de cereale ucrainene va reduce preţul alimentelor de bază, lucru de care vor beneficia oamenii cu venituri reduse.

Potrivit premierului bulgar, subiectul fierbinte este interzicerea importurilor de cereale din Ucraina în unele ţări europene. Există două puncte de vedere, acela al producătorilor de cereale, care vor ca embargoul să continue şi acuză guvernul de „lipsa oricărui sprijin din partea statului pentru acest sector”.

Cel de al doilea punct de vedere este acela al guvernului, a spus Denkov, care este preocupat de asigurarea unor preţuri reduse la alimente şi nutreţuri, o inflaţie mică, venituri la buget mai mari din importuri şi exporturi fără a stimula inflaţia şi sprijinirea cultivatorilor de cereale afectaţi.

„Să fim clari, reluarea importurilor din Ucraina va reduce preţul alimentelor de bază, va diminua inflaţia, ceea ce va ajuta oamenii cu venituri reduse şi va major veniturile la buget din importuri şi exporturi”, a spus premierul bulgar.

Potrivit lui Nikolai Denkov, până acum în 2023, veniturile pierdute la buget de pe urma importurilor şi exporturilor se ridică la 146 milioane de leva, banii care ar fi putu fi utilizaţi pentru educaţie, sănătate, cultură sau susţinerea sectorului agricol. Aceste fonduri ar asigura funcţionarea fabricilor de ulei rafinat şi biodiesel care lucrează pentru pieţele internă şi externe.

„De aceea, credem că este corect ca importurile din Ucraina să fie reluate, deoarece în acest an au fost plătite fermierilor ajutoare şi subvenţii în valoare de două miliarde de leva”, a spus Denkov, care s-a declarat surprins că „un sector care a primit două miliarde de leva pe an poate susţine că nu exist niciun fel de sprijin de la stat”.

Din cele două miliarde de leva, 890 de milioane sunt de la Fondul de Stat pentru Agricultură al UE, 388 milioane de leva de la Fondul de Stat pentru Agricultură al bugetului de stat, care merg spre susţinerea fermierilor, alte 390 milioane de leva de la bugetul central şi 290 milioane de leva de la bugetul Ministerului Agriculturii. Acuzaţia că statului nu îi pasă de sectorul agricol nu este adevărată. Ar fi bine dacă şi sectorului agricol i-ar păsa de stat atunci când îşi formulează cererile, a spus premierul bulgar.

Denkov a menţionat faptul că de la începutul lunii septembrie, guvernul a cerut sectorului agricol european să limiteze adaosurile în lanţul de la producătorul agricol până la consumatorul final. Este analizat un mecanism pentru a limita aceste adaosuri ca o măsură temporară pentru a susţine producătorii şi consumatorii, a spus premierul bulgar. Potrivit acestuia, vor fi solicitate Comisiei Europene noi despăgubiri pentru pierderile fermierilor bulgari, în special pentru cei care cultivă floarea soarelui.

„Ne vom adăuga coridoarelor de export de cereale din Ucraina ca rută de tranzit spre porturile din Bulgaria şi Grecia pentru a exporta cereale din regiune spre alte regiuni care au nevoie. Vom cere sprijin de la Comisia Europeană pentru această activitate. Vom întări controalele fitosanitare la importuri pentru a asigura sănătatea cetăţenilor. În acest fel, ne vom arăta ca o naţiune responsabilă care îi pasă de întreaga societate nu doar de un singur sector”, a spus premierul Nikolai Denkov.

„Ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei, Kiril Vatev este într-o situaţie dificilă pentru că evident că există o ciocnire de interese, care a fost foarte clară la reuniunile sale, pe de o parte cu producătorii de floarea soarelui şi pe de altă parte cu producătorii de ulei, care au avut solicitări complet opuse. Este clar că sunt interese diferite. Este foarte important ca decizia care va fi luată să aibă în vedere priorităţile principale ale ţării şi guvernului”, a adăugat Nikolai Denkov la o conferinţă de presă organizată în cursul după-amiezei.

Întrebat de jurnalişti dacă este gata să se întâlnească cu principalii cultivatori de cereale, Denkov a spus că este gata să aibă discuţii cu cei care au probleme reale pentru a găsi o soluţie.

„Acolo unde sunt probleme specifice, cum este problema cultivatorilor de floarea soarelui, soluţia trebuie căutată, în loc să fie adoptate decizii generale care afectează multe alte zone ale economiei”, a apreciat premierul bulgar.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

FAO: Aprilie a fost a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi...
‹ adv ›

Reuters: Coreea de Sud va amenda distribuitorii de alimente pentru aşa-numita „shrinkflation”

Autoritatea pentru concurenţă din Coreea de Sud (FTC) a anunţat vineri că producătorii şi distribuitorii de alimente vor fi...

De ce se îngălbenesc, ofilesc plantele sau răsadul de vinete

Vinetele sunt o cultură sensibilă și iubitoare de căldură, iar obținerea recoltelor bune este posibilă respectând cerințele acesteia. În...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole