16.1 C
București
marți, 30 aprilie, 2024

-

HomepageAdvCEC Bank raportează un profit net de peste 369 mln de lei,...

CEC Bank raportează un profit net de peste 369 mln de lei, în prima jumătate a anului

CEC Bank a înregistrat un profit net estimat, neauditat, de 369,4 milioane de lei în primul semestru din 2023, iar activele nete ale băncii au ajuns la 69,08 miliarde de lei, în creştere cu 29,4% faţă de perioada similară a anului trecut, informează, marţi, un comunicat.

„Am continuat să finanţăm economia cu credite noi în valoare de circa 5 miliarde lei acordate în primul semestru şi să ne consolidăm poziţia pe piaţă prin creşterea activelor la o valoare nemaiatinsă până acum de CEC Bank – peste 69 miliarde de lei. Banca a continuat programul de transformare şi modernizare şi a investit în digitalizarea produselor şi serviciilor oferite clienţilor.

În acelaşi timp, am jucat un rol activ la creşterea gradului de incluziune financiară din România, oferind consiliere şi acces la servicii bancare prin intermediul reţelei teritoriale CEC Bank, cu peste 1.000 de unităţi bancare (cea mai extinsă din România). Am continuat să investim în echipamente moderne, iar numărul de ATM/MFM de ultimă generaţie a crescut cu aproximativ 48%, ajungând la aproape 1.300.

Vom continua planurile de creştere şi de atragere de resurse şi capital pentru a finanţa economia românească şi vom încuraja clienţii să facă economii. Într-un context de piaţă din care nu sunt deloc excluse incertitudinile macroeconomice şi geopolitice, o provocare pentru CEC Bank este aceea de a se menţine şi în acest an ca o bancă atractivă pentru toţi românii, dar şi o bancă profitabilă şi orientată spre rezultate”, a declarat Bogdan Neacşu, preşedinte CEC Bank.

Veniturile nete din dobânzi şi comisioane au crescut cu 10,7% faţă de perioada similară a anului trecut, până la 912,7 milioane de lei, în condiţiile în care ratele bonificate pentru depozite au crescut într-un ritm mai accelerat decât cele pentru credite.

Banca şi-a îmbunătăţit semnificativ eficienţa operaţională prin controlul strict al cheltuielilor de funcţionare (depreciere alte active, amortizare, cheltuieli administrative, salarii etc.) care au crescut cu doar 4% faţă de perioada similară a anului precedent, în timp ce rata de inflaţie în acest interval a fost de 10,3%.

Creditele în sold acordate clienţilor (valoare brută) se ridică la 32,25 miliarde de lei, în creştere cu 10% faţă de perioada similară din 2022.

Depozitele atrase de la clienţi nebancari au crescut cu circa 27% faţă de sfârşitul primului semestru al anului trecut, până la 59,8 miliarde de lei.

CEC Bank continuă să joace un rol important în economie, finanţând şi sprijinind companiile şi persoanele fizice în activităţile lor operaţionale dar şi prin proiectele lor individuale:

  • peste 27.000 de credite noi în primul semestru din 2023, cu o valoare cumulată de aproximativ 5 miliarde de lei;
  • 4 miliarde de lei credite pentru companii, din care circa un miliard acordat în cadrul programului IMM Invest Plus şi peste 550 milioane de lei finanţări pentru implementarea proiectelor cu fonduri europene – ne-am concentrat pe susţinerea proiectelor investiţionale ale clienţilor existenţi dar şi pe diversificarea portofoliului. Principalele domenii de activitate finanţate, în corelaţie cu programele care vizează proiecte de interes naţional şi regional au fost: construcţiile, agricultura şi energia regenerabilă.
  • Peste 23.000 de români, persoane fizice, au beneficiat de finanţări în valoare de 0,9 miliarde de lei pentru a-şi transforma proiectele şi dorinţele în realitate;
  • Numărul clienţilor care au accesat produse de creditare prin fluxurile online/rapide s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, la fel şi numărul celor care au accesat pachete de produse şi servicii online.

Agricultura a avut cea mai mare creştere în portofoliul CEC Bank, ajungând al doilea domeniu finanţat de CEC Bank. Soldul creditelor a crescut până la 4,66 miliarde de lei, creştere cu 40% faţă de jumătatea anului trecut. Volumul schimburilor valutare efectuate de clienţi a crescut cu 11,42% până la 10,14 miliarde de lei.

Volumele de tranzacţionare prin card (emitere şi acceptare carduri) au crescut în medie cu aproximativ 30%, iar valoarea cu circa 21%. Volumele de tranzacţionare la comercianţii băncii au crescut cu peste 40%.

Numărul de echipamente ATM/MFM de ultimă generaţie a crescut cu aproximativ 48%, ajungând la aproape 1.300 echipamente pe teritoriul României. Reţeaua de terminale fizice şi virtuale POS, respectiv terminale softPOS (aplicaţia Smartphone POS) a crescut cu circa 42% iar terminalele softPOS instalate pe telefoane mobile cu Android au crescut cu 156% faţă de 30.06.2022.

Numărul de utilizatori de internet banking a urcat cu peste 24%, iar valoarea tranzacţiilor cu aproape 30%; numărul de utilizatori de mobile banking a crescut cu circa 60% iar valoarea tranzacţiilor cu peste 92%.

CEC Bank a continuat într-un ritm accelerat programul de modernizare şi transformare. Valoarea investiţiilor realizate în primele şase luni ale anului se ridică la 84,3 milioane de lei, din care peste 70% vizează investiţii în sisteme IT (238% versus valoarea investiţiilor din semestrul 1 din 2022).

CEC Bank a preluat pachetul de 99,993% din capitalul social al Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR), tranzacţie demarată în prima jumătate a anului şi finalizată în luna iulie. Impactul achiziţiei asupra indicatorilor de capital şi de lichiditate ai Băncii este marginal, CEC Bank încadrându-se în continuare în limitele de prudenţialitate impuse de cadrul de reglementare. De asemenea, banca continuă eforturile pentru a intra pe piaţa asigurărilor generale.

Rata fondurilor proprii totale se situa la un nivel de 22,81%, la sfârşitul primului semestru din 2023, în creştere faţă de iunie 2022 (22,07%). De asemenea, banca înregistrează o poziţie confortabilă din punct de vedere al lichidităţii, indicatorul LCR fiind 262,83%, în creştere semnificativă faţă de valoarea înregistrată la 30 iunie 2022 (184,73%).

Banca a înregistrat cheltuieli nete cu provizioane/ajustări aferente creditelor şi avansurilor acordate clientelei (inclusiv cheltuiala cu ajustările pentru creanţe depreciate) în cursul primului semestru din anul 2023 în valoare de 57,9 milioane de lei, în scădere semnificativă faţă de cheltuielile nete din aceeaşi perioadă a anului trecut (226,7 milioane de lei).

Portofoliul de credite se menţine în continuare sănătos, în pofida contextului de piaţă în care inflaţia şi creşterea ratelor dobânzilor au afectat veniturile gospodăriilor – situaţie care a condus la o rată a creditelor neperformante de 5,41%.

Rata de rentabilitate a capitalurilor (ROE) a fost de 17,56%, marcând o creştere semnificativă faţă de rata de rentabilitate înregistrată în anul 2022 (10,95%), datorită creşterii veniturilor operaţionale, scăderii costului riscului şi controlului cheltuielilor operaţionale. Banca va continua programul de emitere de obligaţiuni MREL, care a fost demarat la finalul anului 2022.

CEC Bank
CEC Bankhttps://www.cec.ro
La CEC Bank găsești soluții de finanțare complete în domeniul agricol: vegetal, zootehnic, al acvaculturii sau al pisciculturii.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Cricova – soiuri noi pentru vinuri și spumante selecte și oportunități excelente în turism

Combinatul de Vinuri „Cricova” din Republica Moldova marchează un moment semnificativ în expansiunea sa, prin inițierea plantării a 51...

Îngrășăminte specializate Dr Green – soluții avansate în fertilizarea culturilor

Dr Green este o companie poloneză modernă, în creștere rapidă, care produce îngrășăminte foliare inovatoare pentru toate culturile agricole.  Dr Green...

Un nou CEO BASF: Martin Brudermüller este înlocuit de Markus Kamieth

La încheierea Adunării Anuale a Acţionarilor 2024 din cursul zilei de astăzi, Dr. Markus Kamieth a devenit noul Preşedinte...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole