Dacă an de an viticultorii poartă o luptă directă cu patogeni ce provoacă daune ușor de combătut printr-un management eficient (mana, făinarea, putregaiurile, eudemisul, etc), o altă amenințare rulează de ceva timp, mult mai periculoasă pe terment lung, flavescența– Flavescence dorée.
Flavescența a fost identificată pentru prima dată în România în anul 1967 în podgoria Greaca, iar o monitorizare a virulenței la nivel european a fost semnalată în regiunea Piemont din Italia în 1998, când la scurt timp după descoperirea sa, au avut loc epidemii dramatice, deoarece populațiile vectoriale nu au fost controlate, iar boala a progresat rapid în podgorii.
În urma aplicării controlului restrictiv al flavescenței, prin eliminarea obligatorie a plantelor infectate și aplicarea insecticidelor împotriva vectorului, infecțiile secundare au fost suprimate substanțial.
Pot spune că virulența flavescenței în plantațiile din Europa a apărut ca urmare a suprafețelor viticole abandonate, urmare a politicii europene de diminuarea a suprafețelor viticole, dar și lipsa produselor pentru combaterea cicadei din plantațiile viticole exploatate în sistem ecologic.
Planul sectorial ADER 2019-2022 finanțat de către MADR, Cercetări privind bolile sistemice, fitoplasmozele și cancerul bacterian la vița de vie, în vederea creșterii eficienței economice a exploatațiilor viticole ICDPP București în parteneriat cu SCDVV Odobești și SCDVV Miniș au monitorizat populațiile de cicade în arealele viticole din cele două zone avertizând creșterea semificativă a flavescenței în plantațiile viticole.
Ce este flavescența?
O boală endemică a butucilor cauzată de o fitoplasmoză, aparținând ord. Mycoplasmatales, descriși în genul provizoriu „Candidatus Phytoplasma”, bazat în principal pe filogenia genei ARNr 16S, ce se stabilește în floem (țesut al fasciculului fibrovascular al vaselor liberiene din plante) împiedicând transportul hranei ce este produsă în frunză la tulpină, rădăcină și struguri, producând daune grave cantității și calității (lipsa maturării ciorchinilor).
Care este mecanismul de transmitere și factorii ce influențează flavescența?
Micoplasmoza este transmisă de la plantă infectată la plantă sănătoasă prin două căi:
- Prin altoire, atunci când una dintre componentele altoi/portaltoi prezintă lemn infectat.
- Prin intermediul cicadei vector Scaphoideus titanus, insectă ce se hrănește cu planta infectată absorbind prin sucțiune fitoplasma, iar în organele salivare ale insectei are loc incubația fitoplasmei ce este transmisă apoi de către insectă către plantele sănătoase în procesul de hrănire continuu al acesteia. Este necesară o perioadă lungă de latență, aproximativ o lună, pentru ca insecta să devină infecțioasă.
Cum recunoaștem flavescența?
Boala are un impact major asupra viticulturii, deoarece inflorescențele și boabele se usucă (simptome ale unor plante infectate în anii anteriori), iar în cazul unui atac moderat ciorchinii sunt asimetrici cu boabe puține și deformate, uneori cu aspect de mărgeluire.
Simptomele tipice ale bolii se îregistrează la începutul verii prin răsucirea frunzelor în jos, cu îngălbenire sectorială delimitată de nervurile frunzei (la soiurile albe) sau înroșire (la soiurile roșii).
Lăstarii tineri au aspect de scurt-nodare cu creșteri reduse, alternând cu lăstari normali. Uneori, coardele nu se lignifică, cu aspect cauciucat pot fi infectate persistent pe parcursul mai multor ani și în cele din urmă mor sau se recuperează.
Cum prevenim și combatem flavescențe?
Lupta de combatere a flavescenței la nivel european este una comună a fermierilor printr-o abordare asumată și serioasă a acestora, lucru pe care îl recomand și fermierilor din România și Rep. Moldova. Din acest motiv, monitorizarea plantațiilor viticole este foarte importantă, iar strategia de limitare și stopare trebuie desfășurată astfel:
Utilizarea butașilor altoiți fără micoplasmoze este foarte importantă în managementul prevenirii și combaterii bolii. La înființarea noilor plantații de viță de vie, recomand utilizarea butașilor altoiți ce au fost supuși în prealabil tratamentelor termice.
Termoterapia la butașii de viță de vie este o metoda de tratare cu ajutorul temperaturii ridicate prin imersarea lor în apă încălzită la o temperatură de 55 grade Celsius timp de 45 de minute.
Defrișarea plantațiilor viticole abandonate, pârlogite, este principala măsură ce trebuie luată la nivel național pentru ca lupta chimică să poată avea un efect substanțial.
Managementul de combatere presupune 4 tratamente chimice, primul înainte de dezmugurit prin aplicarea de uleiuri minerale cu rolul de a distruge ouăle cicadei de sub scoarța butucilor, tratamentul al II-lea când lăstarul atinge 10-15 cm pentru distrugerea primelor larve.
La tratamentele 3 si 4 vom monitoriza apariția și evoluția cicadei vectoare Scaphoideus tithanus prin montarea capcanelor galbene adezive pe sârma utilizată la dirijarea lăstarilor, de preferat la primul etaj. Se vor aplica tratamente chimice cu acțiune de contact și ingestie cu remanență de lungă durată.
Prădătorii naturali ai cicadei sunt neuropterele – Crysopa carnea, destul de eficiente asupra stadiilor larvare ale cicadei.
Din experiența personală, am reușit să manageriez o astfel de situație, mai exact în anul 2012 am identificat într-o plantație de Chardonay an IV, prezența simptomelor flavescenței. În funcție de virulența atacului, am întreprins câteva masuri: de înlăturare a brațelor atacate, receparea butucilor complet afectați, etc. La moment, suprafața respectivă are peste 10 ani de exploatare, iar numărul de butuci afectați a scăzut.
Ca și concluzie, importanța utilizării în astfel de parcele a unei tehnologii adecvate de fertilizare și tratamente fitosanitare păstrează potențialul de producție într-un optim economic.
Voi reveni cu un articol în detaliu despre biologia și metodele de combatere ale cicadei vectoare.
Citiți mai multe despre Dăunători la vița de vie: cum recunoaștem atacul, tratamente.
