9.1 C
București
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleISCTR anunță amenzi de 5.000 de euro pentru camioanele cu cereale care...

ISCTR anunță amenzi de 5.000 de euro pentru camioanele cu cereale care nu respectă tonajul

Mai multe porțiuni de drumuri județene au fost afectate de coloanele de camioane încărcate cu cereale mai ales. Cea mai afectată este zona de nord a județului unde astfel de coloane ar fi mai frecvente, scrie botosaneanul.ro.

Din aceste motiv șefii județului au solicitat ajutorul celor de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), pentru efectuarea unor controale comune în zone care să nu fie anunțate în prealabil.

Există mai multe zvonuri că tirurile sunt supra-încărcate fiind astfel încălcate reglementările legale în vigoare. Pe lângă distrugerea drumurilor naționale sau județene, șoferii care încarcă peste limita admisă sunt pasibili de amenzi grele.

‹ adv ›

O ședință în acest sens a avut în biroul vicepreședintelui Consiliului Județean, Dorin Birta alături de Ovidiu Luca, inspectorul șef al ISCTR și Cătălin Gheorghian, directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri (DJDP).

„Transportatorii creează o sumedenie de probleme atât pe drumurile județene cât și pe drumurile naționale. Mă refer la zona Dorohoi pe care nu mai putem să o stăpânim și inând cont că vine sezonul recoltării porumbului. Fermieri care încarcă aceste mașini ne-au sesizat că-i forțează transportatorii să încarce peste 60 de tone de marfă. Vă mirați dar astea le știm cu toții”, a declarat Dorin Birta, vicepreședinte CJ Botoșani.

Polițiștii solicitați pentru controale comune pot acționa pe această linie doar maximum două ore, fiind relocați ulterior la alte misiuni.

Iar personalul din DJDP, administratorul drumurilor județene nu are atribuții autonome de control în trafic.

„Camioanele vin în linie dreaptă câte cinci, șase. Sunt extrem de multe. Nu mai spun pe drumul județean Bucecea – Leorda ce se întâmplă în ultima perioadă. Era o propunere din partea noastră dacă sunteți de acord să facem filtre comune pe zonele respective, în zona Havârna la intersecția cu drumul național”,

Amenzi care pot ajunge și la 5.000 de euro

Un camion poate avea din punct de vedere legal maximum 40 de tone masa totală admisă de lege. Neoficial ar exista zvonuri că tirurile care traversează județul Botoșani ar avea doar încărcătura de 60 de tone.

Însă pentru verificarea acestor aspecte este nevoie de concursul celor de la ISCTR dar și a Poliției.

„Sancțiunea este în funcție de procentul de depășire. Cu depășire până în 5%, între 5 și 10%, până în 25% și peste 25%. Se merge și până la 24.000 de lei sancțiune, cu suspendare copie conformă, imobilizare indiferent de depășire pentru intrarea în legalitate, se trece din nou pe cântar. Au fost sacțiuni, din păcate suferim pe partea de locuri special amenajate”, a declarat Ovidiu Luca, inspector șef ISCTR Botoșani.

Practic pentru a amplasa un cântar pentru transportatorii de cereale, inspectorii ISCTR au nevoie de o suprafață de 7 metri lățime și 20 de metri lungime.

Singurul loc de cântărire omologat la acest moment este la Baisa.

Administratori de drumuri fără atribuții 

Tocmai din acest motiv, șefii CJ au transmis o adresă către Ministerul Transporturilor pentru a se interveni pe legislație și pentru ca și personalul de specialitate din cadrul DJDP Botoșani să aibă atribuții de oprire și verificare a vehiculelor care circulă pe drumurile județene.  

Este vorba despre un articol din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 în care se arată că personalul cu drept de oprire și imobilizare a vehiculelor aparține Poliției Române, iar administratorii nu pot efectua aceste verificări în lipsa polițiștilor.

Prin modificare s-a cerut să fie oferit acest drept administratorilor de drumuri prin personalul de specialitate din cadrul serviciilor de control și monitorizare trafic, fără a mai fi nevoie deplasarea efectivelor de poliție.

Propunerea de modificare a conținutului art. 60, alineat (4) presupune completarea formei inițiale sună astfel: ”…de către personalul administratorilor drumurilor de interes național, județean și local, precum și de către personalul care potrivit legii are drept de oprire și imobilizare a vehiculelor”.

Personalul specializat din DJDP s-ar fi obligat să poarte uniforme cu înscrisuri și semne distinctive și mjloace de protecție fluorescent-reflectorizante și să circule cu mașini inscripționate.

În răspunsul primit de CJ Botoșani, ministerul indică Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) ca structura desemnată să verifice inspecția și controlul respectării reglementărilor interne șși internaționale în domeniul transporturilor rutiere.

Și arată că propunerea șefilor CJ Botoșani „nu are obiect”.

În consecință s-a ajuns la un acord să fie efectuate controale în trafic împreună cu inspectorii ISCTR, fără a fi anunțate în prealabil.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Politicile agricole româneşti, analizate în Comitetul pentru agricultură al OCDE de la Paris

În perioada 28-31 octombrie 2024, o delegație a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condusă de secretarul de stat Sorin...

Maramureş: Peste 2.000 de ha de porumb a fost recoltat şi depozitat în silozuri

Peste 2.000 de hectare cultivate cu porumb au fost recoltate integral, cerealele fiind depozitate în condiţii specifice de către...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole