Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat joi, că a solicitat corpului de control al ministerului o analiză privind scurgerea de informaţii din programul „Casa Verde Fotovoltaice”, iar în acest moment nu sunt definitivate concluziile acesteia.
De asemenea, el a precizat că se are în vedere o îmbunătăţire a programului în viitor.
Întrebat dacă anul acesta se mai face o sesiune, pentru că cererea există, el a declarat că acum „trebuie să ne asigurăm că în piaţă există capacitate de instalare pentru toate panourile pe care le-am contractat deja şi în măsura în care ne asigurăm că acest lucru este fezabil, respectiv deschiderea unei noi sesiuni, bineînţeles că putem lua în considerare şi acest lucru. Deocamdată nu am hotărât acest fapt”.
‹ adv ›
Ministru Mediului a fost întrebat şi despre Programul Rabla Local, precizând că ultima dată când a verificat erau în jur de 12.000 de aplicanţi.