3.4 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAPIA: Producătorii viticoli pot depune cereri de plată pentru „Asigurarea recoltelor”

APIA: Producătorii viticoli pot depune cereri de plată pentru „Asigurarea recoltelor”

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 15 octombrie 2023, se depun Cereri de plată pentru intervenția IS-V-03 „Asigurarea recoltelor”.

Beneficiarii sunt producătorii, persoane fizice/juridice care asigură recolta plantațiilor viticole cu soiuri pentru struguri de vin. 

Cererile de plată se depun pentru anul financiar 16.10.2023 – 15.10.2024 (anul producției 2023) la Centrele Județene APIA și al Municipiului București, în conformitate cu OMADR nr.148/13.04.2023 privind criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condițiile și modul de implementare a intervenției IS-V-03 „Asigurarea recoltelor” din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027

‹ adv ›

În vederea aprobării sprijinului financiar beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de eligibilitate

  • să exploateze o suprafață cultivată cu soiuri de viță-de-vie care produc struguri pentru vin, de minimum 0,1 ha;
  • să fie înscrisă în Registrul plantațiilor viticole suprafața de viță-de-vie cu soiuri care produc struguri pentru vin, pentru care s-a încheiat polița de asigurare a recoltei;
  • să fie declarată la APIA pe cererea unică de sprijin;
  • să încheie cu un asigurător o poliță de asigurare a recoltei în care să fie menționate, cel puțin:
  1. denumirea producătorului viticol care exploatează parcela viticolă;
  2. codul numeric al parcelei viticole;
  3. suprafața parcelei asigurate;
  4. blocul fizic, respectiv localizarea suprafeței parcelei asigurate;
  5. soiul de struguri pentru vin;
  6. cantitatea de struguri pentru vin asigurată;
  7. suma asigurată pe hectar;
  8. riscurile asigurate;
  9. valoarea primei de asigurare.
  • plățile din asigurare nu compensează producătorii pentru mai mult de 100 % din pierderea de venit suferită, ținând cont de orice compensație pe care producătorii le obțin din alte scheme de sprijin sau de asigurare legate de riscul asigurat.

Cererea de plată va fi însoțită de următoarele documente:

  • copia actului de identitate (buletin/carte de identitate), pentru persoane fizice sau copiile certificatului de înregistrare eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului și a certificatului de înregistrare fiscală, pentru persoane juridice;
  • copia poliței de asigurare, însoțită de copia dovezii plății acesteia și a contractului de asigurare;
  • document de identitate bancară.

Tabelul cu suprafețele viticole asigurate din Cererea de plată, la coloanele 5 și 6 prevăzute cu * se vor completa conform Anexei II.A. – Declarația de suprafață din Cererea de plată din campania pentru care s-a încheiat polița de asigurare, anul 2023.

Valoarea totală a ajutorului reprezintă:

  • 80 % din costul primelor de asigurare plătite de producători pentru a se asigura împotriva pierderilor cauzate de fenomene climatice nefavorabile care pot fi asimilate unor dezastre naturale;
  • 50 % din costul primelor de asigurare plătite de producători pentru a se asigura împotriva:
  • pierderilor prevăzute la lit. a) și a pierderilor cauzate de alte fenomene climatice nefavorabile;
  • pierderilor cauzate de animale, de boli ale plantelor sau de infestări cu dăunători.

Asigurarea împotriva pierderilor suferite de incendii nu sunt asimilate cu dezastre naturale.

Toate informațiile necesare se regăsesc pe site-ul APIA în Ghidul solicitantului – Asigurarea recoltei plantaţiilor viticole cu soiuri de struguri pentru vin,  ediția a III-a , revizia 1, disponibil pe acest link.

  • Citește despre ->
  • APIA
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

APIA a autorizat plăți de aproape 975 mln de euro în cadrul Campaniei de plăți în avans 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează...
‹ adv ›

APIA plătește avansuri de peste 854 mln de euro pentru fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 16.10. - 11.11.2024, a autorizat la plată...

APIA a autorizat plăți de peste 600 mln de euro pentru 571.110 fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 16.10. - 01.11.2024, a autorizat la plată...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole