15.8 C
București
sâmbătă, 12 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMADR solicită experţilor Curţii de Conturi mai multă rigoare în cunoaşterea atribuţiilor...

MADR solicită experţilor Curţii de Conturi mai multă rigoare în cunoaşterea atribuţiilor instituţiilor statului român

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii solicită experţilor Curţii de Conturi mai multă rigoare în cunoaşterea şi înţelegerea atribuţiilor instituţiilor statului român şi nivelului de implicare a fiecăruia pe domeniul său de competenţă, precizând că informaţiile prezentate în comunicatul de presă „Audit al performanţei: Combaterea efectelor schimbărilor climatice în agricultura românească, afectată de deficienţe”, nu ţin cont de câteva aspecte esenţiale.

„România are o Strategie Naţională privind adaptarea la schimbările climatice, proiect realizat de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor în colaborare cu toate instituţiile cu atribuţii în domeniu, inclusiv cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Prin „Strategia Naţională privind Adaptarea la Schimbările Climatice pentru perioada 2023-2030 cu perspectiva anului 2050″ (SNASC) şi „Planul naţional de acţiune pentru implementarea acesteia” (PNASC) se asigură revizuirea şi continuarea „Strategiei naţionale privind schimbările climatice şi creşterea economică bazată pe emisii reduse de carbon pentru perioada 2016-2020”, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 739 din 5 octombrie 2016, publicată în MOf. nr. 831 din 20 octombrie 2016. Reiterăm faptul că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor este instituţia statului român abilitată să gestioneze documentele strategice privind măsurile pentru combaterea schimbărilor climatice, în ansamblul lor. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale oferă fără rezerve întregul sprijin, prin intermediul specialiştilor săi pe acest domeniu, generând politici publice în baza atribuţiilor legale. În legătură cu acest aspect, MADR solicită experţilor Curţii de Conturi mai multă rigoare în cunoaşterea şi înţelegerea atribuţiilor instituţiilor statului român şi nivelului de implicare a fiecăruia pe domeniul său de competenţă”, se arată într-un comunicat al MADR remis vineri AGERPRES.

De asemenea, România are o strategie în ceea ce priveşte dezvoltarea agriculturii, inclusiv pe domeniul auditat în Raportul Curţii de Conturi, cel al combaterii deşertificării şi eroziunii solului, susţin reprezentanţii MADR.

Potrivit sursei citate, documentul denumit „Planul Naţional Strategic 2023-2027”, este avizat de Parlamentul României şi acceptat de Comisia Europeană. Acesta conţine acţiuni concrete şi alocări financiare pe termen mediu şi lung pentru dezvoltarea sustenabilă a agriculturii româneşti, în concordanţă cu politicile europene în domeniu, inclusiv în ceea ce priveşte înfiinţarea perdelelor forestiere în vecinătatea terenurilor agricole, dezvoltarea infrastructurii secundare de irigaţii, rotaţia culturilor şi utilizarea de soiuri şi hibrizi cu rezistenţă la schimbările climatice, precum şi alte investiţii care contribuie la îmbunătăţirea calităţii solului, creşterea productivităţii şi protejarea mediului înconjurător.

‹ adv ›

Totodată, Ministerul Agriculturii, prin Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, desfăşoară un amplu Program Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii, în baza unei strategii clare de creştere a suprafeţei potenţial irigabile a României.

„Acest Program a fost adoptat de Parlamentul României în 2017 şi actualizat în 2022 pe componenta de irigaţii, desecare şi drenaj şi prevede alocarea a 1.5 miliarde de euro până în anul 2027 pentru investiţii în sistemele de irigaţii. În baza acestui Program, în urma investiţiilor realizate deja, în prezent, suprafaţa irigabilă a României a ajuns la aproximativ 2 milioane de hectare, fermierii români beneficiază de apă gratuită pe 2.600 km de canale de irigaţii, fapt ce contribuie la un randament superior al culturilor, date disponibile de altfel şi în rapoartele INS şi Eurostat cu privire la evoluţia producţiei de cereale a României”, mai spun reprezentanţii MADR .

Nu în ultimul rând, România are şi o strategie aplicabilă în domeniul combaterii fenomenelor meteo extreme şi de stimulare a creşterii precipitaţiilor, în baza Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, adoptat în anul 2010. În baza investiţiilor realizate prin acest Program, suprafaţa totală protejată a României este în prezent de 2,5 milioane hectare, prin intermediul a 99 de puncte de lansare de rachete antigrindină.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale precizează că toate aceste date au fost puse la dispoziţia funcţionarilor Curţii de Conturi în procedura de audit şi îşi manifestă în continuare disponibilitatea furnizării tuturor informaţiilor necesare pentru clarificarea aspectelor sesizate şi implementarea măsurilor adecvate.

Curtea de Conturi a României a adresat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) o serie de recomandări privind instituirea măsurilor necesare pentru prevenirea şi combaterea efectelor schimbărilor climatice în agricultură, având în vedere că performanţa activităţii în acest domeniu a fost afectată de unele deficienţe, vulnerabilităţi şi puncte slabe.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

MADR demarează plățile avans pentru fermieri începând cu 16 octombrie 2024

MADR este pregătit să demareze plata avansului pentru plățile...
‹ adv ›

Ministrul Agriculturii spune că preţul plafonat nu a fost respectat la iaurt şi lapte în două lanţuri de magazine

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că în două lanţuri de magazine nu a fost respectată măsura de plafonare a...

Compensații de 1.000 lei/ha pentru fermierii afectați de secetă – aprobate de Guvern

Guvernul a adoptat, miercuri, două măsuri pentru susţinerea producătorilor agricoli afectaţi de secetă: compensaţii financiare şi suspendarea de drept...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole