1.4 C
București
vineri, 22 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePolonia şi Slovacia cer o nouă prelungire a embargoului privind cerealele din...

Polonia şi Slovacia cer o nouă prelungire a embargoului privind cerealele din Ucraina

Polonia şi Slovacia şi-au justificat intenţia de a prelungi embargoul privind importurile de cereale din Ucraina până la finele acestui an, respingând îngrijorările că decizia Rusiei de a pune punct unui acord internaţional privind coridorul din Marea Neagră ar putea perturba aprovizionarea cu alimente, transmite Bloomberg.

Cele două ţări vecine cu Ucraina, împreună cu Bulgaria, România şi Ucraina, aplică în prezent restricţii cu privire la achiziţionarea de cereale din Ucraina până la mijlocul lunii septembrie, după ce afluxul de cereale ucrainene ieftine a declanşat proteste în rândul fermierilor din cele cinci ţări. Acordul convenit de Uniunea Europeană permite în continuare tranzitul cerealelor din Ucraina spre alte ţări.

„Nu văd niciun argument convingător pentru ca actualul embargou să expire la mijlocul lunii septembrie. Eu sper că embargoul nu se va termina, că vom putea să obţinem prelungirea sa în interiorul coaliţiei noastre de cinci state membre UE”, a declarat marţi ministrul polonez al Agriculturii, Robert Telus, într-un interviu pentru un post de radio.

Comisia Europeană a semnalat anterior că va reduce şi elimina treptat restricţiile „excepţionale şi temporare” care afectează statele membre din Europa de Est.

‹ adv ›

De asemenea, după ce luni Rusia a pus punct unui acord internaţional privind coridorul din Marea Neagră, Bruxelles-ul a anunţat că nu va „precupeţi niciun efort” pentru a susţine o livrare stabilă a produselor agricole din Ucraina spre pieţele mondiale via aşa-numitele coridoare de solidaritate.

Oficiali din cele cinci state membre din Europa de Est urmează să se reunească miercuri la Varşovia pentru a „pregăti o declaraţie către Comisia Europeană, pentru ca aceasta să ia în considerare situaţia noastră particulară” şi să prelungească embargoul precum şi să îl extindă şi la alte produse, a declarat la rândul său ministrul Agriculturii din Slovacia, Jozef Bires, la o conferinţă de presă organizată luni.

Potrivit acestuia, este clar că impactul pe partea de preţuri, de pe urma unor intrări suplimentare, afectează o gamă largă de produse alimentare, precum căpşunele şi zmeura în Polonia.

Cu toate acestea, cel mai probabil Comisia Europeană nu va fi în favoarea prelungirii embargoului, a estimat oficialul slovac.

„Susţinem Ucraina în toate felurile, dar cu condiţia ca importurile de alimente să nu perturbe piaţa internă. Suntem în plină campanie de recoltare şi unele din depozitele noastre sunt pline din cauza importurilor anterioare de cereale”, a spus Jozef Bires.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Cum se încheie săptămâna pe bursele agricole

Bursa agricolă: Piața europeană reușește, cu greu, să-și mențină poziția într-un context marcat de influențe negative pe piața internațională...

Provocare pentru industria de procesare: Balcani și Marea Neagră pierd aproape 6 milioane de tone de floarea-soarelui

Potrivit estimărilor agențiilor internaționale, în sezonul 2024/25, producția de floarea-soarelui din Balcani și din regiunea Mării Negre va scădea...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole