13.3 C
București
joi, 2 mai, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleRomânia rămâne a doua destinație pentru grâul ucrainean și principala pentru orz

România rămâne a doua destinație pentru grâul ucrainean și principala pentru orz

Deși sunt interzise, cu unele limite, importurile de grâu din Ucraina continuă să ajungă în cantități semnificative în România, arată date ale Guvernului ucrainean. Din 1 iulie, țara noastră a importat 41.270 de tone de grâu, în timp ce importurile de orz au ajuns la 21.777 tone, adică 87% din tot ceea ce a exportat Ucraina, scrie economica.net.

România rămâne una dintre cele mai importante destinații pentru grâul ucrainean deși, din 2 mai, Comisia Europeană a decis interdicția importurilor a patru produse agroalimentare, printre care și grâul, arată date ale autoritățile vamale ucrainene, citate de Agricensus.

Pentru că mărfurile ce fac obiectul unor contracte semnate înainte de 2 mai pot fi executate, din cele 177.000 de tone de grâu expediate în prima săptămână a lui iunie de Ucraina, 50.423 tone au fost declarate exporturi către Turcia, 41.270 tone către România și 37.129 tone către Spania.

Fermierii spun însă că ajung cantități în România și prin Republica Moldova, iar de acolo, aceasta pleacă către Portul Constanța ca marfă proveniență Moldova doar în documente. Cantitatea totală de grâu exportată de Ucraina în perioada menționată este de peste trei ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Cel mai mare importator de orz ucrainean

Potrivit sursei citate, România este principala destinație pentru orzul din Uraina. Cea mai mare parte a volumului exportat,  adică 21.777 de tone reprezentând 87% din totalul de 46.000 de tone a ajuns în țara noastră. În Spania au ajuns 9.003 tone și în  Israel alte 8.834 tone.

Livrările de orz ale Ucrainei către piețele externe au fost de trei ori mai mari decât în aceeași perioadă a anului precedent.

Nu în ultimul rând, Ucraina a exportat 273.000 de tone de porumb, cu 9% mai mult decât în aceeași perioadă a sezonului precedent. China și Italia au fost principalele destinații pentru porumbul ucrainean în cursul lunii iunie, 65.443 de tone fiind direcționate către China și 62.741 de tone către Italia.

„În ciuda faptului că au atins pragul de jumătate de milion de tone de la începutul anului de comercializare 2023/24 care a început la 1 iulie, exporturile prin porturile de mare adâncime au fost limitate de absența inspecțiilor de intrare pe coridorul de cereale din Marea Neagră, pe măsură ce se apropie expirarea perioadei de acord.

Volumul exporturilor de cereale și leguminoase din Ucraina în noul an de comercializare este cu 56% mai mare decât în aceeași perioadă a sezonului precedent, care ajunsese la 318.000 de tone. Acesta este un indicator al expertizei și capacității în creștere pe care Ucraina le-a dezvoltat prin coridorul Dunării către Marea Neagră, precum și al utilizării continue a legăturilor transfrontaliere cu națiunile UE din jur”.

Datele au fost furnizate de autoritățile vamale ucrainene și arată mărfurile care au fost declarate pentru export, dar cifrele nu corespund întotdeauna volumelor care au părăsit fizic țara în perioada respectivă.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

DunhamTrimmer: Valoarea globală a îngrășămintelor cu valoare adăugată, estimată la 19,3 miliarde USD în 2022

Vatren Jurin, directorul tehnic al DunhamTrimmer, a împărtășit perspective...
‹ adv ›

Sinteză: Acordul UE privind importurile de produse agricole ucrainene, o abordare echilibrată de sprijin şi protecţie

Un acord cu privire la importurile de produse agricole ucrainene a fost convenit în cursul lunii martie între ambasadorii...

Raport: Balanţa agroalimentară a UE a înregistrat un record în 2023

Comisia Europeană a anunţat vineri că balanţa agroalimentară a UE a înregistrat un surplus record în 2023, graţie persistenţei...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole