16.9 C
București
vineri, 11 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleGuvernul a adoptat actul normativ privind stoparea creșterii prețurilor la produsele alimentare...

Guvernul a adoptat actul normativ privind stoparea creșterii prețurilor la produsele alimentare de bază

În Ședința de Guvern din 30 iunie 2023 a fost aprobată ordonanța de urgență, prin care se limitează adaosurile comerciale practicate în procesarea și comercializarea unor produse alimentare esențiale, cu scopul de a stopa creșterea excesivă a prețurilor pentru aceste categorii de produse.

Potrivit prevederilor actului normativ, pentru o perioadă de 3 luni, cotele de adaos comercial pentru produsele alimentare prevăzute în anexa actului normativ vor fi limitate astfel:

  • maximum 20% la procesator, aplicată față de costul de producție al produsului, calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, în care sunt incluse cheltuielile directe și indirecte.
  • maximum 5% practicată în mod cumulat pe întreg lanțul de distribuție, indiferent de numărul de distribuitori pe lanț și aplicată față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile operaționale.
  • maximum 20% la comerciant, la vânzarea cu amănuntul și cash&carry, aplicată față de prețul de achiziție la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte ale comerciantului; în cota de adaos comercial de maximum 20% vor fi incluse și remizele și risturnele, prevăzute în art.3 pct. 6 din Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.

Lista alimentelor care vor beneficia de prevederile acestui act normativ, discutată și agreată cu toate părțile implicate în producția și comerțul cu alimente, prevăzută în Anexa ordonanței de urgență, cuprinde:

‹ adv ›
  • pâine albă simplă 300 – 500 grame, fără specialități.
  • lapte de vacă proaspăt 1.5% grăsime, 1l.
  • brânză telemea de vacă vrac.
  • iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3.5%, max. 200 gr..
  • făină albă de grâu ”000” 1 kg.
  • mălai 1 kg.
  • ouă găină calibru M 10 buc.
  • ulei de floarea soarelui 1 l.
  • carne proaspătă pui: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui.
  • carne proaspătă de porc: carne de lucru, pulpă de porc cu os și fără os, spată porc
  • legume proaspete vrac: roșii (tomate), castraveți, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei capia
  • fructe proaspete vrac: mere roșii și mere golden, prune, pepene roșu, struguri de masă
  • cartofi proaspeți albi vrac
  • zahăr alb tos 1 kg

Pentru lista de alimente menționată, unitățile emitente de tichete de masă, cadou și sociale, inclusiv cele emise prin Programul Sprijin pentru Romania, indiferent de tipul acestora și de modalitatea prin care tichetele sunt emise, electronic sau pe suport de hârtie, pot aplica comercianților la momentul decontării lor un comision de maximum 1%.

Prevederile actului normativ sunt rezultatul dialogului demarat de Guvernul României cu reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale din România și cei ai federațiilor reprezentative din domeniul procesării produselor alimentare.

Ordonanța de Urgență va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

MADR demarează plățile avans pentru fermieri începând cu 16 octombrie 2024

MADR este pregătit să demareze plata avansului pentru plățile...
‹ adv ›

Ministrul Agriculturii spune că preţul plafonat nu a fost respectat la iaurt şi lapte în două lanţuri de magazine

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că în două lanţuri de magazine nu a fost respectată măsura de plafonare a...

Compensații de 1.000 lei/ha pentru fermierii afectați de secetă – aprobate de Guvern

Guvernul a adoptat, miercuri, două măsuri pentru susţinerea producătorilor agricoli afectaţi de secetă: compensaţii financiare şi suspendarea de drept...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole