-1.5 C
București
luni, 9 februarie, 2026
IT
MD

-

HomepageAdvCombaterea omizilor cu Belthirul - insecticid ecologic cu eficiență dovedită

Combaterea omizilor cu Belthirul – insecticid ecologic cu eficiență dovedită

Vara este perioada în care suntem încântați de legumele proaspete și gustoase, care ne bucură simțurile și ne îmbogățesc mesele. Cu toate acestea, pentru a ne putea bucura pe deplin de recolta din grădini și solarii, este crucial să fim atenți la orice schimbare prin care plantele noastre trec, să identificăm apariția bolilor și a dăunătorilor, și să aplicăm tratamentele corespunzătoare, la momentul potrivit. 

Omida – o problemă majoră în timpul sezonului de vară 

Clima caldă din timpul sezonului de vară favorizează apariția unor dăunători, printre care se numără larvele unor lepidoptere, cunoscute și sub denumirea de omizi. Fluturii depun ouăle pe partea inferioară a frunzelor plantei, iar când ajung în stadiul de larvă, omizile încep să se hrănească cu frunzele, perforându-le.  

Pe măsură ce larvele se maturizează, ele pătrund și în fructe, unde formează galerii, provocând pagube semnificative, deoarece fructele afectate nu mai pot fi comercializate. 

Omizile atacă atât culturile horticole din câmp deschis, cât și cele cultivate în solarii, fiind active în principal în cea de-a doua parte a verii, dar putând apărea și în toamnă, în cazul în care temperaturile sunt ridicate. 

Belthirul este un aliat de încredere în lupta împotriva omizilor defoliatoare 

 Pentru a combate eficient omizile defoliatoare în culturile horticole, aliatul perfect este Belthirul – un insecticid natural și nepoluant, care nu necesită perioade de pauză înainte de recoltare.

Acest produs se aplică prin pulverizare pe frunze, iar doza recomandată variază între 0,25 kg/ha și 0,5 kg/ha. În cazul în care este necesar, tratamentele pot fi repetate la un interval de 12-15 zile. 

Pentru a preveni depunerea ouălor de către fluturi, care are loc în perioada de înflorire a plantei gazdă, este deosebit de important să se efectueze tratamente preventive după apariția primelor flori. Faza cea mai vulnerabilă a omizilor este imediat după eclozare, când mobilitatea lor este redusă. 

Produsul acționează prin ingestie, atunci când larva se hrănește cu planta tratată. La nivelul intestinului, apar tulburări care împiedică larvele să se mai hrănească, determinându-le moartea. 

Pe lângă combaterea larvelor de lepidoptere, acest insecticid reduce și prezența păianjenului roșu și a altor acarieni, contribuind, de asemenea, la reducerea problemelor asociate cu putregaiul cenușiu.

Belthirul este un insecticid format dintr-un amestec de sulf și Bacillus Thuringensis, sub formă de pudră, și este autorizat în România pentru următoarele culturi: vie, tomate, castraveți, ardei, salată, anghinare, broccoli și sfeclă pentru frunze. 

Dacă doriți mai multe informații despre produsele din portofoliul Marcoser sau aveți nevoie de consultanță în ceea ce privește combaterea bolilor și dăunătorilor în culturile horticole, echipa de ingineri horticultori vă poate oferi toate sfaturile de care aveți nevoie.

Numărul de telefon pentru contact este 0374080808

Marcoser
Marcoser
Marcoser - lider pe piața din România în consultanța în agricultură și furnizarea unei game largi de produse pentru legumicultori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Bayer România lansează catalogul de produse horticole 2026

Bayer Crop Science România a prezentat catalogul de produse...

OMNIA EUROPE SA crește consumul de porumb Waxy și porumb convențional

Omnia Europe SA a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare industrială odată cu punerea în funcțiune, în luna aprilie...

Agrii România răsplătește fidelitatea și susține fermierii să devină Campioni pe teren

Transparența și accesul rapid la informații au devenit definitorii pentru fermieri în contextul economic actual. O radiografie economică a...

Agrii România lansează pachetele Sfera: soluții integrate pentru cereale și rapiță

Biosfera Agrii 2026 a debutat ca un eveniment de referință pentru agribusiness-ul românesc, reunind peste 450 de fitofarmaciști și...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole