-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleSprijin financiar pentru producătorii de căpșune în valoare de 10 mii lei/ha

Sprijin financiar pentru producătorii de căpșune în valoare de 10 mii lei/ha

UDMR a elaborat un proiect de lege care prevede un sprijin financiar de 10.000 lei/hectar pentru cultivatorii de căpșune. Proiectul a fost depus miercuri în Parlament.

O nouă schemă de ajutor de stat pentru cultivatorii de căpșune a fost elaborată de UDMR într-un proiect de lege, care propune susținerea agriculturilor de căpșune și acordarea sprijinului prioritar celor care lucrează în acest sector. Proiectul de lege a fost depus astăzi în Parlament.

Magyar Lóránd, deputatul UDMR din județul Satu Mare, unul dintre inițiatorii proiectului a subliniat că, în trecut producătorii de căpșune au suferit numeroase discriminări, deoarece nu au fost incluși nici în categoria fructe și nici la legume în schemele de ajutor de minimis.

‹ adv ›

Potrivit proiectului de lege, producătorii de căpșune care își desfășoară activitatea ca persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane juridice și cooperative agricole ar urma să beneficieze de sprijin financiar în valoare de 10.000 lei/ha, în măsura în care cultivă căpșune pe o suprafață de cel puțin 0,3 hectare sau pe o suprafață destinată cultivării în spații protejate de cel puțin 500 mp.

O altă condiție, care trebuie îndeplinită este obținerea producției de cel puțin 5.000 kg/ha de pe aceste suprafețe și comercializarea de cel puțin 3.000 kg/ha până la data de 1 noiembrie a anului în curs.

„Producția de căpșune are o importanță semnificativă pentru agriculturi locali nu numai în Satu Mare, ci și în multe părți ale Transilvaniei. Generează locuri de muncă, stimulează comerțul local și implicit contribuie la dezvoltare rurală. Prin urmare, sprijinirea producătorilor de căpșune printr-o schemă de ajutor de stat poate contribui la susținerea acestui sector vital. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, în anul 2021 la nivelul întregii țării s-au înființat căpșuni pe o suprafață de doar circa 2.000 ha. Statisticile arată că tendința de scădere a producției de căpșune a fost în medie de 100 de hectare pe an în ultimii 7 ani”, a declarat deputatul UDMR din județul Satu Mare, membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Deputatul a adăugat că, deși în 2016 s-a obținut o producție de 23.000 de tone de căpșune pe 2.700 de hectare, în 2021 s-au recoltat doar 18,5 mii de tone de căpșune pe aproape 2.000 de hectare, în condițiile în care România importă căpșuni din străinătate, în special din Grecia, Turcia și Bulgaria. Scopul proiectului de lege este de a reduce exporturile de căpșune în România și de a stimula cultivarea autohtonă de căpșune.

‹ adv ›

Proiectul de lege a fost depus astăzi în Parlament, iar după lucrările din comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților și al Senatului, Camera Deputaților va vota inițiativa legislativă în calitate de for decizional.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

România a semnat șase certificate sanitar-veterinare pentru exporturi de animale și produse agroalimentare în Libia

Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și...
‹ adv ›

Polonia devine principala rută feroviară pentru cerealele ucrainene la începutul lunii octombrie

Polonia a devenit, la începutul lunii octombrie, principala destinație pentru transportul feroviar al cerealelor ucrainene prin punctele de frontieră...

INS: Crește producția de carne de porc și pasăre, dar scade cea de bovine și ovine

Numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă (producţia de carne - n.r.) au crescut la porcine şi la păsări, în...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole