Comisia Europeană a salutat miercuri iniţiativa cetăţenească europeană „Salvaţi albinele şi fermierii! Către o agricultură propice albinelor pentru un mediu sănătos” şi recunoaşte importanţa sa, în special deoarece crizele interconectate legate de schimbările climatice, poluare şi pierderea biodiversităţii reprezintă provocări din ce în ce mai mari pentru agricultura şi securitatea alimentară a Europei.
Potrivit al Executivului comunitar, succesul iniţiativei cetăţeneşti este un semn clar al sprijinului public larg pentru acţiuni în favoarea polenizatorilor, a biodiversităţii şi a agriculturii durabile.
În acest context, Comisia solicită Parlamentului European şi Consiliului să ajungă la acorduri rapide şi ambiţioase cu privire la propunerile legislative deja prezentate, care vor contribui la protejarea şi refacerea polenizatorilor în Europa şi la transpunerea în legislaţie a ambiţiilor cetăţenilor.
Printre acţiunile Comisiei din cadrul Pactului verde european menite să asigure sustenabilitatea sistemelor alimentare se numără, în special: Strategia UE „De la fermă la consumator” şi Strategia privind biodiversitatea, Regulamentul privind refacerea naturii, Regulamentul privind utilizarea durabilă a pesticidelor, Iniţiativa revizuită a UE privind polenizatorii, Noul pact pentru polenizatori, precum şi noua politică agricolă comună a UE pentru perioada 2023-2027.
Împreună, aceste propuneri şi iniţiative ale Comisiei reprezintă un răspuns cuprinzător la solicitările formulate în ICE.
Propunerea de Regulament privind utilizarea durabilă a pesticidelor stabileşte o cale ambiţioasă de reducere a riscului şi a utilizării pesticidelor chimice în UE, inclusiv în agricultură. Comisia a propus să se reducă riscul pesticidelor chimice şi utilizarea acestora în agricultura UE cu 50% până în 2030.
În cadrul unor parametri definiţi pentru a asigura realizarea acestei reduceri globale la nivelul UE, statele membre vor stabili obiective naţionale de reducere.
Prin noile măsuri se va asigura faptul că toţi fermierii şi alţi utilizatori profesionişti de pesticide practică gestionarea integrată a dăunătorilor, conform căreia, pentru prevenirea şi combaterea dăunătorilor sunt avute în vedere mai întâi metode alternative care respectă mediul, pesticidele chimice putând fi utilizate numai în ultimă instanţă.
Propunerea de Regulament privind refacerea naturii va contribui, de asemenea, la inversarea declinului populaţiilor de polenizatori până în 2030 şi la readucerea naturii pe terenurile agricole, inclusiv prin obiective specifice pentru refacerea ecosistemelor agricole.
Propunerea de Regulament privind refacerea naturii combină un obiectiv general de refacere a naturii vizând refacerea pe termen lung a naturii în zonele terestre şi maritime ale UE cu obiective obligatorii în materie de refacere a anumitor habitate şi specii.
Aceste măsuri ar trebui să acopere cel puţin 20% din zonele terestre şi maritime ale UE până în 2030 şi, în cele din urmă, toate ecosistemele care trebuie refăcute până în 2050.
Potrivit Comisiei Europene, prioritatea nu este propunerea de noi acte legislative, ci asigurarea adoptării şi apoi a punerii în aplicare în timp util a propunerilor în curs de negociere de către colegiuitori, fiecare dintre ele având o relevanţă deosebită în contextul acestei ICE, alături de punerea în aplicare efectivă a PAC.
Faptul că s-au strâns peste un milion de declaraţii în sprijinul acestei iniţiative cetăţeneşti reprezintă un semnal clar de încurajare a menţinerii nivelului ridicat de ambiţie al propunerilor Comisiei.