25.6 C
București
vineri, 12 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANSVSA: Audit din Marea Britanie cu privire la pesta porcină africană

ANSVSA: Audit din Marea Britanie cu privire la pesta porcină africană

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a fost auditată, în perioada 28 – 29 martie, de o misiune din partea serviciilor veterinare din Marea Britanie, în ceea ce priveşte eficienţa măsurilor de prevenire, detectare şi control a pestei porcine africane.

Potrivit ANSVSA, România a fost selectată, dintre statele membre, alături de Franţa şi Germania, pentru a fi evaluată pe eficienţa măsurilor implementate în Uniunea Europeană în cazul pestei porcine africane.

Selecţia s-a făcut pe baza diferitelor situaţii epidemiologice existente în aceste state, în vederea dezvoltării relaţiilor comerciale între Uniunea Europeană şi Regatul Unit al Marii Britanii.

„Şedinţa de deschiderea a misiunii de audit a avut loc în data de 28 martie, la sediul ANSVSA, unde experţii britanici au asistat la prezentări despre strategia de combatere a pestei porcine africane şi a modului în care aceasta este implementată de serviciile veterinare din România. În cea de-a doua zi a misiunii, cei şase membrii ai echipei de audit şi un reprezentant al Comisiei Europene (în calitate de observator) s-au deplasat în judeţul Argeş, unde au vizitat o gospodărie tradiţională şi o exploataţie comercială cu porcine în sistem integrat cu un abator, pentru a avea o perspectivă de ansamblu asupra specificului naţional al sistemului de creştere a porcilor în România”, precizează ANSVSA.

Auditul a urmărit evaluarea organizării autorităţilor competenţe şi sistemul de control oficial ale statelor membre auditate. În acest sens, au inspectat mişcările şi trasabilitatea animalelor vii, producţia, procesarea şi distribuţia cărnii de porc şi a produselor din carne de porc.

Potrivit sursei citate, procedurile privind prevenirea, detectarea şi controlul bolii, inclusiv cele de raportare şi zonare, planurile de contingenţă pentru PPA, supravegherea pasivă şi activă efectuată atât la porcii domestici, cât şi la mistreţi, metodologia de diagnostic de laborator pentru PPA, controalele asupra subproduselor de origine animală de la porci domestici şi mistreţi şi procedura de certificare au fost, de asemenea, auditate.

Această misiune de audit s-a încheiat vineri, cu o şedinţă online sub patronajul Comisiei Europene DG-SANTE, la care au participat reprezentanţii statelor membre auditate.

„România a primit aprecieri din partea experţilor britanici pentru modul în care serviciile veterinare acţionează pentru a combate pesta porcină africană, ţinând cont de specificul sistemului de creştere a porcului. Un proiect al raportului misiunii va fi elaborat în termen de 60 de zile şi, după finalizare, va fi transmis statelor membre auditate pentru analiză şi comentarii. Raportul final va fi publicat pe site-ul gov.uk„, precizează ANSVSA.

Conform ultimelor date transmise de ANSVSA la data de 22 martie, în România erau active zece focare de pestă porcină africană (PPA), un focar într-o exploataţie comercială şi nouă la nivelul gospodăriilor populaţiei.

Din 2017 şi până la data de 22 martie au fost stinse 5.979 de focare de pestă porcină africană.

De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 7.171 de cazuri la mistreţi în 41 de judeţe. În conformitate cu prevederile europene, cazurile de PPA la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor. 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

ANSVSA: Amenzi de aproape 2 mln de lei în industria alimentară, în martie

Inspectorii sanitari veterinari au dat amenzi de 1,973 milioane...
‹ adv ›

Inspectorii sanitari-veterinari au dat amenzi de peste 600.000 de lei unor unităţi de tip catering

 Inspectorii sanitari-veterinari au dat amenzi de peste 600.000 de lei unor unităţi de tip catering şi au emis 4...

ANSVSA: Amenzi de aproape un milion de lei în sectorul produselor lactate

Inspectorii sanitari-veterinari au amendat cu aproape un milion de lei mai multe unităţi din sectorul produselor lactate şi au...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole